căutare personalizată

marți, 16 noiembrie 2010

Poop dulce

Poop =

–noun
1. excrement (adica cacat).
–verb
2. to defecate (a caca).

Cred ca “poop U too” ar fi raspunsul cel mai corect. Tu ma “poopi”, te “poop” si eu.

Acum, ce ma intriga pe mine e alta parte. Daca e folosit doar “poop dulce” ce naiba vrea sa insemne? Ca-si doresc sa fie dulce? Isi doresc ca al meu sa fie dulce? Sau e doar o expresie intre diabetici?

vineri, 5 noiembrie 2010

N-aveţi voi atâtea cauze câte poate românul să susţină

Românul s-a născut plin de atitudine. Fibra lui morală e atât de consistentă şi principiile lui atât de solide, încât nu-i ajunge o viaţă să ia toată atitudinea pe care o are-n el. Dacă-l storci, curge la atitudine din el de-ţi inundă bocancii. Ai degetele de la picioare ca omul din Atlantis când te descalţi. Dacă i s-ar studia cu atenţie scoarţa cerebrală, s-ar descoperi că are „zona atitudinii“ aproape la fel de mare ca aia a scuipatului gumei de mestecat pe geamul Logan-ului.

De respirat, nu respiră în doi paşi, ca orice fraier, ci în trei. Inspiră, ia atitudine, expiră, inspiră, ia atitudine, expiră… Doar când face sport, românul „expiră pe efort“, în rest „expiră pe atitudine“.

Dar s-o luăm cu începutul. E 7 dimineaţa. Sau 8. Sau 13 dimineaţa, dacă avem de-a face c-un şomer. Românul se trezeşte. Sare din pat ca o panteră, înfometat de puţină atitudine. Nici de cafea nu-i arde. Nu e timp de pierdut. Deschide Facebook-ul. Trei cauze îl aşteaptă deja să le susţină: cauza pisicilor pe care le doare sub coadă, cauza soţiilor care adună firimituri după soţi şi cauza copiilor născuţi cu insuficienţă cardiacă. Aderă imediat la toate trei. Înjură un pic brutele care dau şuturi în fund pisicuţelor şi p-alea care fac firimituri, trimite un gând de solidaritate cu bebeluşii bolnavi de inimă, după care deschide Twitter-ul. Dă mai departe link-uri, să adere şi alţii la cauzele cu pricina. Aşa e el, nu-l lasă pipota să stea cu mâinile-n sân, nu poate să nu facă nimic, nu poate rămâne insensibil, ca o vită-ncălţată, la problemele semenilor. Mai întâi se implică activ în viaţă şi în societate, de-abia apoi îşi permite să dea drumul la filtrul de cafea. Până i se face cafeaua, mai primeşte două invitaţii.

Grupul celor care vor să adopte maidanezi şi grupul celor care-şi dau singuri zăpada din faţa blocului îl invită să li se alăture. Se alătură fără să ezite. Sigur că e alături de cei care vor să adopte maidanezi şi logic că e de acord ca fiecare să pună mâna pe lopată. „Ai dracu’, toţi aşteaptă să le mute primăria zăpada de la nas, unul n-ar pune osul la treabă“, bombăne, în timp ce-şi bea cafeaua şi mai aruncă nişte link-uri de solidaritate pe Twitter şi pe Messenger. Deja e târziu şi trebuie să plece la serviciu. Se-mbracă repede şi iese. La scară, zăpadă până la brâu şi un bătrânel care încearcă să-şi taie cărare prin ea, lătrat de şase maidanezi în spume. „Hai, tataie, ne mişcăm şi noi mai cu talent? Nu mai are lumea loc de voi, că ieşiţi pe străzi la prima oră“, bombăne, de data asta în gând, în timp ce face un bulgăre şi dă cu el după maidanezi.

În trafic, se enervează, ca de obicei. Mai ales pe un dobitoc care îi taie faţa, după care mai taie şi faţa unei salvări. „Să nu uit să fac, pe Facebook, un grup de protest la adresa nesimţiţilor care taie faţa salvărilor“, îşi notează în gând, responsabil. Ar suna şi la poliţie, că i-a văzut numărul boului, da’ are factura deja umflată şi, luna asta, stă cam naşpa cu banii.

La serviciu, treabă multă şi un şef dobitoc, care le vorbeşte urât subalternilor. Un coleg mai ciudat îl înfruntă, dar nu i se poate alătura, că sunt vremuri grele şi n-are chef să se pună nasol cu nebunul. Ia însă atitudine vehementă şi curajoasă pe Facebook. Face cu mâna lui o pagină de protest la adresa şefilor mârlani şi trimite la toată lista de prieteni invitaţii de adeziune. Aderă câţiva. Cam puţini. „De-aia e ţara asta cum e, că stăm cu toţii pe cur şi nu facem nimic. Ne lăsăm călcaţi în picioare de toate rapandulele. Un popor de ipocriţi, asta suntem“, se enervează în gând.

Mai pe după-amiază, înainte să plece spre casă, îl sună un amic să-l invite în week-end la o plantare de pomi. „Nu pot să vin, că am o invitaţie la un grătar, dar nu există o pagină de net, unde să plantez virtual?“ Apoi, îşi promite să scrie, chiar în seara aia, un articol militant pe blog, despre starea gravă a pădurilor.
www.simonatache.ro

Faţa întunecată a inginerilor

Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama cât de nocivi au fost inginerii pentru progresul tehnologic de-a lungul vremii, ce frână redutabilă pentru umanitate reprezintă aceşti oameni. Am avut destul timp să meditez la asta, încercam să deşurubez ceva.

N-aveţi de unde să ştiţi, pentru că, de obicei, ignoraţi problema. Se strică ceva în baie? Chemăm un meşter. Nici nu ştiţi ce e în sufletul său când este chemat. Îşi sărută soţia şi copiii spunându-le că totul o să fie bine. Îi mângâie pe cei doi pe cap: “Dacă tati nu se întoarce, să nu o supăraţi pe mami, să luaţi note bune la şcoală”. Apoi pleacă spre intervenţie.

Există două tipuri de meşteri: cel care are o singură cheie franceză şi recomandarea “s-a stricat, n-am ce-i face, trebuie luat altu’/alta” şi cel care vine cu o imensă trusă de scule şi meştereşte cu veacurile acolo. Poate o să vi se pară că stau degeaba şi fumează – nici vorbă, meşterii fac mantre mentale şi rugăciuni la toate zeităţile cosmosului să-i ajute.

Pentru că orice obiect domestic – ţevăraie, bec sau fir electric – a trecut, la un moment dat, prin mâna unui inginer. Care l-a făcut după cum l-a dus şi pe el capul. Gândiţi-vă numai că există vreo 200 de ţări în lumea largă şi minimum 500 de capete de şurubelniţă. Asta însemnă că în fiecare ţară au existat cel puţin doi ingineri care au proiectat ceva care se înşurubează doar cu o şurubelniţă specială.

Inginerul evreu a zis: “Ma pitom, cum să înşurubez cu cap de cruce? Ia să fac eu şurubelniţă cu cap de steaua lui David”. Şi a făcut. Pe bune, există un astfel de cap de şurubelniţă. Şi există alte mii. Plus zeci de măsuri de chei. Am rămas blocat când a trebuit să-mi demontez bideul, că tot curgea, şi am descoperit că e înşurubat în podea cu şuruburi de 9. Nimeni nu mai foloseşte şuruburi de 9 de veacuri întregi, da’ a fost un deştept care s-a gândit totuşi că bideul stă mai bine cu şuruburi de 9 decât cu de-alea de 10 – cheie pe care o are toată lumea în casă (cheia de bază de la Pegas, deşurubai dinamul, oglinzile, ochii de pisică, s-o faci mai uşoară, aşa se tunau pe atunci bicicletele). După ce-am scos şurubul, am găsit garnitura ruptă. Am căutat-o degeaba în toate magazinele de instalaţii din Braşov, am vorbit cu un amic să-mi dea pe cineva de la fabrică – cea mai mare fabrică de scule din Europa de Est – nimic. Am găsit garnitura aia la ruşi, după zile de căutări. Mai uşor îmi cumpăram heroină sau mine anti-tanc decât căcatul ăla de garnitură.

Toate astea pentru că un inginer tâmpit a desenat el altfel garnitura, să nu care cumva să creadă lumea că îl copiază pe colegu’. Aşa mi-am dat seama cum a rezistat Turnul Eiffel. S-au dus franţujii să-l deşurubeze, n-au mai putut: “Dracu’ ştie ce şuruburi a folosit inginerul ăla, că nu-i dăm de capăt”. Aşa s-a inventat cheia franceză. Şi tot degeaba, monstruozitatea de fier care a torturat zeci de bărbaţi din lumea întreagă (“iubiii, vreau să văd turefel”) a rămas în picioare.

De-aia am avut secole întregi de întuneric. Când a venit primul meşter medieval să repare vespasienele şi-a pus mâinile în cap: “Nu mai merge, trebuie înlocuite”. “Şi de unde, nemernicule, să găsim noi acum garnituri şi şuruburi de 14?”, au strigat deznădăjduiţi cardinalii. “Se pare că o să urmeze un ev întunecat, mutăm buda în fundul curţii că ăstea nu mai pot fi reparate”. Puţinii oameni din Evul Mediu care cunoşteau secretele şurubăritului au format ulterior primele loji masonice şi au condus lumea sute de ani, dacă nu cumva o mai conduc şi astăzi.

Motorul cu aburi a fost inventat încă din antichitate de Heron, dar inginerilor le-au mai trebuit vreo mie cinci sute de ani să descopere cum se înşurubează cazanul. Praful de puşcă, vechi de mii de ani, n-a putut fi folosit ca lumea pentru că orice meşteşugar se lua cu mâinile de cap: “Cine plm a făcut asta, mă? Eu cum îi dau de cap să scot o archebuză din asta?”.

Poate vă întrebaţi de ce, în antichitate, inginerii erau aşa eficienţi. Pentru că, şi sunt sigur că Pircă o să vă lămurească în minimum 10 episoade de istorie comparată, pe vremea aia lucrurile se rezolvau mai simplu: “Cine a fost dobitocul care a inventat şurubul de 9?”; “Marcus Gaius Bassianus, cezare”; “La groapa de lei cu el, şi ardeţi-i toate schiţele”.
De-aia, din antichitate, ne-au rămas doar lucruri interesante.
www.dailycotcodac.ro