Despre karma puiului de găină

Dintre toate animalele din bătătura omului, singurul care duce o viaţă fericită este puiul (de altfel, puţin a lipsit ca puiul să nu fie singur în curte; dacă nu intervenea Dumnezeu, Noe s-ar fi luat după nevastă-sa, care sigur i-a zis: “Da’ nu mai umple, dragă, arca asta cu toate dobitoacele inutile. Salvează puiul şi salata şi gata, ce te tot moşmondeşti atâta?”). Unii dintre voi vor spune poate că e normal ca puiul să fie fericit, dat fiind că are o minte de găină şi, deci, nu e foarte inteligent. Noi nu suntem însă deloc convinşi că puiul nu e inteligent. De ce câinele, de pildă, e considerat un animal inteligent, pe când puiul nu? Cam de câte mii de încercări mai are nevoie ca să-şi dea şi câinele seama că, indiferent de cât de antipatic îi e omul care intră pe poartă, mai departe de lungimea lanţului nu poate ajunge? Ce ar trebui să facă puiul ca să-l considerăm şi pe el inteligent, ca pe câine? Probabil să se izbească isteric de gardul coteţului de câte ori vine vreun vecin. Plus că, dacă ar fi la fel de deştept precum câinele, când ar oua ar face tămbălău nu numai el, ci toţi puii de găină aflaţi pe o rază de 3 kilometri.

O altă părere comun întâlnită este şi aceea că porcul ar fi cel mai fericit animal. Bineînţeles, există câteva argumente de mult bun simţ în favoarea acestei idei: se ştie că porcul nu face nimic toată ziua, nu-l deranjează mizeria în care trăieşte şi se mulţumeşte doar cu nişte lături aruncate în troacă. Şi nici nu riscă să se însoare într-o bună zi şi să fie nevoit pe urmă să renunţe la acest mod plăcut de viaţă. Totuşi, el e fericit doar în aparenţă, prin luna decembrie îl apucă de obicei ceea ce psihologii numesc “sindromul sărbătorilor”: cade într-o depresie adâncă, e chinuit de singurătate şi de gândul că n-are şi el pe cineva alături de care să-şi petreacă sărbătorile. Pe când puiul nu are asemenea probleme, tot ce trebuie el să facă e să se ascundă vreo două ore când aude: “Vasile, vezi că vine vărul Costel de la Paşcani azi, pune şi tu mâna şi taie un pui”.

În încheiere, răspundem corporatiştilor care ne-au întrebat de unde sunt puii ăştia fericiţi, că vor şi ei să se reîncarneze data viitoare într-un pui de găină: nu puteţi arde etapele, trebuie să parcurgeţi în ordine ciclul karmic – din corporatist o să vă reîncarnaţi mai întâi în cal de povară, apoi în catâr, după aia în câine de sanie şi abia la urmă, după ce acumulaţi o cantitate suficientă de fapte bune, eventual frumos prezentate în PowerPoint, puteţi spera la o viaţă de pui de găină
www.dailycotcodac.ro

Despre industria blugilor jumuliţi şi a tenişilor noi, murdari de rugină

Am avut, acum câteva zile, o discuţie care mi-a amintit de o mai veche frământare de-a mea, legată de jeanşii şi de tenişii pe care îi cumperi gata învechiţi, jumuliţi, murdăriţi şi obosiţi. M-ar interesa, mai exact, cum arată procesul de producţie a acestor obiecte. Îmi închipui că, la capătul câtorva transformări tehnologice, ele arată ca noi, după care se trece la procedura de deteriorare artificială. E, p-asta aş vrea să-l văd cum se desfăşoară. E făcut de oameni sau de maşini? Îmi place să-mi imaginez că e făcut de oameni. Îi văd călcând în picioare blugii, îmbrăcându-se cu ei şi tăvălindu-se prin cenuşă, stropindu-i cu clor şi cu vopsea, rupându-i cu dinţii sau îmbrăcându-se iar cu ei şi încercând să-i agaţe, din mers, în tot felul de cuie. Mai văd o pereche de jeanşi ţinută de câte un crac de doi oameni, care trag fiecare în direcţii opuse. Sau cupluri de câte doi colegi care-şi dau reciproc în cap cu câte-un pantalon.

Îi văd pe angajaţii secţiei de distrus tenişi călcând cu ei prin noroaie şi bălţi de rugină, dând cu piciorul în tot felul de gunoaie sau obiecte dure, ca să se rupă, sau desprinzându-le nervoşi talpa de pânză, cu şurubelniţa. Văd profesionişti ai distrugerii, care poartă 42 la picior, încălţând tenişi cu măsura 39, ca să-i scofâlcească.

Apoi, îi văd pe supervaizări verificând calitatea produselor rezultate şi chemându-i la ei în birou pe subalternii delăsători:

– Viorele, sunt foarte supărat! De două săptămâni sunt cu ochii pe tine şi nu-mi place deloc ce văd. Toţi blugii care ţi-au ieşit din mână sunt insuficient de jumuliţi. Uite şi tu la perechea asta, nu trebuia să fie sfâşiată în două locuri? De ce e sfâşiată doar într-unul? Picăturile astea de hipoclorit de ce sunt doar 11? Unde sunt celelalte 4? Aşa nu se mai poate, să ştii! Păi, dă omul banul pe un produs distrus şi se trezeşte cu unul semidistrus? Ce să facă, să şi-l sfâşie singur acasă? Să-şi ia câine, ca să termine câinele treaba pe care nu ţi-ai făcut-o tu? Să se bată cu bodyguarzii de la Bamboo, ca să-l tăvălească ăia prin ţărână şi să desăvârşească lucrul pentru care tu primeşti un salariu? E inadmisibil. Te penalizez cu 50% din salariu, după care, dacă nu-ţi schimbi atitudinea, o să fiu nevoit să-ţi cer să ne despărţim. Sunt foarte mulţi şomeri în ţara asta, care abia aşteaptă să-şi înfigă dinţii într-un blug. Hai, la treabă şi sper că ne-am înţeles!

Ce mă încurcă puţin e chestiunea reclamaţiilor din partea clienţilor. Nu reuşesc să-mi reprezint ce zice un client când se întoarce, nervos, cu nădragii la magazin. “Doamnă, vreau banii înapoi, pata asta de ciorbă s-a curăţat la prima spălare, iar dâra de rugină a devenit roz”? “Am dus tenişii la laborator şi s-a dovedit că murdăria de pe talpă nu era găinaţ, ci acuarelă. Să vă fie ruşine, vă reclam la OPC”?

Dar vânzătoarea ce zice? “Ne cerem mii de scuze, vi-i schimbăm imediat cu unii cu găinaţ”? Dacă da, de unde scoate găinaţul? Are nişte porumbei în depozit cărora le dă repede un laxativ?
www.simonatache.ro

Parfum de miros

E 11 jumate noaptea, sting calculatorul, mă duc în dormitor, deschid uşurel uşa.

Mă apropii tiptil de ea, pe întuneric – ea doarme. Ca prin minune, nu îmi troznesc deştele de la picioare ca la nonagenari, că io mai păţăsc şi d-astea frecvent, parcă-s reîncarnarea artritei maicii Tereza, Doamne, iart-o; şi-apăi ea se trezeşte, aprinde veioza, îmi cere un pahar cu apă, mă întreabă cât e ceasul, şi-apăi io mă simt vinovat că pierd nopţile la calculator.

Lepăd pe nesimţite cămaşa, îmi ţin respiraţia ca să nu fluier pe nas, aşa cum fac de obicei. Şerpuiesc cu dibăcie afară din hainele de zi şi mă înfig în pijamale (de fapt eu nu prea port pijamale; port un tricou mai vechi pătat cu ceva sos de peşte de la o reţetă care nu mi-o ieşit mai demult, în liceu, şi chiloţii zilei) şi de acolo, pe bâjbâite, îmi dibui perna fără s-o trezesc. Prind colţul liber al plapumei şi mă şerpuiesc dedesubt la căldurică, mă întind comod, mă scarpin prin zonele cu mai mult păr.

Mă întorc către ea, ea care doarme în continuare. Mă apropii de buzele ei, zăbovesc preţ de o secundă: îi miros părul, pielea, căldura, trag cu nesaţ aerul în piept. Gata, îmi zic, e timpul să dorm, noapte bună, muiere! Şi dau să o pup pe buze, de fapt chiar o ating uşurel.

Parcă i-aş fi turnat fier încins pe degetul mic de la picior! Scoate un şuierat ca de pisică furioasă, mă muşcă de ureche, mă prinde de perciuni, mă buşeşte cu capu’ de tăblia patului! De 4 ori. Îmi întoarce mâna la spate, şi într-o schemă de jujitsu mă prinde de păr şi încearcă să-mi întoarcă gâţii, ca în filme, să-mi rupă cervicala!

- Muiere! zbier. MUIEREEEEEE!!!!!!
- A, zice, calmă dintr-o dată.

Mă eliberez.

- Ce faci, tu? Ce te-o apucat? Te-o pălit strechea?

Îmi şterg buza spartă de sânge.

- Scuze, zice ea. Nu ştiam că eşti tu.
- E miezu’ nopţii! Cinie dreq să fie la ora asta în patu’ tău!!!!!
- Ce tăt vrei, mă! se oţăreşte ea. Ce tot vrei! Că am simţit că se dă unu la mine, şi m-am apărat! Şi de un’ să ştiu io că tu eşti! De unde! Că e întuneric beznă, şi tu nu puţi a bere, ca de obicei, deci cum să te recunosc pe întuneric!!! Ha? Cum?!?!
www.groparu.ro

Studiu: berea e sanatate, contine vitamine si nu ingrasa!!!

Berea e cea mai sanatoasa bautura alcoolica din lume. Are calorii putine, fibre multe, vitamine si carbohidrati, arata un studiu facut de englezi. Secretul e sa fie consumata cu moderatie: una sau doua pe zi.

Potrivit studiului realizat de “Academia de Bere” din Marea Britanie, aceasta bautura ar contine numai substante benefice organismului: de la siliconul care sa impiedice osteoporoza si pana la fibre, minerale, antioxidanti si vitamine.

Raportul vine ca o replica la un sondaj de opinie realizat recent in Marea Britanie, care arata ca relatia englezilor cu berea nu este asa de buna cum se credea. 68% cred ca berea este bautura lor nationala, 10% cred ca in bere exista grasimi si 13 procente cred cu tarie ca in bere nu e doar apa, malt si hamei, ci exista si multe, multe substante chimice. Sondajul a fost realizat de institutul ICM pe 2000 de subiecti adulti in luna februarie a acestui an....

Oare cât se bea după căsătorie?

Într-un final, îmi fac curaj şi zic:

- Mă duc până la baie! şi mă ridic, ies din aşternutul conjugal şi matrimonial totodată. Dar în loc să fac stânga către baie, fac dreapta, sperînd să nu mă simtă; deschid tiptil frigiderul, scot sticla, desfac dopul, şi trag o duşcă sănătoasă.

- Gropare, ce faci la frigider?

Femeile au un al şaptelea simţ. Tac preţ de o secundă ca să înghit şi să-mi dreg glasul – şi odată cu el busuiocul.

- Nimic, steluţa mea de mare, anemona mea de peşte arlechin! zic. Nimic.

Savurez o clipă aroma. Buun, bun, îmi zic. Aş mai bea! Şi mai beau o duşcă.

- Eşti la sticlă? mă întreabă.
- NUUUU, puiuţ scump! strig eu. Vroiam… să spăl vasele, măi fluturaşa mea.
- Lasă că le spăl eu, iubiţel! zice ea.
- Nu, zic eu, albinuţa mea. Lasă să mai fac şi eu câte ceva prin casă, alfel nu sunt demn de iepurica mea!

Şi mai trag o duşcă! Delicios, delicios. Apoi încă una.

Dau drumul la robinet, clătesc o farfurie. Acoperit de sunetul apei care curge, deschid iar frigiderul, şi bag la greu aer în sticloanţă, iară, cu poftă!

- Gropărel, eşti OK, dragule?
- Mmmm, zic io, ca şi cum nu pot vorbi fincă m-o pişcat o viespe de limbă.
- Sigur eşti OK?
- Da, tu iubire, da, totul e în ordine.

Un minut mai târziu – mă lingeam iar pe bot, să nu pierd nici o picătură. Şi la fel peste alte şaizeci de secunde. Buună licoarea! Buuună… şi tare mult îi mai place Groparului! Miam miam, parcă-i miere şi io-s muscă, trăjni-o-ar s-o trăjnească.

Mai spăl o farfurie, o furculiţă, iar îmi înmoi mustaţa în lichid, mai frec un pic cu buretele, mai trag o duşcă – şi nu mă las până nu termin sticla. După care, fericit, opresc apa; şi mă reîndrept către aşternutul conjugal şi matrimonial totodată.

- Spune sincer, ai băut? mă întreabă dintr-o dată.
- …eu? fac eu pe niznaiul; da’ ţi-ai şi găsit pe cine să duci cu vorba!
- Haaaai, mă puiuţ drag… da’ mi-ai promis… o mai rămas ceva în sticlă?
- Nu prea, rânjesc eu. Nu! Decât aer, din belşug.
- AI BĂUT UN KIL ÎNTREG!!!!
- Ce tăt vrei, tu muiere! zic io, dintr-o dată. Plm! Că io, dacă am chef să beau, apăi beau! Pă-mi spui tu mie ce să fac la mine-n casă! Că amu scot cureaua şi găt luna de miere! Şi fac scandal şi îi bat şi pe vecinii fără de vină!
- Da’ nu de asta e vorba, măi şuşu muciu… dar nu mai bea iaurtul aşa rece, din frigider, că nu-ţi face bine…! Scoate-l şi tu într-un bol şi lasă-l 10 minute, că aşa rece ştii şi tu că nu-i sănătos! Şi apăi poţi să tot bei… că ştii că io n-am nimic împotrivă…!
www.groparu.ro

Educaţie în familie. Azi, capitalele lumii

Feciorul se plictiseşte.

-Du-te, bă, afară!
-Şi ce să fac afară, că mă plictisesc?
-Joci şi tu un pâr-pac, un lapte gros, un nouă pietre.
-Neah, că n-am cu cine.

Incinta dintre blocuri e plină de copii. Cum adică nu are cu cine?

Azi aşa, mâine-aşa. Şedinţă în familie. Nevasta:
-Să-l ducem la un psiholog.
-Păi ăştia cer bani.
-Nu, că am eu pe cineva, am rezolvat-o cu ceva. Nu ne ia niciun ban.

Urmează prima vizită. Vine feciorul acasă cu gura până la urechi.
-Ce râzi, mă?
-Tu ce aichiu ai?
-140, zic.
-Ha. Eu am 142.
Stau, analizez.
-Ce capitală are Madagascarul?
-Nu ştiu, răspunde.
Jubilez.
-Eşti prost. Antananarivo.

[...]
Trec vreo două zile.
-Tati, mă duc afară.

Psihologul a făcut toţi banii. Spun:
-Vezi să nu te murdăreşti, că a plouat. De-a ce vă jucaţi?
-Aaa, păi nu mă duc să mă joc.
-Şi atunci de ce ieşi afară?
-Să-i fac proşti pe ăştia. Că am învăţat toate capitalele
www.dailycotcodac.ro

Unde fug savantii lumii ???

Dintre toţi cercetătorii din lume, cei mai bătuţi de soartă mi se par matematicienii. Nu, nu e vorba de faptul că, spre deosebire de ceilalţi oameni de ştiinţă, ei prind prima pagină din Cancan maximum o dată pe an, şi atunci cu un titlu căznit ca “Fermat, ce teoremă uşoară ai avut!”. Adevărata lor problemă e alta: toţi oamenii de ştiinţă pot găsi o scuză cât de cât plauzibilă să mai iasă sâmbăta din casă, pretextând că au ceva de lucru, numai bieţii matematicieni nu. Ei, pentru a descoperi ceva, au nevoie doar de un pix şi o foaie de hârtie, eventual şi un calculator (calculator-calculator, nu d-ăla pe care se poate juca Starcraft), deci nu prea au unde pretinde că trebuie să plece. Aşa încât, dacă deschid gura, sunt imediat puşi la punct: “Da’ lucrează, dragă, nu te deranjează nimeni, dau şi singură cu aspiratorul. Ridici puţin picioarele să dau sub birou şi gata, ce atâta tevatură?”. Nu mai zic că, atunci când toată descoperirea ta constă în nişte cifre mâzgălite pe o foaie de hârtie, te poţi aştepta ca nevasta să-ţi spună: “Hai, pune mâna şi tu pe o cârpă şi dă praful de pe dulap, că oricum aia nu e ştiinţă ce faci tu. E, să te fi văzut cu o eprubetă, cu un pahar Berzelius, atunci da, ziceam”.

Altfel stau lucrurile, de pildă, în cazul privilegiat al astronomilor. E vreunul invitat sâmbătă seara la masă de părinţii soţiei? Nimic mai simplu, sunt mii de alinieri ale planetelor ce nu se vor mai repeta în următorii 5.000 de ani, ceea ce face prezenţa la observatorul astronomic obligatorie. E chiar foarte posibil ca de fapt planetele să nu se alinieze niciodată şi soarele să se învârtă în jurul Pământului, cum credeau anticii, iar poveştile astea să fi fost inventate ca să poată ieşi băieţii: “Bă, le zicem alor noastre că diseară avem o aliniere”; “Mă, nu ţine, că toată lumea ştie că planetele sunt fixe pe cer, nu se mişcă”; “Lasă-l pe fratele tău Copernic, să vezi că le îmbârlig de nu se poate”.

Şi medicii, fizicienii sau biologii pot minţi oricând că au ceva de terminat în laborator. De fapt, dacă s-ar duce măcar în jumătate din cazuri, acum tumorile maligne s-ar trata cu sirop de cancer de la farmacie. Iar cel mai fericiţi trebuie că sunt chimiştii, ei chiar pot pleca oricând de acasă: “Dragă, am rămas fără hafniu, plutoniu şi zirconiu, dau o fugă până la colţ, poate găsesc cola. Dacă n-au, vezi că mă duc până la McDonald’s, acolo sigur au de toate”. Ba chiar şi filozofii, care lucrează cu idei, mai pot pleca de-acasă: “Unde te duci, René?”; “Pe malul lacului, să mă uit la nişte trestii. Am o idee şi vreau să verific ceva”.

Doar matematicienii nu au nici o scăpare. Şi pe bună dreptate: gândiţi-vă un pic că sunteţi madame Auguste Cauchy şi soţul vă zice: “Auzi, ies şi eu cu Buniakowski şi cu Schwarz, că avem de demonstrat nişte inegalităţi”. Să nu-i faci un ditai scăndălaul? “Eu singură curăţ toată casa asta, gătesc şi o suport şi pe mă-ta şi voi, trei oameni, nu sunteţi în stare să faceţi un rahat de inegalitate de juma’ de rând?”.
www.dailycotcodac.ro

Suntem nişte doamne, ce pana mea?!

Într-o zi frumoasă de vară, două dame delicate se întâlnesc la ceas de seară în scopul de-a lua o cină frugală la o anumită terasă liniştită din Piaţa Victoriei.

Se aşează elegant la o masă şi fumează gingaş din ţigările slim, cu target feminin.

- Bună seara, le întâmpină chelnerul, plasând galant două meniuri. Pot să vă aduc ceva de băut până vă hotărâţi ce mâncaţi?
- O carafă de vin alb şi una de vin roşu, vă rog.
- Excelentă alegere.

…
Într-o seară frumoasă de vară, un chelner galant plasează graţios două pahare şi câte un ţol de vin – unul alb, unul roşu – pe o masă de pe o terasă din Piaţa Victoriei.

- Nu vă supăraţi, ăsta nu e vinul nostru… Am cerut câte o carafă…

Mai mult mirat decât fâstâcit:
- Vă rog să mă scuzaţi, dar v-am văzut aşa…nişte…DOAMNE, şi am crezut că n-aţi zis bine!
www.dailycotcodac.ro

Nostalgii de taximetrist (2) !!!!

Deşi nici un taximetrist nu e capabil să te ducă pe bulevardul central al oraşului sau la gară (cei care staţionează în faţa acestei clădiri presupun că lasă la fiecare drum o dâră de firimituri, ca Hansel şi Graetel, ca să ştie cum să se întoarcă), toţi cunosc nişte repere definite prin faptul că absolut invariabil e vorba de clădiri sau instituţii care nu mai există. În Iaşi, nu e bine să cereţi să mergeţi la Palatul Culturii, fiindcă mai e încă în picioare, deci n-are bietul taximetrist de unde să-l ştie; dacă spuneţi, în schimb, că vreţi “la Duvana” nu e nici o problemă, cu toate că sus-numitul non-stop (sper că nu credeaţi că era o filarmonică) s-a închis cu mai bine de un deceniu în urmă. În Bucureşti mulţi şoferi de taxi nu vor şti să vă ducă la Casa Poporului – în fond, e posibil să nu o fi observat niciodată; în schimb, toţi sunt familiari cu repere precum “Restaurantul Budapesta” (eram eu în facultate când se transformase într-o berărie împuţită căreia nu i-ar fi fost ruşine nici în centrul Olteniţei), “Opereta” (asta chiar nu pricep cum de o ştiu toţi taximetriştii, presupun că înainte să o mute Ceauşescu mergeau zilnic, dar după aceea le-a fost silă, noua clădire pur şi simplu nu le mai dădea un sentiment de emulaţie culturală) sau “La Banditu’” (e o intersecţie la noi în cartier, banditul eponim cred că s-a retras demult dat fiind că acum sunt acolo două bănci).

De unde deţin taximetriştii aceste cunoştinţe? Presupun că e ceva transmis de la o generaţie la alta, fiindcă în majoritatea cazurilor nici nu se născuseră când respectivele clădiri au dispărut. Probabil atunci când în intră în branşă, micii taximetrişti învaţă oraşul de la cei bătrâni: “Nen Cornele, dar clădirea aceea enormă din dreapta ce e?”; “Aia e o prostie, nu contează, mai bine uită-te în stânga şi ţine minte: aici a fost acum o sută de ani Arsenalul”.

Există însă şi un mare avantaj al acestui tip de cunoaştere, avantaj din păcate înca neexploatat de către oamenii de ştiinţă (bine, au şi ei o scuză: nu au timp fiindcă tot timpul îi presează şeful: “Bă, vreau mâine să fim pe prima pagină în Cancan, lăsaţi dracu’ fotonii şi inventaţi ceva ca lumea”). În loc să se chinuie să sape şanţuri ca să găsească vestigiile trecutului, arheologii ar putea pur şi simplu să ia taxiul. “Ştii unde era palatul lui Decebal?”; “Da, bineînţeles. Pe unde vă duc, prin centru sau pe la templul lui Gebeleizis?”; “Poţi să mă duci la gară?”; “Nu prea ştiu bine unde e. Cumva e clădirea aia urâtă unde pe vremuri era peştera lui Ug, neanderthalianul?”.
www.dailycotcodac.ro

Nostalgii de taximetrist !!!

Spre deosebire de taximetristul londonez, care nu-şi poate practica meseria până nu dovedeşte că ştie la perfecţiune străzile, cel din România se pare că n-are voie să iasă în trafic până când nu demonstrează clar că habar nu are de oraşul prin care circulă. Dacă nu ne credeţi, faceţi un experiment simplu (mă rog, simplu pentru noi, care nu facem nimic toată ziua, dacă aveţi serviciu, ar putea fi ceva mai complicat). Uitaţi-vă un minut pe harta unei localităţi (de preferat, una unde există totuşi mai mult de o stradă, deci nu Alba Iulia) şi încercaţi să reţineţi nişte repere. Suiţi-vă în tren şi mergeţi până acolo. În gară luaţi un taxi şi cereţi-i să vă ducă până la unul din reperele acelea, să spunem primăria sau spitalul municipal. Timp de zece minute taximetristul vă va argumenta, de altfel suficient de convingător, că aşa ceva nu există la el în oraş. În următoarele zece minute, înţelegând că sunteţi mai greu de cap, se va duce să-i întrebe pe colegi dacă ştiu ca vreodată la ei în oraş să fi fost o asemenea năzbâtie. În cele din urmă, e posibil să găsească pe cineva care ştie bine unde e clădirea, de preferinţă, un arab politicos (am remarcat că întotdeauna când opreşti pe cineva ca să întrebi de o adresă omul se dovedeşte a fi un arab politicos, care în 99% dintre cazuri poate da şi indicaţii corecte – probabil pe asta se bazează şi succesul Al Qaeda). În acest caz, tot ce poate face taximetristul, după ce primeşte indicaţii, e să întrebe descumpănit “Bun, şi atunci noi cum ajungem acolo?”. Iar dacă, totuşi, nu se întâmplă aşa şi taximetristul vă duce imediat unde doriţi, e doar din cauză că practică taximetria doar de vreo două zile şi încă n-a apucat să înveţe ca lumea meserie.

Pe de altă parte, deşi niciun taximetrist nu e capabil să te ducă pe bulevardul central al oraşului sau la gară (cei care staţionează în faţa acestei clădiri presupun că lasă la fiecare drum o dâră de firimituri, ca Hansel şi Graetel, ca să ştie cum să se întoarcă), în schimb toţi cunosc nişte repere definite prin faptul că absolut invariabil e vorba de clădiri sau instituţii care nu mai există.
(va urma)
www.dailycotcodac.ro

Parfum de boală (1)

E momentul pentru un serial de vară, despre afecţiuni ce pot fi depistate după miros, nu doar de câinii de la aeroport ci şi de către cetăţeanul simplu, nevinovat. Este un post care nu trebuie citit în pauza de masă, decât dacă vă aflaţi în cură de slăbire.

Cea mai chinuitoare aromă din România este, indiscutabil, cea de transpiraţie stătută. La serviciu, la cinema sau în autobuz, acest miros, cu numeroase nuanţe, are un efect de pickhammer asupra nărilor omului normal.
După intensitatea damfului şi după frecvenţa cu care este întâlnit, ai zice că românii sunt mari producători de transpiraţie. Cu alte cuvinte, sunt indivizi geniali, practicând în special activităţile care presupun 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie.
Problema este că transpiraţia despre care voi vorbi în cele ce urmează nu este atât efectul secundar al muncii, ci al unor lacune educaţionale şi comportamentale. Peste care se suprapun anumiţi factori sociali, ca cireaşa pe tort. Pe scurt, voi vorbi despre transpiraţia stătută.

Principalii factori care duc la creşterea producţiei de traspiraţie stătută sunt debranşările pentru neplata întreţinerii şi consumul redus de săpun şi detergenţi.

Dacă la consumul de săpun şi detergenţi deţinem un loc codaş în Europa, la consumul de deodorante suntem plasaţi ceva mai în faţă, fapt dovedit probabil de calitatea îndoielnică a stratului de ozon (şi, indirect, de succesul înregistrat cîndva de trupa O-zone).

Debranşarea îl determină pe cetăţean să aplice urgent un pachet de măsuri necesar supravieţuirii. Prima măsură este să radă în fiecare seară, înainte de culcare, o cantitate considerabilă de trăscău. Această măsură duce la prăbuşirea mai rapidă a ficatului şi a rinichilor. Pe măsură ce aceste organe, intoxicate cu alcool, funcţionează mai prost, transpiraţia miroase mai scârbos.

A doua măsură post debranşare este să se îmbrace cât mai gros şi să se dezbrace cât mai rar. Prima baie va fi posibilă oricum prin luna mai a anului următor, iar despre spălatul lenjeriei purtate timp de câteva săptămâni, nici nu poate fi vorba. Poate la primăvară, la inundaţii.

Utilizarea în aceste condiţii a deodorantului este o decizie care nu ajută pe nimeni. Nici pe posesrul subsuorii respective nici pe cei ce-i stau (încă) prin preajmă. Cu atît mai mult cu cît, inhibarea temporară a glandelor sudoripare de la acest nivel nu face decît să le stimuleze pe cele de la alte nivele să lucreze mai intens. Emanând acelaşi miros.

Mirosul transpiraţiei stătute variază de la individ la individ, dar este întotdeauna respingător. Zonele în care se acumulează transpiraţia constituie condiţii optime pentru dezvoltarea unor bacterii sau ciuperci.

De exemplu, femeile obeze fac frecvent intertrigo submamar, chestie care îl poate asfixia pe medicul ce se încumetă să le plaseze stetoscopul pe zona respectivă.
Infecţiile cu anaerobi determină un miros ceva mai dulceag, dar la fel de nemilos. De pildă, hidrosadenita supurată este o infecţie cu anaerobi care se dezvoltă profund, sub braţ, şi al cărei miros (în cazul unui agent de circulatie, să zicem) poate bloca traficul in 3 intersecţii, simultan.

va urma
www.dailycotcodac.ro

Declaratie de dragoste :X

Tu esti aceea care-mi da viata! TU esti aceea care-mi da curaj sa traiesc! TU esti aceea care ma face sa simt ca iubesc ! TU esti aceea care ma face sa respir! TU, OH, dai sens vietii! TU, numai TU, ma faci sa visez, sa zbor, sa urasc! TU imi dai sperante! TU!TU!TU! TU...... O STICLA DE VIN !

Ce faci fetele...te uiti la fotbal..?

“Pentru ca fotbalul becalo-dragomirian a scos aseara capul in Europa, pe langa microbistul traditional, cu petul de 2 litri si castronul de floare in fata, a aparut si microbistul de sex slab, dar hotarat.
In plin razboi celto-daco-roman, femeia romana a trantit lingura de lemn si capacul cratitei pentru a vedea minunea de pe Ibrox Park, atrasa de agitatia din camera alaturata. Din pacate, fotbalul se invata la timpul lui, degeaba incerci sa intelegi un ofsaid sau un hent, daca nu ti-ai julit genunchii pe bitum de la 10 ani, e greu sa mai recuperezi. Si, totusi…
- Auzi, ai nostri de ce joaca in culorile alea, nu aveau alte culori?
- Ba da, dar acum joaca cu echipamentul de rezerva, gazdele si-au ales tricourile…
- Auzi, da’ meciul asta e pentru vreo cupa, ceva?
-Da… Champions League…
- Pai, nu trebuia sa fie miercuri?
- E si miercuri, dar si azi sunt meciuri.
- Dar mai sunt si joi, ca asa auzeam la TV.
- Sunt si joi, dar alea joaca in Europa League… (oftat, in timpul asta fazele curg, Urziceni egaleaza).
Arbtrul fluiera penalty pentru fustangii.
- Auzi, arbitrul este corect? A fost penalty? Sau ne fura?
- A fost, n-a fost, ce mai conteaza…
- Da’ e hent cand dai cu mana in minge sau cand mingea iti loveste mana?
- Lasa-ma sa vad meciul (incruntat)…
- Bine, ma… (imbufnata).
Apara Duckadaaaam!!! Pardon, apara Tudor!!!
- Moamaa, ce-a sarit portarul !
- …(dusca de bere, cu sete).

Pauza
Ea: Amestecat in ciorba, scurte comentarii si impresii (“ai facut ca la porci pe canapea”/”vezi ca lasi urme pe masa”/”hai sa gusti ciorba”).
El: Vizita la baie, refill la castronul de floare si la halba de bere, gustat ciorba clocotinda, ars limba.

Incepe a doua repriza, gatitul s-a terminat, chibitatul, nu.
Goooool Urziceni!!!! 1-2
- Auzi, Rangers astia sunt buni ?
- …
- De ce zic astia ca a fost autogol, n-a dat negrul ala in alb de la noi?
- Ba da, dar a deviat-o unu’ de la ei si a intrat in poarta.
- Da’ scotianul n-a vrut s-o atinga, nu?
-… …
- Saptamana asta iar sunt meciuri, noi cand mai stam impreuna?
- … … …
- De ce nu vorbesti cu mine?
- Pai, acum ce facem?
- Pai, nu asa, acum tu te uiti la meci, eu stau, sa facem amandoi ceva…
- Pai, facem, eu incerc sa vad meciul, iar tu stai frumos langa mine si te uiti cum fac istorie romanii.
- Daaa, sigur, tu te distrezi si eu ma plictisesc…
Goool Urziceni ! 1-3
-Hai ca-s prosti astia in albastru..iar autogol?
-..(bere,pumni in aer in semn de victorie)
-Da’ tu tii cu Urziceni?Nu esti cu Dinamo?
-Ba da, dar acum joaca romani de-ai nostri..
-Da cand joaca Steaua de ce nu tii si cu ei,aia nu sunt tot romani ?
-……(De ce am ales sa vad meciul acasa????)
Goool! Urziceni, 1-4!
- Iar autogol? Prosti scotienii astia, degeaba au o suta de trofee. Imi masezi putin talpitele?
- Stai putin, sa se termine meciul.
- Da… O data te rog si eu ceva si tu… (bot).
- Nu pot sa te masez, am berea asta.
- Sigur, berea e mai importanta ca mine (bot profund).
Berea cedeaza in favoarea masajului, scotienii pleaca la casele lor inainte de final (oare scotienii maseaza talpile nevestelor din dotare???).
Fluier final.
Ea motaie fericita, invelita in paturica, cu picioarele in poala lui.
- Da mai incet ala…
El priveste in gol: berea s-a incalzit, o balta s-a format sub halba, nu-si mai simte picioarele amortite de pozitia incomoda in care fost imobilizat.
- Ce conteaza, bine ca au batut astia cu 4-1! Sau 5-1???”
www.simonatache.ro

Parazitii - Tot ce e bun tre` sa dispara.....noul album

Baietii de la Parazitii se pregatesc de lansarea unui nou album, intitulat `Tot ce e bun tre` sa dispara`. Va aratam mai jos coperta originala a materialului discografic.

Fanii lui Ombladon & Cheloo au toate motivele sa se bucure: discul va contine 12 piese nou-noute, care nu ne vor dezamagi cu siguranta.

Mai mult, albumul va aparea foarte curand, mai exact pe data de 15 iunie, impreuna cu Gazeta Sporturilor, la pretul de 9.99 lei.

Va reamintim ca Parazitii pot fi vazuti in concert la evenimentul Summer Jam 2010, care se desfasoara in Padurea Paulesti (judetul Prahova), in perioada 2-4 iulie.

Coperta albumului `Tot ce e bun tre` sa dispara`, proaspat dezvaluita publicului pe monden.info, poate fi vazuta mai jos:

Maşina de spălat trăieşte mai mult cu soţia

Vecina Simona Tache e foarte încântată fiindcă a apărut prototipul maşinii de spălat pe cap – un fel de căscuţă pe care în curând oamenii şi-o vor pune atunci când vor dori să se spele pe cap.

Deci, vecină! V-am inventat maşina de spălat automată, maşina de spălat vase, acum şi maşina de spălat de spălat pe cap. Da’ voi la mână chiar nu vreţi să mai spălaţi nimic?? Nu cumva aţi dori să vă inventăm şi maşina de spălat bărbatul pe creier – să nu vă mai obosiţi aşa, zilnic, de mână?

PS: V-am mai inventat şi maşina Matiz, de condus!
www.dailycotcodac.ro