căutare personalizată

joi, 15 iulie 2010

Sentimentul românesc al atitudinii !

Una dintre expresiile noastre preferate (pe lângă “furia apelor” şi “moartea albă” care vor înlocui curând depăşitele “vară”, respectiv “iarnă” ) este “atitudine tipic românească”. Expresia asta e folosită de persoane care au călătorit foarte mult în afara graniţelor ţării – cel puţin 40 de minute în Bulgaria, până la METRO-ul din Ruse – şi care sunt absolut indignate de incapacitatea conaţionalilor de a aprecia eforturile care se fac ca să fie şi la noi ca-n Europa.
Să presupunem, de pildă, că faci mişto de un primar din ţara asta că e atât de cretin încât, deşi nu poate asigura un trafic auto vag decent, se apucă să facă piste de biciclete (e un exemplu ipotetic, nu cred că vreun primar român ar fi atât de tâmpit, mai degrabă ar toca banii la Rio). “Atitudine tipic românească. Dacă vezi aşa ceva afară, îţi place, dar dacă se face la noi, imediat sari să înjuri. Aşa suntem noi, românii.”

Bun. Ca să nu pari român prost, scrii atunci despre realizările unui primar (mă rog, teoretic niciun primar de la noi nu ar fi atât de tâmpit încât să facă ceva ca lumea cu banii din taxele locale, dar practic unii totuşi încearcă). “Atitudine tipic românească. Cum a plantat unul trei flori într-un cartier, îl şi ridic în slăvi. În străinătate, cu banii ăştia, înălţau Catedrala din Koln, pictau capela Sixtină, descopereau leacul lupusului (îmi cer scuze SIDEI, dar chiar nu mai e trendy) şi trimiteau şi un om pe Lună”.

Zici ceva rău despre Hitler? “Atitudine tipic românească. Numai ai noştri sunt buni, dacă e cineva străin, automat e rău. De ce nu vezi şi părţile lui bune? De pildă, iubea foarte mult animalele şi întotdeauna plătea la timp întreţinerea.”

Zici ceva bun despre Maica Tereza? “Atitudine tipic românească. Numai străinii sunt buni, pe un român nu l-ai lăuda. De ce nu vezi şi părţile ei rele? De pildă, ştii că nu-şi plătea fondul de rulment la timp, prefera să dea banii ăia la săraci?”.

Te înjură cineva şi te iei de el? “Atitudine tipic românească. Nu trebuia să te cobori la nivelul lui, chiar nu înţeleg de ce te deranjează că îţi înjură nevasta şi toată familia” (de fapt asta ar putea fi o atitudine tipic evreiască; dacă ne gândim puţin, a fost demascată acum 2.000 de ani chiar de Iisus: “Nu trebuia să răspundeţi cu aceeaşi monedă, puteaţi pur şi simplu să întoarceţi celălalt obraz. Dar aşa suntem noi, evreii…”).

Se ia vreun comic francez de poporul român şi autorităţile române nu reacţionează în nici un fel? “Nu avem pic de mândrie, ne lăsăm călcaţi în picioare de fiecare dată. Aşa suntem noi, românii, proşti”. Atunci faci un filmuleţ în care îi ridiculizezi puţin pe francezi. “Atitudine tipic românească. Ce să-ţi spun, ne-am găsit noi, românii, să ne luăm de francezi”.

Până la urmă, singurul lucru pe care poţi să-l faci ca să nu mai fi acuzat că ai o atitudine tipic românească este să devii străin. Atunci poţi fi sigur că în cinci minute, indiferent ce ai spune sau cum te-ai purta, o să ţi se zică “Atitudine tipică de străin îngâmfat. Nimic n-a înţeles din ţara asta şi imediat se şi uită la noi de sus cu dispreţ. Ei, să se fi născut el aici, sigur avea altă atitudine”.
www.dailycotcodac.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu