Nostalgii de taximetrist (2) !!!!

Deşi nici un taximetrist nu e capabil să te ducă pe bulevardul central al oraşului sau la gară (cei care staţionează în faţa acestei clădiri presupun că lasă la fiecare drum o dâră de firimituri, ca Hansel şi Graetel, ca să ştie cum să se întoarcă), toţi cunosc nişte repere definite prin faptul că absolut invariabil e vorba de clădiri sau instituţii care nu mai există. În Iaşi, nu e bine să cereţi să mergeţi la Palatul Culturii, fiindcă mai e încă în picioare, deci n-are bietul taximetrist de unde să-l ştie; dacă spuneţi, în schimb, că vreţi “la Duvana” nu e nici o problemă, cu toate că sus-numitul non-stop (sper că nu credeaţi că era o filarmonică) s-a închis cu mai bine de un deceniu în urmă. În Bucureşti mulţi şoferi de taxi nu vor şti să vă ducă la Casa Poporului – în fond, e posibil să nu o fi observat niciodată; în schimb, toţi sunt familiari cu repere precum “Restaurantul Budapesta” (eram eu în facultate când se transformase într-o berărie împuţită căreia nu i-ar fi fost ruşine nici în centrul Olteniţei), “Opereta” (asta chiar nu pricep cum de o ştiu toţi taximetriştii, presupun că înainte să o mute Ceauşescu mergeau zilnic, dar după aceea le-a fost silă, noua clădire pur şi simplu nu le mai dădea un sentiment de emulaţie culturală) sau “La Banditu’” (e o intersecţie la noi în cartier, banditul eponim cred că s-a retras demult dat fiind că acum sunt acolo două bănci).

De unde deţin taximetriştii aceste cunoştinţe? Presupun că e ceva transmis de la o generaţie la alta, fiindcă în majoritatea cazurilor nici nu se născuseră când respectivele clădiri au dispărut. Probabil atunci când în intră în branşă, micii taximetrişti învaţă oraşul de la cei bătrâni: “Nen Cornele, dar clădirea aceea enormă din dreapta ce e?”; “Aia e o prostie, nu contează, mai bine uită-te în stânga şi ţine minte: aici a fost acum o sută de ani Arsenalul”.

Există însă şi un mare avantaj al acestui tip de cunoaştere, avantaj din păcate înca neexploatat de către oamenii de ştiinţă (bine, au şi ei o scuză: nu au timp fiindcă tot timpul îi presează şeful: “Bă, vreau mâine să fim pe prima pagină în Cancan, lăsaţi dracu’ fotonii şi inventaţi ceva ca lumea”). În loc să se chinuie să sape şanţuri ca să găsească vestigiile trecutului, arheologii ar putea pur şi simplu să ia taxiul. “Ştii unde era palatul lui Decebal?”; “Da, bineînţeles. Pe unde vă duc, prin centru sau pe la templul lui Gebeleizis?”; “Poţi să mă duci la gară?”; “Nu prea ştiu bine unde e. Cumva e clădirea aia urâtă unde pe vremuri era peştera lui Ug, neanderthalianul?”.
www.dailycotcodac.ro