Despre karma puiului de găină

Dintre toate animalele din bătătura omului, singurul care duce o viaţă fericită este puiul (de altfel, puţin a lipsit ca puiul să nu fie singur în curte; dacă nu intervenea Dumnezeu, Noe s-ar fi luat după nevastă-sa, care sigur i-a zis: “Da’ nu mai umple, dragă, arca asta cu toate dobitoacele inutile. Salvează puiul şi salata şi gata, ce te tot moşmondeşti atâta?”). Unii dintre voi vor spune poate că e normal ca puiul să fie fericit, dat fiind că are o minte de găină şi, deci, nu e foarte inteligent. Noi nu suntem însă deloc convinşi că puiul nu e inteligent. De ce câinele, de pildă, e considerat un animal inteligent, pe când puiul nu? Cam de câte mii de încercări mai are nevoie ca să-şi dea şi câinele seama că, indiferent de cât de antipatic îi e omul care intră pe poartă, mai departe de lungimea lanţului nu poate ajunge? Ce ar trebui să facă puiul ca să-l considerăm şi pe el inteligent, ca pe câine? Probabil să se izbească isteric de gardul coteţului de câte ori vine vreun vecin. Plus că, dacă ar fi la fel de deştept precum câinele, când ar oua ar face tămbălău nu numai el, ci toţi puii de găină aflaţi pe o rază de 3 kilometri.

O altă părere comun întâlnită este şi aceea că porcul ar fi cel mai fericit animal. Bineînţeles, există câteva argumente de mult bun simţ în favoarea acestei idei: se ştie că porcul nu face nimic toată ziua, nu-l deranjează mizeria în care trăieşte şi se mulţumeşte doar cu nişte lături aruncate în troacă. Şi nici nu riscă să se însoare într-o bună zi şi să fie nevoit pe urmă să renunţe la acest mod plăcut de viaţă. Totuşi, el e fericit doar în aparenţă, prin luna decembrie îl apucă de obicei ceea ce psihologii numesc “sindromul sărbătorilor”: cade într-o depresie adâncă, e chinuit de singurătate şi de gândul că n-are şi el pe cineva alături de care să-şi petreacă sărbătorile. Pe când puiul nu are asemenea probleme, tot ce trebuie el să facă e să se ascundă vreo două ore când aude: “Vasile, vezi că vine vărul Costel de la Paşcani azi, pune şi tu mâna şi taie un pui”.

În încheiere, răspundem corporatiştilor care ne-au întrebat de unde sunt puii ăştia fericiţi, că vor şi ei să se reîncarneze data viitoare într-un pui de găină: nu puteţi arde etapele, trebuie să parcurgeţi în ordine ciclul karmic – din corporatist o să vă reîncarnaţi mai întâi în cal de povară, apoi în catâr, după aia în câine de sanie şi abia la urmă, după ce acumulaţi o cantitate suficientă de fapte bune, eventual frumos prezentate în PowerPoint, puteţi spera la o viaţă de pui de găină
www.dailycotcodac.ro

Despre industria blugilor jumuliţi şi a tenişilor noi, murdari de rugină

Am avut, acum câteva zile, o discuţie care mi-a amintit de o mai veche frământare de-a mea, legată de jeanşii şi de tenişii pe care îi cumperi gata învechiţi, jumuliţi, murdăriţi şi obosiţi. M-ar interesa, mai exact, cum arată procesul de producţie a acestor obiecte. Îmi închipui că, la capătul câtorva transformări tehnologice, ele arată ca noi, după care se trece la procedura de deteriorare artificială. E, p-asta aş vrea să-l văd cum se desfăşoară. E făcut de oameni sau de maşini? Îmi place să-mi imaginez că e făcut de oameni. Îi văd călcând în picioare blugii, îmbrăcându-se cu ei şi tăvălindu-se prin cenuşă, stropindu-i cu clor şi cu vopsea, rupându-i cu dinţii sau îmbrăcându-se iar cu ei şi încercând să-i agaţe, din mers, în tot felul de cuie. Mai văd o pereche de jeanşi ţinută de câte un crac de doi oameni, care trag fiecare în direcţii opuse. Sau cupluri de câte doi colegi care-şi dau reciproc în cap cu câte-un pantalon.

Îi văd pe angajaţii secţiei de distrus tenişi călcând cu ei prin noroaie şi bălţi de rugină, dând cu piciorul în tot felul de gunoaie sau obiecte dure, ca să se rupă, sau desprinzându-le nervoşi talpa de pânză, cu şurubelniţa. Văd profesionişti ai distrugerii, care poartă 42 la picior, încălţând tenişi cu măsura 39, ca să-i scofâlcească.

Apoi, îi văd pe supervaizări verificând calitatea produselor rezultate şi chemându-i la ei în birou pe subalternii delăsători:

– Viorele, sunt foarte supărat! De două săptămâni sunt cu ochii pe tine şi nu-mi place deloc ce văd. Toţi blugii care ţi-au ieşit din mână sunt insuficient de jumuliţi. Uite şi tu la perechea asta, nu trebuia să fie sfâşiată în două locuri? De ce e sfâşiată doar într-unul? Picăturile astea de hipoclorit de ce sunt doar 11? Unde sunt celelalte 4? Aşa nu se mai poate, să ştii! Păi, dă omul banul pe un produs distrus şi se trezeşte cu unul semidistrus? Ce să facă, să şi-l sfâşie singur acasă? Să-şi ia câine, ca să termine câinele treaba pe care nu ţi-ai făcut-o tu? Să se bată cu bodyguarzii de la Bamboo, ca să-l tăvălească ăia prin ţărână şi să desăvârşească lucrul pentru care tu primeşti un salariu? E inadmisibil. Te penalizez cu 50% din salariu, după care, dacă nu-ţi schimbi atitudinea, o să fiu nevoit să-ţi cer să ne despărţim. Sunt foarte mulţi şomeri în ţara asta, care abia aşteaptă să-şi înfigă dinţii într-un blug. Hai, la treabă şi sper că ne-am înţeles!

Ce mă încurcă puţin e chestiunea reclamaţiilor din partea clienţilor. Nu reuşesc să-mi reprezint ce zice un client când se întoarce, nervos, cu nădragii la magazin. “Doamnă, vreau banii înapoi, pata asta de ciorbă s-a curăţat la prima spălare, iar dâra de rugină a devenit roz”? “Am dus tenişii la laborator şi s-a dovedit că murdăria de pe talpă nu era găinaţ, ci acuarelă. Să vă fie ruşine, vă reclam la OPC”?

Dar vânzătoarea ce zice? “Ne cerem mii de scuze, vi-i schimbăm imediat cu unii cu găinaţ”? Dacă da, de unde scoate găinaţul? Are nişte porumbei în depozit cărora le dă repede un laxativ?
www.simonatache.ro

Parfum de miros

E 11 jumate noaptea, sting calculatorul, mă duc în dormitor, deschid uşurel uşa.

Mă apropii tiptil de ea, pe întuneric – ea doarme. Ca prin minune, nu îmi troznesc deştele de la picioare ca la nonagenari, că io mai păţăsc şi d-astea frecvent, parcă-s reîncarnarea artritei maicii Tereza, Doamne, iart-o; şi-apăi ea se trezeşte, aprinde veioza, îmi cere un pahar cu apă, mă întreabă cât e ceasul, şi-apăi io mă simt vinovat că pierd nopţile la calculator.

Lepăd pe nesimţite cămaşa, îmi ţin respiraţia ca să nu fluier pe nas, aşa cum fac de obicei. Şerpuiesc cu dibăcie afară din hainele de zi şi mă înfig în pijamale (de fapt eu nu prea port pijamale; port un tricou mai vechi pătat cu ceva sos de peşte de la o reţetă care nu mi-o ieşit mai demult, în liceu, şi chiloţii zilei) şi de acolo, pe bâjbâite, îmi dibui perna fără s-o trezesc. Prind colţul liber al plapumei şi mă şerpuiesc dedesubt la căldurică, mă întind comod, mă scarpin prin zonele cu mai mult păr.

Mă întorc către ea, ea care doarme în continuare. Mă apropii de buzele ei, zăbovesc preţ de o secundă: îi miros părul, pielea, căldura, trag cu nesaţ aerul în piept. Gata, îmi zic, e timpul să dorm, noapte bună, muiere! Şi dau să o pup pe buze, de fapt chiar o ating uşurel.

Parcă i-aş fi turnat fier încins pe degetul mic de la picior! Scoate un şuierat ca de pisică furioasă, mă muşcă de ureche, mă prinde de perciuni, mă buşeşte cu capu’ de tăblia patului! De 4 ori. Îmi întoarce mâna la spate, şi într-o schemă de jujitsu mă prinde de păr şi încearcă să-mi întoarcă gâţii, ca în filme, să-mi rupă cervicala!

- Muiere! zbier. MUIEREEEEEE!!!!!!
- A, zice, calmă dintr-o dată.

Mă eliberez.

- Ce faci, tu? Ce te-o apucat? Te-o pălit strechea?

Îmi şterg buza spartă de sânge.

- Scuze, zice ea. Nu ştiam că eşti tu.
- E miezu’ nopţii! Cinie dreq să fie la ora asta în patu’ tău!!!!!
- Ce tăt vrei, mă! se oţăreşte ea. Ce tot vrei! Că am simţit că se dă unu la mine, şi m-am apărat! Şi de un’ să ştiu io că tu eşti! De unde! Că e întuneric beznă, şi tu nu puţi a bere, ca de obicei, deci cum să te recunosc pe întuneric!!! Ha? Cum?!?!
www.groparu.ro

Studiu: berea e sanatate, contine vitamine si nu ingrasa!!!

Berea e cea mai sanatoasa bautura alcoolica din lume. Are calorii putine, fibre multe, vitamine si carbohidrati, arata un studiu facut de englezi. Secretul e sa fie consumata cu moderatie: una sau doua pe zi.

Potrivit studiului realizat de “Academia de Bere” din Marea Britanie, aceasta bautura ar contine numai substante benefice organismului: de la siliconul care sa impiedice osteoporoza si pana la fibre, minerale, antioxidanti si vitamine.

Raportul vine ca o replica la un sondaj de opinie realizat recent in Marea Britanie, care arata ca relatia englezilor cu berea nu este asa de buna cum se credea. 68% cred ca berea este bautura lor nationala, 10% cred ca in bere exista grasimi si 13 procente cred cu tarie ca in bere nu e doar apa, malt si hamei, ci exista si multe, multe substante chimice. Sondajul a fost realizat de institutul ICM pe 2000 de subiecti adulti in luna februarie a acestui an....

Oare cât se bea după căsătorie?

Într-un final, îmi fac curaj şi zic:

- Mă duc până la baie! şi mă ridic, ies din aşternutul conjugal şi matrimonial totodată. Dar în loc să fac stânga către baie, fac dreapta, sperînd să nu mă simtă; deschid tiptil frigiderul, scot sticla, desfac dopul, şi trag o duşcă sănătoasă.

- Gropare, ce faci la frigider?

Femeile au un al şaptelea simţ. Tac preţ de o secundă ca să înghit şi să-mi dreg glasul – şi odată cu el busuiocul.

- Nimic, steluţa mea de mare, anemona mea de peşte arlechin! zic. Nimic.

Savurez o clipă aroma. Buun, bun, îmi zic. Aş mai bea! Şi mai beau o duşcă.

- Eşti la sticlă? mă întreabă.
- NUUUU, puiuţ scump! strig eu. Vroiam… să spăl vasele, măi fluturaşa mea.
- Lasă că le spăl eu, iubiţel! zice ea.
- Nu, zic eu, albinuţa mea. Lasă să mai fac şi eu câte ceva prin casă, alfel nu sunt demn de iepurica mea!

Şi mai trag o duşcă! Delicios, delicios. Apoi încă una.

Dau drumul la robinet, clătesc o farfurie. Acoperit de sunetul apei care curge, deschid iar frigiderul, şi bag la greu aer în sticloanţă, iară, cu poftă!

- Gropărel, eşti OK, dragule?
- Mmmm, zic io, ca şi cum nu pot vorbi fincă m-o pişcat o viespe de limbă.
- Sigur eşti OK?
- Da, tu iubire, da, totul e în ordine.

Un minut mai târziu – mă lingeam iar pe bot, să nu pierd nici o picătură. Şi la fel peste alte şaizeci de secunde. Buună licoarea! Buuună… şi tare mult îi mai place Groparului! Miam miam, parcă-i miere şi io-s muscă, trăjni-o-ar s-o trăjnească.

Mai spăl o farfurie, o furculiţă, iar îmi înmoi mustaţa în lichid, mai frec un pic cu buretele, mai trag o duşcă – şi nu mă las până nu termin sticla. După care, fericit, opresc apa; şi mă reîndrept către aşternutul conjugal şi matrimonial totodată.

- Spune sincer, ai băut? mă întreabă dintr-o dată.
- …eu? fac eu pe niznaiul; da’ ţi-ai şi găsit pe cine să duci cu vorba!
- Haaaai, mă puiuţ drag… da’ mi-ai promis… o mai rămas ceva în sticlă?
- Nu prea, rânjesc eu. Nu! Decât aer, din belşug.
- AI BĂUT UN KIL ÎNTREG!!!!
- Ce tăt vrei, tu muiere! zic io, dintr-o dată. Plm! Că io, dacă am chef să beau, apăi beau! Pă-mi spui tu mie ce să fac la mine-n casă! Că amu scot cureaua şi găt luna de miere! Şi fac scandal şi îi bat şi pe vecinii fără de vină!
- Da’ nu de asta e vorba, măi şuşu muciu… dar nu mai bea iaurtul aşa rece, din frigider, că nu-ţi face bine…! Scoate-l şi tu într-un bol şi lasă-l 10 minute, că aşa rece ştii şi tu că nu-i sănătos! Şi apăi poţi să tot bei… că ştii că io n-am nimic împotrivă…!
www.groparu.ro

Educaţie în familie. Azi, capitalele lumii

Feciorul se plictiseşte.

-Du-te, bă, afară!
-Şi ce să fac afară, că mă plictisesc?
-Joci şi tu un pâr-pac, un lapte gros, un nouă pietre.
-Neah, că n-am cu cine.

Incinta dintre blocuri e plină de copii. Cum adică nu are cu cine?

Azi aşa, mâine-aşa. Şedinţă în familie. Nevasta:
-Să-l ducem la un psiholog.
-Păi ăştia cer bani.
-Nu, că am eu pe cineva, am rezolvat-o cu ceva. Nu ne ia niciun ban.

Urmează prima vizită. Vine feciorul acasă cu gura până la urechi.
-Ce râzi, mă?
-Tu ce aichiu ai?
-140, zic.
-Ha. Eu am 142.
Stau, analizez.
-Ce capitală are Madagascarul?
-Nu ştiu, răspunde.
Jubilez.
-Eşti prost. Antananarivo.

[...]
Trec vreo două zile.
-Tati, mă duc afară.

Psihologul a făcut toţi banii. Spun:
-Vezi să nu te murdăreşti, că a plouat. De-a ce vă jucaţi?
-Aaa, păi nu mă duc să mă joc.
-Şi atunci de ce ieşi afară?
-Să-i fac proşti pe ăştia. Că am învăţat toate capitalele
www.dailycotcodac.ro

Unde fug savantii lumii ???

Dintre toţi cercetătorii din lume, cei mai bătuţi de soartă mi se par matematicienii. Nu, nu e vorba de faptul că, spre deosebire de ceilalţi oameni de ştiinţă, ei prind prima pagină din Cancan maximum o dată pe an, şi atunci cu un titlu căznit ca “Fermat, ce teoremă uşoară ai avut!”. Adevărata lor problemă e alta: toţi oamenii de ştiinţă pot găsi o scuză cât de cât plauzibilă să mai iasă sâmbăta din casă, pretextând că au ceva de lucru, numai bieţii matematicieni nu. Ei, pentru a descoperi ceva, au nevoie doar de un pix şi o foaie de hârtie, eventual şi un calculator (calculator-calculator, nu d-ăla pe care se poate juca Starcraft), deci nu prea au unde pretinde că trebuie să plece. Aşa încât, dacă deschid gura, sunt imediat puşi la punct: “Da’ lucrează, dragă, nu te deranjează nimeni, dau şi singură cu aspiratorul. Ridici puţin picioarele să dau sub birou şi gata, ce atâta tevatură?”. Nu mai zic că, atunci când toată descoperirea ta constă în nişte cifre mâzgălite pe o foaie de hârtie, te poţi aştepta ca nevasta să-ţi spună: “Hai, pune mâna şi tu pe o cârpă şi dă praful de pe dulap, că oricum aia nu e ştiinţă ce faci tu. E, să te fi văzut cu o eprubetă, cu un pahar Berzelius, atunci da, ziceam”.

Altfel stau lucrurile, de pildă, în cazul privilegiat al astronomilor. E vreunul invitat sâmbătă seara la masă de părinţii soţiei? Nimic mai simplu, sunt mii de alinieri ale planetelor ce nu se vor mai repeta în următorii 5.000 de ani, ceea ce face prezenţa la observatorul astronomic obligatorie. E chiar foarte posibil ca de fapt planetele să nu se alinieze niciodată şi soarele să se învârtă în jurul Pământului, cum credeau anticii, iar poveştile astea să fi fost inventate ca să poată ieşi băieţii: “Bă, le zicem alor noastre că diseară avem o aliniere”; “Mă, nu ţine, că toată lumea ştie că planetele sunt fixe pe cer, nu se mişcă”; “Lasă-l pe fratele tău Copernic, să vezi că le îmbârlig de nu se poate”.

Şi medicii, fizicienii sau biologii pot minţi oricând că au ceva de terminat în laborator. De fapt, dacă s-ar duce măcar în jumătate din cazuri, acum tumorile maligne s-ar trata cu sirop de cancer de la farmacie. Iar cel mai fericiţi trebuie că sunt chimiştii, ei chiar pot pleca oricând de acasă: “Dragă, am rămas fără hafniu, plutoniu şi zirconiu, dau o fugă până la colţ, poate găsesc cola. Dacă n-au, vezi că mă duc până la McDonald’s, acolo sigur au de toate”. Ba chiar şi filozofii, care lucrează cu idei, mai pot pleca de-acasă: “Unde te duci, René?”; “Pe malul lacului, să mă uit la nişte trestii. Am o idee şi vreau să verific ceva”.

Doar matematicienii nu au nici o scăpare. Şi pe bună dreptate: gândiţi-vă un pic că sunteţi madame Auguste Cauchy şi soţul vă zice: “Auzi, ies şi eu cu Buniakowski şi cu Schwarz, că avem de demonstrat nişte inegalităţi”. Să nu-i faci un ditai scăndălaul? “Eu singură curăţ toată casa asta, gătesc şi o suport şi pe mă-ta şi voi, trei oameni, nu sunteţi în stare să faceţi un rahat de inegalitate de juma’ de rând?”.
www.dailycotcodac.ro