Brasov Capitala Verde !!!!

Votul meu merge catre Brasov, deoarece am ramas placut impresionat de ce am vazut in oras. In afara faptului ca intregul oras e un sens unic:), orasul Brasov respira un aer curat, cu o reducere mare a poluarii. Nu imi mai lungesc discursul si mai spun doar atat Votez Brasov !!!

“Micul taliban” de la Husi

“Micul taliban” de la Husi
Anul trecut, ambulantierii vasluieni s-au confruntat cu un caz atipic. Huseanul Dumitru Covaci a apelat numarul de urgenta de 17.185 de ori! La un calcul sumar, barbatul a abuzat de timpul ambulantierilor, în medie, de 47 de ori pe zi.
Pensionarul din Husi este catalogat de ambulantieri drept “micul taliban”. Nu este zi lasata de Dumnezeu ca respectivul sa nu abuzeze de numarul de urgenta 112 pentru a-si da întâlnire cu personalul de la SAJ. Batrânul, în vârsta de 69 de ani, cunoscut cu probleme medicale, le cere ambulantierilor tot felul de lucruri trasnite, cum ar fi cumpararea de rosii sau spirt medicinal.
“Am solicitat sprijinul politiei pentru ca nu mai putem tolera un asemenea caz. Ne blocheaza activitatea. Vine de multe ori si la noi în statie. Nici nu stim ce sa mai facem”, a completat Ana Maria Ungureanu.
SAJ Vaslui a solicitat sprijinul Ministerului Sanatatii si Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) pentru a se lua masurile legale.
“Am primit sesizarea Serviciului de Ambulanta, iar colegii nostri de la Husi au facut cercetari, barbatul fiind sanctionat contraventional cu amenda de 1.000 de lei”, a spus Mihaela Straub, purtatorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Ambulantierii au mai atras atentia ca exista vasluieni care îi confunda cu serviciile de taximetrie.
“Apelurile false la 112 ne blocheaza activitatea. Se consuma timp pretios, bani si exista riscul de a pierde o interventie reala. De zeci de ori colegii mei au ajuns în diverse localitati si nu era nici un bolnav sau preiau asa numitul caz, care, pe la jumatatea traseului, opreste masina si coboara pe propriile picioare”, a mai spus managerul SAJ.
Amenzile în cazul apelurilor false la serviciul unic 112 sunt cuprinse între 500 si 1.000 de lei.

Captiv printre cei vii

Julius Constantinescu

Mihai P. este un cetăţean din judeţul Vaslui – deci, cum altfel decât de toată isprava? Decis să scape odată pentru totdeauna de săracie (am uitat să vă spun că era sărac lipit pământului? Dar vouă judeţul Vaslui ce vă sugerează, prosperitate?), Mihăiţă s-a hotărât să recurgă la o soluţie extremă – alta decât să-şi găsească un serviciu, normal, el fiind doar disperat, nu şi tâmpit. Carevasăzică, să se sinucidă. Dar, să vedem ce poate face în acest sens un om sărman, fără posibilităţi.

În primul rând, neavând nici un ban, Mihăiţă nu-şi permitea cianură, pistol sau alte farafastâcuri de-astea cu care îşi fac felul bogaţii, din plictiseală. Nu avea nici cadă, în care să-şi deschidă venele (avea doar un veceu în fundul curţii, dar ar fi fost cam penibil). N-avea, nefericitul, nici măcar norocul Annei Karenina: în satul lui nu exista cale ferată şi, prin urmare, nu trecea nici un tren (trecea doar o cursă RATA, dar mergea prea încet, era complet inutilizabilă). La toate aceste neajunsuri cu care se confrunta sectorul sinuciderilor din satul lui Mihăiţă, mai trebuie adăugat şi faptul că zgârie-nori, sedii de multinaţionale sau turn de paraşutism nu existau defel în sat, deci eroul nostru nu se putea servi nici de gravitaţie.

Prin urmare, iată-l pe acest om, care n-avea noroc nici în viaţă, nici în moarte, pe Mihăiţă deci, într-o situaţie mizerabilă. Viaţa îşi bătea joc de el, iar moartea îl refuza cu dispreţ. Din fericire, Mihăiţă nu e genul de om care se dă bătut aşa uşor (alţii, în locul lui, poate şi-ar fi găsit ceva de lucru ca să aibă din ce trăi, însă Mihăiţă privea cu dispreţ orice fel de compromis). În timp ce căuta febril o soluţie, şi-a adus aminte că are în magazie nişte cuie (noroc că n-avea obiceiul să repare nimic, că altfel nu le-ar fi avut nici pe alea). Le-a înghiţit cu lăcomie, după care s-a aşezat pe prispă, aşteptând să dea ortu’ popii. Doar că, în loc de păşunile raiului, Mihăiţă s-a trezit la spitalul de urgenţă, unde nişte medici fără inimă l-au salvat. Nu avusese, sărmanul, bani de-o sută de vodcă, să-i alunece cuiele pe gât.
www.dailycotcodac.ro

Necrologuri vesele şi triste

Julius Constantinescu

Arădeanul Radu C., fie-i ţărâna uşoară, dibuise un post de transformare al societăţii Enel undeva la periferia oraşului, de unde intenţiona să împrumute nişte cabluri de cupru.

Nefiind un hoţ profesionist (el fura doar în timpul liber, după terminarea orelor de serviciu sau în weekend), Radu n-a fost foarte convins de faptul că 20.000 de volţi pot provoca mai mult de o pişcătură – aşa, ca soneriile prost izolate, luând craniul de pe panou drept o vrăjeală ieftină menită să-i sperie pe hoţii mai slabi de înger. Abia după ce a încercat să taie un cablu de cupru şi-a dat seama că nici ăia de la Enel nu erau chiar atât de proşti cum îi crezuse: dăduseră cu magiun pe cablu, puneai mâna şi n-o mai puteai dezlipi.

***
Joi după-amiază, Nicolae S., angajat al unei societăţi din Brad, avea de verificat un ciur vibrant. Oarecum surprinzător – cel puţin pentru Nicolae – a fost că ciurul vibrant, odată pornit, vibra. Pentru că peretele de stâncă trepida şi el, în ton cu ciurul vibrant, o bucată de rocă s-a desprins şi i-a căzut lui Nicolae în cap – aţi ghicit, exact pe-acolo pe unde ar fi trebuit să fie casca de protecţie.
www.dailycotcodac.ro

Fapta bună a unui vasluian

Radu Pircă
E noaptea dintre ani în frumosul sat vasluian Oţetoaia, botezat după buchetul specific al vinului care se produce aici. Dumitru, Toader şi fratele acestuia, numit probabil tot Toader (vouă nu vi s-a întâmplat niciodată, după o vadră de vin, să uitaţi cum îl cheamă pe primul vostru copil?) beau straşnic. Prilejul e o petrecere în sat – se pare, onomastica unuia din gospodarii oţetoieni, pe care părinţii l-au învrednicit cu un nume precum “Revelion”.

Dar, ca orice lucru bun, nici petrecerea lor nu poate ţine la nesfârşit şi cei trei vajnici flăcăi – niciunul n-are peste 60 de ani, deşi graţie efectelor binefăcătoare ale alcoolului le-ai da uşor 70 – se întorc pe jos spre casele lor, ţinând în fiecare mână o sticlă de vin primită de la gazde, ca să se echilibreze mai bine pe uliţa alunecoasă.

Deodată, în mintea lucidă a lui Toader 1 răsare o idee. “Uăi!” (aşa începe orice idee genială în Vaslui), “ce-ar fi să mergem la mine să facem Revelionul?” Toader 2 îl refuză, apelând la scuza penibilă că ar fi băut prea mult. În schimb Dumitru simte că noaptea e încă tânără şi acceptă fără ezitare oferta lui T1.

Scena se mută acum în casa lui Toader – o bijuterie de bun-gust şi eleganţă, mai ales de când nevasta l-a părăsit, luând cu ea carpetele şi macrameurile. Din motive necunoscute, musafirul şi gazda s-au luat la harţă, deşi se spune că alcoolul în exces îmblânzeşte spiritele. De la un nimic lui Dumitru îi sare ţandăra, înşfacă primul lucru care îi cade în mână – o bâtă noduroasă, aflată pe biroul lui Toader pe post de presse-papier – şi dă să-i crape ţeasta cu sete tovarăşului său de băutură. Gazda e însă mai iute: îi smulge lui Dumitru bâta din mână şi, prieteneşte, ca să mai destindă spiritele, îi dă vreo două-trei – maxim zece-unsprezece – lovituri cu ea în cap.

Dar prietenul la nevoie se cunoaşte. Toader îşi dă deîndată seama că Dumitru ar putea să răcească, dat fiind că acum e ud la păr de la toţi creierii care i-au curs, plus că dacă se încăpăţânează să mai stea mult pe podea în băltoaca de sânge, riscă să facă o aprindere la plămâni. Îl ia cu grijă, îl pune la el în pat, îi scoate atent hainele şi le pune la spălat – de, Dumitru e om însurat, dacă-l vede nevastă-sa cu sânge pe haine sigur o să-i facă scandal că a mers la distracţie fără ea.

Aceasta a fost fapta bună a vasluianului Toader în prima zi a noului an. Au apreciat-o până şi criminaliştii, care au spus că dacă l-ar fi lăsat pe Dumitru pe jos să îngheţe, cum fac alţii, le-ar fi fost mult mai greu la autopsie.
www.dailycotcodac.ro

Alexandru Vlahuta - Unde ni sunt visatorii

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,
Când îşi scaldă toţi în lăcrimi visul lor de nemurire,
Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine,
Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,
Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute,
Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute,
Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?...
Cum, când eşti aşa de tânăr, e o glorie a spune
C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune,
Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate,
Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?

Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde,
Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde,
Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă,
Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă,
În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală,
Sub imensa şi eterna armonie generală?...

Eşti de-abia în pragul lumii. Îi-i aşa de sprinten gândul.
Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l!
Câte frumuseţi ascunse vi s-arată numai vouă,
Fericiţi poeţi: natura, lumea pururea e nouă!
Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare,
Glasuri, şi colori, şi forme tu le laşi să se strecoare,
Legănând a tale gânduri adormite, ca pe-o apă,
Când atâtea adevăruri nerostite încă-ţi scapă!
Ştiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă
Pot să trec la nemurire cu revolta mea deşartă;
Şi cu lacrimi stoarse-n silă — nu mi-aş mai aduce-aminte —
Am bocit şi eu... nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!...
Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală,
Şi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoală,
Ofiliţi în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor,
Îşi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor,
Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite,
Desperări de porunceală şi dureri închipuite,
Când am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe
Seva tinereţii noastre, am zis gândurilor oarbe,
Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci,
Să s-abată lăsând morţii în odihna lor de veci,
Şi din florile vieţii să aleagă şi s-adune
În nepieritorul fagur adevăr şi-nţelepciune!
Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mişcătoare
Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare
A torentelor vieţii! Câţi eroi, lipsiţi de slavă,
Nu dispar în lupta asta nesfârşită şi grozavă!
Şi, sub vijelia soartei, câte inimi asuprite,
Câţi martiri pe cari vremea şi uitarea îi înghite!

Şi când lumea asta toată e o veşnică mişcare,
Unde cea mai mică forţă împlineşte o chemare,
Şi când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi luptă
În campania aceasta mare şi neîntreruptă,
Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea şi descurajarea cântecului tău amar,
Şi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti?
Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?...
Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,
Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii?
Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,
Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse
Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
Peste inimile noastre mângâiere şi iubire,
Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!