Unde fug savantii lumii ???

Dintre toţi cercetătorii din lume, cei mai bătuţi de soartă mi se par matematicienii. Nu, nu e vorba de faptul că, spre deosebire de ceilalţi oameni de ştiinţă, ei prind prima pagină din Cancan maximum o dată pe an, şi atunci cu un titlu căznit ca “Fermat, ce teoremă uşoară ai avut!”. Adevărata lor problemă e alta: toţi oamenii de ştiinţă pot găsi o scuză cât de cât plauzibilă să mai iasă sâmbăta din casă, pretextând că au ceva de lucru, numai bieţii matematicieni nu. Ei, pentru a descoperi ceva, au nevoie doar de un pix şi o foaie de hârtie, eventual şi un calculator (calculator-calculator, nu d-ăla pe care se poate juca Starcraft), deci nu prea au unde pretinde că trebuie să plece. Aşa încât, dacă deschid gura, sunt imediat puşi la punct: “Da’ lucrează, dragă, nu te deranjează nimeni, dau şi singură cu aspiratorul. Ridici puţin picioarele să dau sub birou şi gata, ce atâta tevatură?”. Nu mai zic că, atunci când toată descoperirea ta constă în nişte cifre mâzgălite pe o foaie de hârtie, te poţi aştepta ca nevasta să-ţi spună: “Hai, pune mâna şi tu pe o cârpă şi dă praful de pe dulap, că oricum aia nu e ştiinţă ce faci tu. E, să te fi văzut cu o eprubetă, cu un pahar Berzelius, atunci da, ziceam”.

Altfel stau lucrurile, de pildă, în cazul privilegiat al astronomilor. E vreunul invitat sâmbătă seara la masă de părinţii soţiei? Nimic mai simplu, sunt mii de alinieri ale planetelor ce nu se vor mai repeta în următorii 5.000 de ani, ceea ce face prezenţa la observatorul astronomic obligatorie. E chiar foarte posibil ca de fapt planetele să nu se alinieze niciodată şi soarele să se învârtă în jurul Pământului, cum credeau anticii, iar poveştile astea să fi fost inventate ca să poată ieşi băieţii: “Bă, le zicem alor noastre că diseară avem o aliniere”; “Mă, nu ţine, că toată lumea ştie că planetele sunt fixe pe cer, nu se mişcă”; “Lasă-l pe fratele tău Copernic, să vezi că le îmbârlig de nu se poate”.

Şi medicii, fizicienii sau biologii pot minţi oricând că au ceva de terminat în laborator. De fapt, dacă s-ar duce măcar în jumătate din cazuri, acum tumorile maligne s-ar trata cu sirop de cancer de la farmacie. Iar cel mai fericiţi trebuie că sunt chimiştii, ei chiar pot pleca oricând de acasă: “Dragă, am rămas fără hafniu, plutoniu şi zirconiu, dau o fugă până la colţ, poate găsesc cola. Dacă n-au, vezi că mă duc până la McDonald’s, acolo sigur au de toate”. Ba chiar şi filozofii, care lucrează cu idei, mai pot pleca de-acasă: “Unde te duci, René?”; “Pe malul lacului, să mă uit la nişte trestii. Am o idee şi vreau să verific ceva”.

Doar matematicienii nu au nici o scăpare. Şi pe bună dreptate: gândiţi-vă un pic că sunteţi madame Auguste Cauchy şi soţul vă zice: “Auzi, ies şi eu cu Buniakowski şi cu Schwarz, că avem de demonstrat nişte inegalităţi”. Să nu-i faci un ditai scăndălaul? “Eu singură curăţ toată casa asta, gătesc şi o suport şi pe mă-ta şi voi, trei oameni, nu sunteţi în stare să faceţi un rahat de inegalitate de juma’ de rând?”.
www.dailycotcodac.ro