De curând, am citit un sondaj de opinie realizat de oamenii de ştiinţă americani (nu mai rămăsese chiar nimic de studiat după ce se terminaseră şi elementele chimice care pot fi introduse în balsamul de rufe) conform căruia un om din cinci crede că extratereştrii sunt printre noi. DailyCotcodac ar vrea să alunge orice teamă orice teamă de o invazie extraterestră şi să vă explice de ce fiinţele de pe alte planete nu sunt printre noi – şi chiar dacă ar fi, nu le-ar ajuta cu absolut nimic.
În primul rând, la noi nu prea ar avea unde să aterizeze. În judeţul Vaslui e prea periculos – se ştie că acolo, după juma’ de kil de jîn, tot omul îşi dă seama care-i alien şi care nu-i şi îi crapă capul monstrului cu parul. În Teleorman sau Sălaj, şi dacă ar ateriza, nu şi-ar da seama nimeni; de altfel, nici ei nu vor, pentru că toate aparatele de la bordul navelor indică absenţa oricărei forme de viaţă în aceste regiuni. În Bucureşti iar nu se poate, că e aglomerat şi dacă staţionează fie le ridică Negoiţă OZN-ul, fie după cinci minute farfuria zburătoare le dispare în curtea unui băiat din sectorul 5, unde e înmatriculată ca B-69-BOS, cu abţibild pe parbriz care arată ca a fost luată din târg de la Stuttgart. Oricum, nici cu baza nu pot comunica, fiindcă tot timpul le apare “Network busy”; până trec sărbătorile şi termină românii cu mesajele “Fie ca lumina”, se adaptează bieţii extratereştrii la viaţa locală, astfel încât primul mesaj pe care-l vor trimite acasă va fi: “mami, am găsit roşii frumoase şi ieftine la Obor, să iau 3 kile?”.
(mâine: E.T., Yoda, Chewbacca, Alien şi Predator în România).
www.dailycotcodac.ro
Trei salopete o așteaptă pe-a patra
Acum o lună
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu