Mereu ramane loc...

Un profesor de filozofie statea in fata studentilor sai avand cateva obiecte in fata lui.
Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Au fost cu totii de acord ca este plin.
Apoi a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Au fost din nou de acord ca este plin. Si au ras.
Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas liber.
"Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul de viata, sanatatea si copiii vostrii, lucruri care, chiar daca totul este pierdut si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici, care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra: daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile
importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostri, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans.
Va ramane mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip."

Un student a luat borcanul, care cu toti erau de acord ca este plin, si a turnat in el o sticla de bere. Berea a umplut spatiile ramase libere si a umplut cu adevarat borcanul.

MORALA: Nu conteaza cat de plina iti este viata, mereu ramane loc pentru o bere!

Tineretul din ziua de azi şi pericolul hainelor unisex

Am constatat o chestie îngrijorătoare pe când mă holbam prin mall după blugi ieftini (ăştia-s pentru mine cum sunt roşiile pentru domnul P.) Pe vremuri, în magazine era o separare clară între raionul de femei şi cel de bărbaţi – cred că nici la toaletă nu erau atât de net despărţite cele două sexe ca la haine, de unde presupun că pe atunci oamenii de ştiinţă credea că dacă fustele se vor atinge de blugi se va produce o implozie enormă, care va distruge tot magazinul Cocor, Moldova sau cum s-o fi chemat. Existau chiar centre comerciale complet separate pe sexe, de pildă magazinul Adam şi magazinul Eva (e fascinant că autorităţile comuniste nu au reuşit să găsească nişte nume niţel mai ateiste – n-ar fi fost mai logic să se cheme, de pildă, Ilici şi, respectiv, Krupskaia?)

Ei, în zilele noastre nu mai e aşa; în majoritatea magazinelor, între hainele de femei şi cele de bărbaţi există o zonă neutră, cu haine pe care nu există nicio indicaţie privind sexul pe care ar trebui să-l aibă purtătorul. Din zona asta gri am văzut cumpărând şi fete, şi băieţi, lucru de aşteptat dat fiind că eu unul nu am putut determina sexualitatea respectivelor haine. Doar aici se pot găsi nişte pălăriuţe în stil vânătoresc pe care niciun vânător respectabil nu le-ar purta ca să nu râdă ursul de el, pantaloni de la inundaţie în carouri (am impresia că asta purtau oamenii şi pe vremea lui Noe, de-aia s-a hotărât Dumnezeu să-i stârpească de pe faţa Pământului), eşarfe exact cum avea şi răposatul Arafat sau genţi care pretind că-s făcute din saci de cafea – mă depăşeşte, sincer, de ce ai vrea ca lumea să creadă că porţi ceva făcut practic din gunoi, dar, pentru orice eventualitate, am şi eu în curte nişte foşti saci de adeziv şi glet cu care presupun că voi face furori când mă voi lansa, în fine, în lumea accesoriilor vestimentare.

Problema mea e că oricum tinerii din ziua de azi sunt cam urâţi – toţi, indiferent de sex, arată ca nişte viitori editori ai Realităţii. Dacă nici după haine nu se mai pot deosebi, atunci să nu ne mirăm că homosexualitatea devine ceva absolut banal. Păi puneţi-vă în pielea unui tânăr din ziua de azi: agăţi şi tu o fată într-un bar, mai urâţică, na, că, acum, şi tu arăţi cam ca Tatulici sau Cristina Şincai (eu nu-i pot deosebi pe ăştia doi, unul are mai mult păr, dar nu mai ştiu care). O duci acasă şi când vă daţi amândoi jos pălăriuţele şi eşarfele luate de la raionul unisex realizezi că nu e deloc fată. Acum ce să-i faci, să-l trimiţi acasă în miez de noapte?

Între timp, am dezlegat misterul: e una şi aceea şi persoană, ca Superman şi Clark Kent. Când vine vremea să fie Tatulici, îşi strânge părul în coc sub şapcă.
www.dailycotcodac.ro

Obiceiurile hibernale ale racletei de gheaţă

Acum, că a venit anotimpul rece (nu ştiaţi că a venit? Vă mulţumim că ne citiţi, domnu’ primar), un obiect extrem de banal revine în actualitate, devenind, măcar în teorie, cel mai bun prieten al şoferului. Desigur, nu este vorba de caucurile de iarnă sau de lanţuri – numai oamenii slabi de înger folosesc aşa ceva – ci de racleta de gheaţă.
Principala însuşire a racletei ar trebui să fie aceea de a curăţa gheaţa de pe parbriz – dar, din păcate, este cu totul alta: anume, aceea că, atunci când temperatura scade sub zero grade, racleta se ascunde imediat, la fel cum ursul se bagă în bârlog, la hibernat. De îndată ce a dat frigul şi aveţi nevoie de ea, racleta devine brusc de negăsit – practic, singura maşină unde racleta nu se ascunde este Oltcitul, fiindcă în acest caz e oricum mai frig înăuntru decât afară.

Dacă nu are instincte de vânător care să-l ajute să dibuiască bârlogul racletei, şoferul va fi nevoit să apeleze pentru curăţarea gheţii la alte obiecte, mai puţin meteo-sensibile. Marea majoritate a conducătorilor auto preferă în acest scop cardul bancar. Este o alegere matură şi înţeleaptă: practic, tot ce se poate întâmpla este să se rupă sau să îngheţe atât de tare încât cipul să nu mai funcţioneze, lăsându-vă fără bani până în momentul în care cei de la bancă se îndură să vă elibereze un card nou în schimbul unui comision, să recunoaştem, binemeritat. Pe de altă parte, nu e recomandat să folosiţi carduri de la farmacii, cluburi sportive, cafenele etc., deoarece nu numai că nu curăţă la fel de bine precum cele bancare dar, Doamne fereşte! s-ar putea chiar strica, lăsându-vă fără discountul de 3% sau zahărul gratuit la cafea.

Mai există şi alte abordări ale problemei. Unii curăţă gheaţa cu carcase de CD-uri, care prezintă dezavantajul că se sparg foarte uşor, înfigându-ţi aşchii tăioase de plastic în mână – pe de altă parte, respectiva parte a corpului e oricum degerată, deci puţin probabil să simţi ceva. Începătorii au mai mult noroc – lămâia poate fi utilizată cu succes la râcâitul prabrizului, deşi la cât de bune sunt şcolile româneşti de şoferi, cam la fel o să conduceţi şi cu, şi fără vizibilitate.

Unii conducători auto mai precauţi cred că pot rezolva problema luându-şi două raclete, una mai mare, pusă în portbagaj, şi una mai mică, în torpedou. Evident, aceasta nu este o soluţie; cele două raclete se vor împrieteni curând şi când va da frigul, cea mare, mai cu experienţă, o va pofti şi pe cea mică în adăpostul ei călduros. Ca urmare, atunci când şoferul va căuta în torpedou va găsi o hartă detaliată a Adjudului, o sticlă de suc cu capacul prost înşurubat, o ciocolată topită de astă-vară, nişte acte care ar fi fost foarte importante dacă n-ar fi fost mânjite de suc şi ciocolată, o pereche de ochelari de soare pe care i-a căutat fără succes toată vara (şi ochelarii sunt meteo-sensibili, cum creşte temperatura peste 20 de grade se bagă la răcoare) – dar nici urmă de racletă de gheaţă.

Şi apoi vine primăvara, şi vremea marii curăţenii, şi soţiile îi trimit pe şoferii cu carduri bancare noi şi cu rănile şi degerăturile de la mâini aproape vindecate să curăţaţi geamurile. “Păi cu ce să le curăţ, mami, că-s aşa de murdare că sigur nu iese cu laveta?” “Păi vezi şi tu în debara, am pus eu acolo o racletă de maşină, ar trebui să te descurci cu ea.”
www.dailycotcodac.ro