Am revenit la ea...

Dupa o pauza de 17 zile, am revenit în sfârşit la ea.

Ma astepta, credincioasa de ea, bucuroasa ca mi se terminase concediul si revenisem.

Nu mai eram acelasi pe care il stia: agonisisem praful drumurilor, spaimele Bosniei, toropeala dulce a oboselii strânse în miile de kilometri parcurşi, si pe deasupra nici nu miroseam ca un magazin de parfumuri. Dar pentru ea aceste lucruri nu contau, şi asta o făceau mult mai minunată, pentru că niciodată nu îmi imputase nimic, si nici acum nu se dezminţea.

Era asezata intr-un colt al incaperii – si ma astepta cuminte fără să îmi zică vreun cuvânt.

Tăcea.

Nici măcar nu am mai salutat-o: stiam ca nu asta vrea de la mine. M-am debarasat rapid de rusac, de papuci, de ciorapi, in doua secunde eram in fundu gol, dornic sa simt din nou cum pielea mea o atinge si isi gaseste alinare in ea. Eu, Ulise intors de pe mari, ea, curata si credicioasa ca Penelopa, ea, numai a mea.

Am tresărit la atingere: niciodata nu fusese atâta de caldă.

Ma astepta goală.

Asa cum o lasasem, de parca nu trecusera 17 zile de atunci.

La început a fost sălbatic, prelung, momentul s-a prelungit într-o tandreţe interminabilă, apoi am devenit din nou violent, apoi si mai violent, ca si când ar fi fost pentru ultima oară în vieţile noastre si eu ar fi urmat să plec la război. Am continuat până când gemetele mele de eliberare au răsunat în încăpere.

Am făcut azi-noapte lucruri minunate împreună, eu, pribeagul reîntors, ea, credincioasa mea budă de acasă.
www.groparu.ro