Revelatie la biserica

Batranica păşeste încetuc, cu sfială, pe podeaua de lemn pătată cu ceară de la lumanari, care scârţâia cu furie. “Ce dracu’, Doamne iarta-ma, nu cumpara si preotu’ nostru o podea cumsecade de la Praktiker? Tot timpu’ cand intarzii la slujba podeaua te da de gol, si preotul se uita la tine de ti se face rusine…”, isi zise ea, si continua sa se indrepte spre altar, de unde sfintii pictati se uitau cu ochii lor goi si un pic saşii la biserica goala.

Ajunse lângă icoana mare, şi îngenunche. “Doamne, Tatăl nostru, începu ea să murmure, dă-ne, Doamne, sănătate, dă-ne şi pace… ajută-l pe patriarh şi pe şefii statului, dă-ne bani să ne plătim cele trebuincioase, şi ajuta-mi familia… nu pogorî pe noi furia cerului, fereşte-ne de accidente şi nu ne chinui fără rost, Doamne, mărire ţie…!”

Stătu o secundă să îşi adune cuvintele, pentru că nu pentru rugile acestea venise: îşi dorea un lucru mult mai teribil şi mai important pentru ea.

“Doamne, şi mai dă-i… ajută-l, Doamne, pe băiatul meu, Doamne, că tot holtei e, şi deja mi-e ruşine de tot blocul… găseşte-i, Doamne, o fată de treabă, una cu bun simţ, să ţie de casă, şi să nu-i placă paharul şi să nu fie rea de gura… să fie respectuoasă şi frumuşică, şi de familie bună, şi să nu cârcotească, şi să fie gospodină, şi să fie serioasă şi cuminte, să-i binecuvânteze viaţa lu’ fiu-meu… că merită, că doară e băiat bun, ştii şi Tu, chiar dacă mai înjură uneori… dă-i, Doamne, o fată cumsecade şi de treabă, să nu fie cheltuitoare, să-i placă să gătească, şi să nu fie certăreaţă, Doamne, fă aşa cum trebuie ea să fie, şi să aibă şi sânii mari, că aşa-i plac lu’ ăsta al meu, cu sânii mari, foarte mari… da’ să nu fie grasă, Doamne, că ui ce s-or îngrăşat româncele de când cu moda asta fastfood… deci să fie şi cuminte, Doamne, şi cumsecade…!”

Şi în timp ce se ruga ea, aşa, o rază de lumină cum nu mai văzuse bătrânica în viaţa ei străluci orbitor de sus, şi se auzi un fîlfâit de aripi de la un porumbel destul de dumnezeiesc, care se pogora uşor, de sus din boltă. Şi cum cobora el, aşa, porumbelul, se auziră acordurile celei mai pline de viaţă muzici auzite vreodată, parcă era cântată din trompeţele de îngeri. Şi bătrânica ştiu imediat că se petrecea ceva nepământean în clipa aceea în mica biserică de cartier de lemn. Biserica, nu cartierul.

ROABA LUI DUMNEZEU, se auzi de sus, parcă cu vocea lui Iosif Sava, aşa era vocea de rezonantă şi puternică, că bătrânica simţi un sloi de gheaţă pe şira spinării, TU-MI CERI SĂ-ŢI GĂSESC PENTRU FIUL TĂU CE NU AM PUTUT GĂSI NICI MĂCAR PENTRU FIUL MEU, VREME DE 33 DE ANI, CÂT A STAT PE PĂMÂNT, LA VOI?
www.groparu.ro