Românul s-a născut plin de atitudine. Fibra lui morală e atât de consistentă şi principiile lui atât de solide, încât nu-i ajunge o viaţă să ia toată atitudinea pe care o are-n el. Dacă-l storci, curge la atitudine din el de-ţi inundă bocancii. Ai degetele de la picioare ca omul din Atlantis când te descalţi. Dacă i s-ar studia cu atenţie scoarţa cerebrală, s-ar descoperi că are „zona atitudinii“ aproape la fel de mare ca aia a scuipatului gumei de mestecat pe geamul Logan-ului.
De respirat, nu respiră în doi paşi, ca orice fraier, ci în trei. Inspiră, ia atitudine, expiră, inspiră, ia atitudine, expiră… Doar când face sport, românul „expiră pe efort“, în rest „expiră pe atitudine“.
Dar s-o luăm cu începutul. E 7 dimineaţa. Sau 8. Sau 13 dimineaţa, dacă avem de-a face c-un şomer. Românul se trezeşte. Sare din pat ca o panteră, înfometat de puţină atitudine. Nici de cafea nu-i arde. Nu e timp de pierdut. Deschide Facebook-ul. Trei cauze îl aşteaptă deja să le susţină: cauza pisicilor pe care le doare sub coadă, cauza soţiilor care adună firimituri după soţi şi cauza copiilor născuţi cu insuficienţă cardiacă. Aderă imediat la toate trei. Înjură un pic brutele care dau şuturi în fund pisicuţelor şi p-alea care fac firimituri, trimite un gând de solidaritate cu bebeluşii bolnavi de inimă, după care deschide Twitter-ul. Dă mai departe link-uri, să adere şi alţii la cauzele cu pricina. Aşa e el, nu-l lasă pipota să stea cu mâinile-n sân, nu poate să nu facă nimic, nu poate rămâne insensibil, ca o vită-ncălţată, la problemele semenilor. Mai întâi se implică activ în viaţă şi în societate, de-abia apoi îşi permite să dea drumul la filtrul de cafea. Până i se face cafeaua, mai primeşte două invitaţii.
Grupul celor care vor să adopte maidanezi şi grupul celor care-şi dau singuri zăpada din faţa blocului îl invită să li se alăture. Se alătură fără să ezite. Sigur că e alături de cei care vor să adopte maidanezi şi logic că e de acord ca fiecare să pună mâna pe lopată. „Ai dracu’, toţi aşteaptă să le mute primăria zăpada de la nas, unul n-ar pune osul la treabă“, bombăne, în timp ce-şi bea cafeaua şi mai aruncă nişte link-uri de solidaritate pe Twitter şi pe Messenger. Deja e târziu şi trebuie să plece la serviciu. Se-mbracă repede şi iese. La scară, zăpadă până la brâu şi un bătrânel care încearcă să-şi taie cărare prin ea, lătrat de şase maidanezi în spume. „Hai, tataie, ne mişcăm şi noi mai cu talent? Nu mai are lumea loc de voi, că ieşiţi pe străzi la prima oră“, bombăne, de data asta în gând, în timp ce face un bulgăre şi dă cu el după maidanezi.
În trafic, se enervează, ca de obicei. Mai ales pe un dobitoc care îi taie faţa, după care mai taie şi faţa unei salvări. „Să nu uit să fac, pe Facebook, un grup de protest la adresa nesimţiţilor care taie faţa salvărilor“, îşi notează în gând, responsabil. Ar suna şi la poliţie, că i-a văzut numărul boului, da’ are factura deja umflată şi, luna asta, stă cam naşpa cu banii.
La serviciu, treabă multă şi un şef dobitoc, care le vorbeşte urât subalternilor. Un coleg mai ciudat îl înfruntă, dar nu i se poate alătura, că sunt vremuri grele şi n-are chef să se pună nasol cu nebunul. Ia însă atitudine vehementă şi curajoasă pe Facebook. Face cu mâna lui o pagină de protest la adresa şefilor mârlani şi trimite la toată lista de prieteni invitaţii de adeziune. Aderă câţiva. Cam puţini. „De-aia e ţara asta cum e, că stăm cu toţii pe cur şi nu facem nimic. Ne lăsăm călcaţi în picioare de toate rapandulele. Un popor de ipocriţi, asta suntem“, se enervează în gând.
Mai pe după-amiază, înainte să plece spre casă, îl sună un amic să-l invite în week-end la o plantare de pomi. „Nu pot să vin, că am o invitaţie la un grătar, dar nu există o pagină de net, unde să plantez virtual?“ Apoi, îşi promite să scrie, chiar în seara aia, un articol militant pe blog, despre starea gravă a pădurilor.
www.simonatache.ro
