Mereu ramane loc...

Un profesor de filozofie statea in fata studentilor sai avand cateva obiecte in fata lui.
Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Au fost cu totii de acord ca este plin.
Apoi a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Au fost din nou de acord ca este plin. Si au ras.
Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas liber.
"Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul de viata, sanatatea si copiii vostrii, lucruri care, chiar daca totul este pierdut si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici, care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra: daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile
importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostri, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans.
Va ramane mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip."

Un student a luat borcanul, care cu toti erau de acord ca este plin, si a turnat in el o sticla de bere. Berea a umplut spatiile ramase libere si a umplut cu adevarat borcanul.

MORALA: Nu conteaza cat de plina iti este viata, mereu ramane loc pentru o bere!

Tineretul din ziua de azi şi pericolul hainelor unisex

Am constatat o chestie îngrijorătoare pe când mă holbam prin mall după blugi ieftini (ăştia-s pentru mine cum sunt roşiile pentru domnul P.) Pe vremuri, în magazine era o separare clară între raionul de femei şi cel de bărbaţi – cred că nici la toaletă nu erau atât de net despărţite cele două sexe ca la haine, de unde presupun că pe atunci oamenii de ştiinţă credea că dacă fustele se vor atinge de blugi se va produce o implozie enormă, care va distruge tot magazinul Cocor, Moldova sau cum s-o fi chemat. Existau chiar centre comerciale complet separate pe sexe, de pildă magazinul Adam şi magazinul Eva (e fascinant că autorităţile comuniste nu au reuşit să găsească nişte nume niţel mai ateiste – n-ar fi fost mai logic să se cheme, de pildă, Ilici şi, respectiv, Krupskaia?)

Ei, în zilele noastre nu mai e aşa; în majoritatea magazinelor, între hainele de femei şi cele de bărbaţi există o zonă neutră, cu haine pe care nu există nicio indicaţie privind sexul pe care ar trebui să-l aibă purtătorul. Din zona asta gri am văzut cumpărând şi fete, şi băieţi, lucru de aşteptat dat fiind că eu unul nu am putut determina sexualitatea respectivelor haine. Doar aici se pot găsi nişte pălăriuţe în stil vânătoresc pe care niciun vânător respectabil nu le-ar purta ca să nu râdă ursul de el, pantaloni de la inundaţie în carouri (am impresia că asta purtau oamenii şi pe vremea lui Noe, de-aia s-a hotărât Dumnezeu să-i stârpească de pe faţa Pământului), eşarfe exact cum avea şi răposatul Arafat sau genţi care pretind că-s făcute din saci de cafea – mă depăşeşte, sincer, de ce ai vrea ca lumea să creadă că porţi ceva făcut practic din gunoi, dar, pentru orice eventualitate, am şi eu în curte nişte foşti saci de adeziv şi glet cu care presupun că voi face furori când mă voi lansa, în fine, în lumea accesoriilor vestimentare.

Problema mea e că oricum tinerii din ziua de azi sunt cam urâţi – toţi, indiferent de sex, arată ca nişte viitori editori ai Realităţii. Dacă nici după haine nu se mai pot deosebi, atunci să nu ne mirăm că homosexualitatea devine ceva absolut banal. Păi puneţi-vă în pielea unui tânăr din ziua de azi: agăţi şi tu o fată într-un bar, mai urâţică, na, că, acum, şi tu arăţi cam ca Tatulici sau Cristina Şincai (eu nu-i pot deosebi pe ăştia doi, unul are mai mult păr, dar nu mai ştiu care). O duci acasă şi când vă daţi amândoi jos pălăriuţele şi eşarfele luate de la raionul unisex realizezi că nu e deloc fată. Acum ce să-i faci, să-l trimiţi acasă în miez de noapte?

Între timp, am dezlegat misterul: e una şi aceea şi persoană, ca Superman şi Clark Kent. Când vine vremea să fie Tatulici, îşi strânge părul în coc sub şapcă.
www.dailycotcodac.ro

Obiceiurile hibernale ale racletei de gheaţă

Acum, că a venit anotimpul rece (nu ştiaţi că a venit? Vă mulţumim că ne citiţi, domnu’ primar), un obiect extrem de banal revine în actualitate, devenind, măcar în teorie, cel mai bun prieten al şoferului. Desigur, nu este vorba de caucurile de iarnă sau de lanţuri – numai oamenii slabi de înger folosesc aşa ceva – ci de racleta de gheaţă.
Principala însuşire a racletei ar trebui să fie aceea de a curăţa gheaţa de pe parbriz – dar, din păcate, este cu totul alta: anume, aceea că, atunci când temperatura scade sub zero grade, racleta se ascunde imediat, la fel cum ursul se bagă în bârlog, la hibernat. De îndată ce a dat frigul şi aveţi nevoie de ea, racleta devine brusc de negăsit – practic, singura maşină unde racleta nu se ascunde este Oltcitul, fiindcă în acest caz e oricum mai frig înăuntru decât afară.

Dacă nu are instincte de vânător care să-l ajute să dibuiască bârlogul racletei, şoferul va fi nevoit să apeleze pentru curăţarea gheţii la alte obiecte, mai puţin meteo-sensibile. Marea majoritate a conducătorilor auto preferă în acest scop cardul bancar. Este o alegere matură şi înţeleaptă: practic, tot ce se poate întâmpla este să se rupă sau să îngheţe atât de tare încât cipul să nu mai funcţioneze, lăsându-vă fără bani până în momentul în care cei de la bancă se îndură să vă elibereze un card nou în schimbul unui comision, să recunoaştem, binemeritat. Pe de altă parte, nu e recomandat să folosiţi carduri de la farmacii, cluburi sportive, cafenele etc., deoarece nu numai că nu curăţă la fel de bine precum cele bancare dar, Doamne fereşte! s-ar putea chiar strica, lăsându-vă fără discountul de 3% sau zahărul gratuit la cafea.

Mai există şi alte abordări ale problemei. Unii curăţă gheaţa cu carcase de CD-uri, care prezintă dezavantajul că se sparg foarte uşor, înfigându-ţi aşchii tăioase de plastic în mână – pe de altă parte, respectiva parte a corpului e oricum degerată, deci puţin probabil să simţi ceva. Începătorii au mai mult noroc – lămâia poate fi utilizată cu succes la râcâitul prabrizului, deşi la cât de bune sunt şcolile româneşti de şoferi, cam la fel o să conduceţi şi cu, şi fără vizibilitate.

Unii conducători auto mai precauţi cred că pot rezolva problema luându-şi două raclete, una mai mare, pusă în portbagaj, şi una mai mică, în torpedou. Evident, aceasta nu este o soluţie; cele două raclete se vor împrieteni curând şi când va da frigul, cea mare, mai cu experienţă, o va pofti şi pe cea mică în adăpostul ei călduros. Ca urmare, atunci când şoferul va căuta în torpedou va găsi o hartă detaliată a Adjudului, o sticlă de suc cu capacul prost înşurubat, o ciocolată topită de astă-vară, nişte acte care ar fi fost foarte importante dacă n-ar fi fost mânjite de suc şi ciocolată, o pereche de ochelari de soare pe care i-a căutat fără succes toată vara (şi ochelarii sunt meteo-sensibili, cum creşte temperatura peste 20 de grade se bagă la răcoare) – dar nici urmă de racletă de gheaţă.

Şi apoi vine primăvara, şi vremea marii curăţenii, şi soţiile îi trimit pe şoferii cu carduri bancare noi şi cu rănile şi degerăturile de la mâini aproape vindecate să curăţaţi geamurile. “Păi cu ce să le curăţ, mami, că-s aşa de murdare că sigur nu iese cu laveta?” “Păi vezi şi tu în debara, am pus eu acolo o racletă de maşină, ar trebui să te descurci cu ea.”
www.dailycotcodac.ro

Poop dulce

Poop =

–noun
1. excrement (adica cacat).
–verb
2. to defecate (a caca).

Cred ca “poop U too” ar fi raspunsul cel mai corect. Tu ma “poopi”, te “poop” si eu.

Acum, ce ma intriga pe mine e alta parte. Daca e folosit doar “poop dulce” ce naiba vrea sa insemne? Ca-si doresc sa fie dulce? Isi doresc ca al meu sa fie dulce? Sau e doar o expresie intre diabetici?

N-aveţi voi atâtea cauze câte poate românul să susţină

Românul s-a născut plin de atitudine. Fibra lui morală e atât de consistentă şi principiile lui atât de solide, încât nu-i ajunge o viaţă să ia toată atitudinea pe care o are-n el. Dacă-l storci, curge la atitudine din el de-ţi inundă bocancii. Ai degetele de la picioare ca omul din Atlantis când te descalţi. Dacă i s-ar studia cu atenţie scoarţa cerebrală, s-ar descoperi că are „zona atitudinii“ aproape la fel de mare ca aia a scuipatului gumei de mestecat pe geamul Logan-ului.

De respirat, nu respiră în doi paşi, ca orice fraier, ci în trei. Inspiră, ia atitudine, expiră, inspiră, ia atitudine, expiră… Doar când face sport, românul „expiră pe efort“, în rest „expiră pe atitudine“.

Dar s-o luăm cu începutul. E 7 dimineaţa. Sau 8. Sau 13 dimineaţa, dacă avem de-a face c-un şomer. Românul se trezeşte. Sare din pat ca o panteră, înfometat de puţină atitudine. Nici de cafea nu-i arde. Nu e timp de pierdut. Deschide Facebook-ul. Trei cauze îl aşteaptă deja să le susţină: cauza pisicilor pe care le doare sub coadă, cauza soţiilor care adună firimituri după soţi şi cauza copiilor născuţi cu insuficienţă cardiacă. Aderă imediat la toate trei. Înjură un pic brutele care dau şuturi în fund pisicuţelor şi p-alea care fac firimituri, trimite un gând de solidaritate cu bebeluşii bolnavi de inimă, după care deschide Twitter-ul. Dă mai departe link-uri, să adere şi alţii la cauzele cu pricina. Aşa e el, nu-l lasă pipota să stea cu mâinile-n sân, nu poate să nu facă nimic, nu poate rămâne insensibil, ca o vită-ncălţată, la problemele semenilor. Mai întâi se implică activ în viaţă şi în societate, de-abia apoi îşi permite să dea drumul la filtrul de cafea. Până i se face cafeaua, mai primeşte două invitaţii.

Grupul celor care vor să adopte maidanezi şi grupul celor care-şi dau singuri zăpada din faţa blocului îl invită să li se alăture. Se alătură fără să ezite. Sigur că e alături de cei care vor să adopte maidanezi şi logic că e de acord ca fiecare să pună mâna pe lopată. „Ai dracu’, toţi aşteaptă să le mute primăria zăpada de la nas, unul n-ar pune osul la treabă“, bombăne, în timp ce-şi bea cafeaua şi mai aruncă nişte link-uri de solidaritate pe Twitter şi pe Messenger. Deja e târziu şi trebuie să plece la serviciu. Se-mbracă repede şi iese. La scară, zăpadă până la brâu şi un bătrânel care încearcă să-şi taie cărare prin ea, lătrat de şase maidanezi în spume. „Hai, tataie, ne mişcăm şi noi mai cu talent? Nu mai are lumea loc de voi, că ieşiţi pe străzi la prima oră“, bombăne, de data asta în gând, în timp ce face un bulgăre şi dă cu el după maidanezi.

În trafic, se enervează, ca de obicei. Mai ales pe un dobitoc care îi taie faţa, după care mai taie şi faţa unei salvări. „Să nu uit să fac, pe Facebook, un grup de protest la adresa nesimţiţilor care taie faţa salvărilor“, îşi notează în gând, responsabil. Ar suna şi la poliţie, că i-a văzut numărul boului, da’ are factura deja umflată şi, luna asta, stă cam naşpa cu banii.

La serviciu, treabă multă şi un şef dobitoc, care le vorbeşte urât subalternilor. Un coleg mai ciudat îl înfruntă, dar nu i se poate alătura, că sunt vremuri grele şi n-are chef să se pună nasol cu nebunul. Ia însă atitudine vehementă şi curajoasă pe Facebook. Face cu mâna lui o pagină de protest la adresa şefilor mârlani şi trimite la toată lista de prieteni invitaţii de adeziune. Aderă câţiva. Cam puţini. „De-aia e ţara asta cum e, că stăm cu toţii pe cur şi nu facem nimic. Ne lăsăm călcaţi în picioare de toate rapandulele. Un popor de ipocriţi, asta suntem“, se enervează în gând.

Mai pe după-amiază, înainte să plece spre casă, îl sună un amic să-l invite în week-end la o plantare de pomi. „Nu pot să vin, că am o invitaţie la un grătar, dar nu există o pagină de net, unde să plantez virtual?“ Apoi, îşi promite să scrie, chiar în seara aia, un articol militant pe blog, despre starea gravă a pădurilor.
www.simonatache.ro

Faţa întunecată a inginerilor

Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama cât de nocivi au fost inginerii pentru progresul tehnologic de-a lungul vremii, ce frână redutabilă pentru umanitate reprezintă aceşti oameni. Am avut destul timp să meditez la asta, încercam să deşurubez ceva.

N-aveţi de unde să ştiţi, pentru că, de obicei, ignoraţi problema. Se strică ceva în baie? Chemăm un meşter. Nici nu ştiţi ce e în sufletul său când este chemat. Îşi sărută soţia şi copiii spunându-le că totul o să fie bine. Îi mângâie pe cei doi pe cap: “Dacă tati nu se întoarce, să nu o supăraţi pe mami, să luaţi note bune la şcoală”. Apoi pleacă spre intervenţie.

Există două tipuri de meşteri: cel care are o singură cheie franceză şi recomandarea “s-a stricat, n-am ce-i face, trebuie luat altu’/alta” şi cel care vine cu o imensă trusă de scule şi meştereşte cu veacurile acolo. Poate o să vi se pară că stau degeaba şi fumează – nici vorbă, meşterii fac mantre mentale şi rugăciuni la toate zeităţile cosmosului să-i ajute.

Pentru că orice obiect domestic – ţevăraie, bec sau fir electric – a trecut, la un moment dat, prin mâna unui inginer. Care l-a făcut după cum l-a dus şi pe el capul. Gândiţi-vă numai că există vreo 200 de ţări în lumea largă şi minimum 500 de capete de şurubelniţă. Asta însemnă că în fiecare ţară au existat cel puţin doi ingineri care au proiectat ceva care se înşurubează doar cu o şurubelniţă specială.

Inginerul evreu a zis: “Ma pitom, cum să înşurubez cu cap de cruce? Ia să fac eu şurubelniţă cu cap de steaua lui David”. Şi a făcut. Pe bune, există un astfel de cap de şurubelniţă. Şi există alte mii. Plus zeci de măsuri de chei. Am rămas blocat când a trebuit să-mi demontez bideul, că tot curgea, şi am descoperit că e înşurubat în podea cu şuruburi de 9. Nimeni nu mai foloseşte şuruburi de 9 de veacuri întregi, da’ a fost un deştept care s-a gândit totuşi că bideul stă mai bine cu şuruburi de 9 decât cu de-alea de 10 – cheie pe care o are toată lumea în casă (cheia de bază de la Pegas, deşurubai dinamul, oglinzile, ochii de pisică, s-o faci mai uşoară, aşa se tunau pe atunci bicicletele). După ce-am scos şurubul, am găsit garnitura ruptă. Am căutat-o degeaba în toate magazinele de instalaţii din Braşov, am vorbit cu un amic să-mi dea pe cineva de la fabrică – cea mai mare fabrică de scule din Europa de Est – nimic. Am găsit garnitura aia la ruşi, după zile de căutări. Mai uşor îmi cumpăram heroină sau mine anti-tanc decât căcatul ăla de garnitură.

Toate astea pentru că un inginer tâmpit a desenat el altfel garnitura, să nu care cumva să creadă lumea că îl copiază pe colegu’. Aşa mi-am dat seama cum a rezistat Turnul Eiffel. S-au dus franţujii să-l deşurubeze, n-au mai putut: “Dracu’ ştie ce şuruburi a folosit inginerul ăla, că nu-i dăm de capăt”. Aşa s-a inventat cheia franceză. Şi tot degeaba, monstruozitatea de fier care a torturat zeci de bărbaţi din lumea întreagă (“iubiii, vreau să văd turefel”) a rămas în picioare.

De-aia am avut secole întregi de întuneric. Când a venit primul meşter medieval să repare vespasienele şi-a pus mâinile în cap: “Nu mai merge, trebuie înlocuite”. “Şi de unde, nemernicule, să găsim noi acum garnituri şi şuruburi de 14?”, au strigat deznădăjduiţi cardinalii. “Se pare că o să urmeze un ev întunecat, mutăm buda în fundul curţii că ăstea nu mai pot fi reparate”. Puţinii oameni din Evul Mediu care cunoşteau secretele şurubăritului au format ulterior primele loji masonice şi au condus lumea sute de ani, dacă nu cumva o mai conduc şi astăzi.

Motorul cu aburi a fost inventat încă din antichitate de Heron, dar inginerilor le-au mai trebuit vreo mie cinci sute de ani să descopere cum se înşurubează cazanul. Praful de puşcă, vechi de mii de ani, n-a putut fi folosit ca lumea pentru că orice meşteşugar se lua cu mâinile de cap: “Cine plm a făcut asta, mă? Eu cum îi dau de cap să scot o archebuză din asta?”.

Poate vă întrebaţi de ce, în antichitate, inginerii erau aşa eficienţi. Pentru că, şi sunt sigur că Pircă o să vă lămurească în minimum 10 episoade de istorie comparată, pe vremea aia lucrurile se rezolvau mai simplu: “Cine a fost dobitocul care a inventat şurubul de 9?”; “Marcus Gaius Bassianus, cezare”; “La groapa de lei cu el, şi ardeţi-i toate schiţele”.
De-aia, din antichitate, ne-au rămas doar lucruri interesante.
www.dailycotcodac.ro

SCUFIŢA ROŞIE : Analiză şi Critică ...

De ce Scufiţa Roşie?

Din start, ne dăm seama că este vorba despre o minoră de care copiii, în răutatea lor, şi-au bătut joc cu această poreclă, probabil din cauza unei căciuliţe roşii croşetate de mămica ei, pe care fetiţa o poartă des din cauza unei sensibilităţi fizice la frig în regiunea craniului.

Aşadar avem de-a face cu o bolnavă marginalizată şi descurajată de societatea din jurul ei.

Scufiţa merge zi de zi cu coşuleţul cu mâncare la bunicuţa care locuieşte în pădure. Nicio bunică normală nu locuieşte în pădure. Singura explicaţie este că această bunică a primit în urma retrocedărilor câteva hectare de teren împădurit. Este ştiut că ţăranii nu se gândesc mult până să taie pădurea, mai ales înainte de venirea iernii.

Aşadar, această bunică este o scorpie zgârcită care şi-a făcut casa în pădure (oare nu tot din lemn tăiat fără aprobare de la Ocolul Silvic ?) şi stă acolo ca să-şi păzească avutul.

Teoria că este vorba de o babă ticaloasă se verifică prin faptul că în loc să plătească un serviciu de livrare la domiciliu a hranei, a silit-o pe nepoata ei (o fiinţă neajutorată şi bolnavă) să facă zilnic naveta din oraş în pădure, fără să-i pese de pericolele la care o expune pe biata fată.

Scufiţa Roşie se întâlneşte cu lupul care o descoase în privinţa drumului ei. Deja intrăm într-o zonă a fanteziei bolnave. Unu la mână că în România lupi nu prea mai sunt, doi la mână că se feresc de om ca de dracu, iar trei la mână, nu vorbesc şi chiar de ar face-o, ar intreba de cel mai apropiat braconier sau unde e cea mai apropiată stână.

Singura explicaţie este că Scufiţa Roşie s-a uitat atât de mult la Animal Planet încât cunoaşte obiceiurile lupilor şi le poate înţelege scheunăturile.

Lupul o ia înaintea Scufiţei, care se opreşte la cules de flori, îşi preface vocea, intra la bunică şi o înghite. Nu mai stăm să analizăm faptul că în pădure nu prea sunt flori. Dar trebuie spus că e dăunator să înveţi copiii că e corect ca atunci când ai o treabă de făcut, să te opreşti la cules flori fără să ştii dacă nu-s cumva specii protejate şi în consecinţă, pe cale de dispariţie.

Lupul, în schimb, pare un personaj menit să fie bătaia de joc a creatorilor de basme. Lupul este un individ mânat de dorinţa perpetuă de a năvăli în casele oamenilor. Foloseşte toate tertipurile: imită voci şi dacă nu-i iese, vadit frustrat, face casa praf.

Concluzie: Lupul este comis-voiajorul actual.

Bunica muşcă momeala şi-i dă drumul. Iată cum este prezentată imaginea unei persoane în vârstă: o senilă care nu ştie să facă deosebirea între un urlet de lup şi glasul propriei nepoate. Cu această imagine vor rămâne copiii noştri.

Lupul se îmbracă cu hainele bunicii, se aşază în pat, unde îl găseşte Scufiţa Roşie. O ademeneşte prin vorbe şirete să se apropie şi o înghite şi pe ea. Lupul fiind îmbrăcat în hainele bunicii, induce în mintea copilului sensul noţiunii de travestit, putându-i afecta grav viitoarea orientare sexuală.

Ce fel de minte bolnavă poate spune la copii aşa porcării?

Iar dialogul, purtat cu Scufiţa, e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari, urechile, labele, dinţii - şi mai ce?!...

Iar el răspunde invariabil cu minciuni menite să o aduca pe Scufiţa în pat lângă el. De aici deducem: corupere de minori şi perversiuni sexuale!

Apare vânătorul care împuşcă lupul şi le eliberează pe Scufiţa Roşie şi bunica. Ce caută vânătorul în casa bunicii? Înseamnă că nu e prima dată. Un vânător tânăr şi o femeie bătrână, singuri în mijlocul pădurii. Şi ne mai mirăm că "Ştirile de la ora 5" abundă în relatări despre violuri săvârşite asupra unor bătrâne?

Dintr-un studiu publicat de Ministerul de Interne aflam că toţi aceşti infractori au citit în copilărie Scufiţa Roşie şi iată consecinţele: ani grei de puşcărie! Apoi ce căuta la vânătoare de lupi pe proprietate privată?

Din două una: sau e un braconier nenorocit sau e un ştab mare de la Bucureşti care plăteşte sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale sadice. În oricare dintre variante, ar trebui să fie înfierat de creatorul basmului şi nicidecum glorificat pentru fapta sa.

Finalul poveştii este sinistru: lupul zbătându-se în ghearele morţii "eliberează" cele două femei. Adică, avem oroarea să asistăm la apariţia a două făpturi parţial digerate care se pare că nu au murit, ci cu nonşalanţă îşi reiau firul vieţii. Mai rău ca în filmele horror! Şi ne mai întrebăm de ce există copii dereglaţi din toate punctele de vedere.

Asemenea închipuiri ale unei minţi bolnave se "servesc" copiilor între 2 şi 7 ani! Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale: "Albă ca Zăpada" - auzi albă, imaculată şi ea trăieşte sub acelaşi acoperiş nu cu unul, ci cu 7 bărbaţi!

Ruşine! Ruşine! Ruşine!

Băieţi, ne băgăm la o poşetă?

...mi-a venit o idee: ar fi bine să se inventeze nişte poşete pentru bărbaţi. Poşete, nu rucsace, borsete sau alte prostii. Nu gentuţe de-alea de hipstări. Poşete.

Aţi văzut cum e când se aşează un bărbat la masă (pe terasă, Pircă, nu la masa de scris)? Trebuie mai întâi să-şi scoată telefoanele din buzunar, apoi portofelul, care e burduşit cu tot felul de prostii (mai puţin bani), cheile de la maşină, plus alte câteva nimicuri, gen pachet de şerveţele pentru şters muci, fise de parcare, bonuri de masă (da, Pircă, şi legitimaţia de la Biblioteca Academiei).

Odată inventată poşeta pentru bărbaţi am putea băga toate astea, şi multe altele, în ea. Acolo ar putea încăpea şi briceagul, cheia mică franceză, revista porno (format mic), ceva cărţi de la Adevărul (dacă ai treabă la budă, să ai ceva de citit să nu te plictiseşti), biletele la pariuri, cheile de la maşină, o ganteră mică, de birou, pentru băieţii mai sportivi, un spray şi o pereche de bascheţi pentru că nu se ştie niciodată când o întâlnire cu băieţii poate degenera într-un meci de fotbal. Ăla cu poşeta mai mare aduce mingea şi pompa.

Dar, cel mai fain e altceva, poşeta poate fi folosita ca scuză pentru neveste sau prietene: “Dragă, eram la băut cu băieţii, n-am auzit telefonul că era în poşetă”.
www.dailycotcodac.ro

Vărul de la ţară

Neculai Boaru, din Paşcani, a deschis într-o dimineaţă frigiderul, ca să îmbuce ceva înainte de a pleca la serviciu. Brusc, şi-a adus aminte de două lucruri: că n-avea nici serviciu, nici mâncare. S-a scărpinat în cap – ceea ce nu i-a adus nici mâncare, nici serviciu -, apoi i-a cerut sfatul soţiei sale, Elvira. Elvira i-a sugerat să-şi ia un serviciu, caz în care poate că ar avea şi bani de mâncare. “Minte proastă, de femeie”, şi-a spus Neculai în sinea lui, după care l-a sunat pe văru-său, Petre Lupu, din comuna Valea Seacă (după nume v-aţi dat deja seama că e vorba de-o aşezare foarte înstărită, mai ales că e şi-n nordul Moldovei, polul bogăţiei în România), să-l anunţe că-i face o vizită.
Nimic nu l-ar fi putut bucura mai tare pe Lupu, cetăţean fără o ocupaţie clară al Văii Seci, decât să afle că văru-său de la oraş vine să-i golească cămara. Drept care s-a dotat preventiv cu un par, simbol secular al tradiţionalei ospitalităţi româneşti.

Mai spre seară, pe la ora la care încep să se adune clienţii crâşmelor, Neculai l-a găsit pe văru-său aşteptându-l pe peron şi i-a propus să ia un jân în gară (“jân” – băutură spirtoasă de proastă calitate, pe fondul căreia se pot comite crime). Sub pretextul că speculanţii ăştia îţi iau şi pielea de pe tine pentru o cinzeacă, Lupu l-a invitat direct la el, unde l-a servit cu aceeaşi băutură. În loc ca ospitalitatea neobişnuită a lui văru-său să-i dea de gândit, Neculai s-a repezit la sticlă şi a început să toarne în el, în timp ce Lupu, care îşi adusese aminte că nu-i urase bun venit cum se cuvine oaspetelui său, s-a grăbit după par. Profitând de faptul că Niculai avea mâinile ocupate cu sticla, Lupu l-a pocnit sănătos în moalele capului – după care l-a şi strangulat, ca să fie sigur că-i stă jânul în gât.

Trei luni mai târziu, poliţiştii au descins în bătătura lui Lupu, unde l-au găsit pe Neculai îngropat într-un veceu dezafectat. Poliţiştii fuseseră alertaţi de Elvira, care intrase la bănuieli fiindcă ştia că bărba-su n-avea atâţia bani să stea la bodegă vreme de trei luni
www.tonigaru.blogspot.com

Atenţie, moldoveni, berea poate ucide!

Ca să nu ne mai acuzaţi că inventăm ştiri cu moldoveni (deşi, logic, dacă aveam atâta imaginaţie, ce vedeţi pe coloana din dreapta, sub „Echipă”, ar fi fost lista ultimilor câştigători Nobel), vă supunem atenţiei două cazuri petrecute în acest week-end în judeţul Iaşi.

În primul caz îl avem pe George P., de 18 ani, ieşit să ia puţin aer în curte. Nu o să ghiciţi niciodată ce avea în mână, aşa că vă spunem noi – o cutie de bere (v-am zis că n-o să ghiciţi; ştiam că o să răspundeţi „o sticlă de jân” sau „un par”). Cutie pe care a sprijinit-o la un moment dat de un panou electric şi s-a mai trezit abia pe patul de spital, întărind încă o dată ceea ce Eftimie repetă de ani buni la Ceasul rău, şi anume că băutura nu trebuie lăsată din mână, că nu se ştie ce se poate întâmpla.

Al doilea ieşean, de 33 de ani, a încercat să repare panoul electric din gospodărie. Inutil să mai spunem ce făcea ieşeanul nostru în clipa în care s-au ars siguranţele, cărei activităţi dragi moldovenilor se dedicase. Inutil, de asemenea, să vă spunem şi ce ţinea în mână şi unde a sprijinit el cutia de bere cât timp a meşterit la panou, la ce spital a ajuns şi cu cine s-a nimerit a fi coleg de salon.

Din toate aceste întâmplări, noi am desprins o singură concluzie: faceţi, bre, cutiile de bere din lemn, să poată şi moldovenii să-şi repare siguranţele electrice!
www.dailycotcodac.ro

Concert PARAZITII Iasi !!!

Tattoo and Music Fest are loc la Casa de Cultura a Studentilor din Iasi in perioada 8 – 10 octombrie. Trei zile dedicate pasionatilor de tatuaje insotite de concerte live Parazitii, God si Suie Paparude.
Scopul acestui eveniment este acela de a promova o imagine reala si adecvata a acestei arte, de a cultiva, de a educa in privinta realizarii corecte a unui tatuaj, precum si de a oferi posibilitatea artistilor de a-si expune lucrarile si de a-si demonstra indemanarea. Acest festival se va adresa tuturor categoriilor de public, indiferent de varsta, sex, orientare politica sau muzicala.

Un caz de ghinion

Un maidanez bucureștean, numele său e mai puţin important, se plimba pe la 11 seara pe străzi, cufundat în gânduri. La un moment dat, în timp ce trecea prin faţa unei șaormării deschise non-stop ce răspândea un miros aţâţător, maidanezului insomniac i-a tăiat calea o pisică neagră. “Hait, am pus-o! O să am ghinion”, a constatat el amar, renunţând să mai alerge după pisică din cauza faptului că de două zile nu reușise să mănânce mai nimic și nu era într-o formă fizică prea grozavă. Mirosul înnebunitor de şaorma, pisica neagră care îi tăiase calea, frigul pătrunzător de afară, toate acestea îi accentuau mizerabila stare sufletească în care se găsea. Şi, ca şi cum ceea ce îi era dat să îndure n-ar fi fost de ajuns, câinele nostru s-a pomenit, pe când traversa Calea 13 Septembrie, cu farurile unui Matiz în ochi.

“Da’ chiar că am ghinion”, şi-a spus el, realizând că Matizul care îl orbise cu farurile circula cu faza scurtă, deci nu prea era nimic de făcut.

Să-l părăsim acum pe câinele pieton şi să ne îndreptăm puţin atenţia asupra celui care conducea Matizul. Este folositor să ştim că, spre deosebire de pietoni, care au ghinion când le taie calea o pisică neagră, șoferii au ghinion atunci când le taie calea un câine. A fost și cazul șoferului aflat la volanul Matizului – imediat ce a văzut câinele, a tras de volan în dreapta şi s-a lovit de un taximetru, apoi de bordură și, în fine, de un pom.

Cât despre taximetrist, el a știut că o să aibă ghinion în momentul în care a văzut că un Matiz îi taie calea.

Târziu în noapte, agentul constatator P. încerca să stabilească vinovăţiile în acest complicat accident rutier, fără a bănui nici un moment că totul pornise de la o pisică neagră.

Adevăratul vinovat se sustrăgea rigorilor legii lingându-şi blana sub un burlan
www.dailycotcodac.ro

Horoscopul unui moldovean

Dumitru T., din localitatea suceveană Găineşti, era proaspăt eliberat din puşcărie (unde fusese închis pe nedrept, dat fiind că tipul pe care-l lovise cu un topor în cap îl înjurase în prealabil de mamă; or, Dumitru ţinea foarte mult la mama lui). Ca fost puşcăriaş, Dumitru întâmpina mari greutăţi în găsirea unui loc de muncă, mai ales că nici nu căuta, dedicându-şi timpul în exclusivitate băuturii.
Prin urmare, singura lui şansă să-şi facă un rost în viaţă era ca tac-su să-i lase lui gospodăria, aşa că, după câteva sticle, a atacat frontal problema: “Bă tată, ia trece-mi tu casa şi pământul pe numele meu, că tu azi, mâine te prăpădeşti şi nu-ţi mai folosesc la nimic”. Tac-su însă, căpos ca orice ţăran, a refuzat din capul locului, pretextând că n-are decât 52 de ani şi, deci, mai are mult şi bine de trăit. “Mai ai pe dracu’”, l-a contrazis fii-su, punând mâna pe par şi demonstrându-i, cu argumente, cât de rău se înşală
www.dailycotcodac.ro

Scrisoarea unui român către arbitrul polonez Marcin Borski...

Stimate domnule arbitru polonez Marcin Borski, domnilor italieni, doamnă UEFA,

Numele meu este Radu şi sînt din România. S-ar putea să fi auzit de noi. Avem munţi măieştri cu frunţile, burţile şi cefele acoperite de zăpadă, avem Dunărea mîndră, care curge de la vest la est, de obicei prin albia ei, şi avem ieşire la Marea Neagră, care în principiu e o mare, care este neagră.

Noi i-am dat lumii pe Dracula, Hagi şi Nadia Comăneci şi, fie că ne place sau nu, pe băieţii de la O-zone şi pe Mircea Badea. Tot noi i-am dat şi pe domnii aceia cu acordeon, pe care sigur îi întîlniţi pe stradă sau la metrou în ţările dumneavoastră dezvoltate, de baştină, cît şi pe doamnele acelea cu fuste înflorate care vă murdăresc parbrizele, vă fac la buzunare şi vă întind mîna disperate.
Nu vă grăbiţi însă să trageţi concluzii! Pe lîngă toate cele de mai sus mai avem şi alte chestii. Avem lideri luminaţi, doar că, din păcate, majoritatea sînt morţi. Avem competenţă şi conştiinciozitate, însă cu siguranţă nu în guvern. Avem politicieni cinstiţi, care sigur nu s-au născut. Avem copii supradotaţi, care ard în incubatoare. Avem industrie şi economie competitivă, dacă am fi încă în anul 1350. Avem autostrăzi, cele mai multe fictive şi mai presus de toate avem bani, foarte mulţi bani. Datorie la alţii.

Mai avem şi altceva. Voi siguri i-aţi spune bambilici sau shit. Noi îi spune fotbal. Nu e cine ştie ce. E leneş, se trînteşte pe jos şi trage de timp, faultează dur. Mai tot timpul e bolnav, obosit, fuge de acasă. Într-o vreme însă nu era aşa. Scotea oamenii în stradă, îl cunoştea toată lumea după nume şi oricine ar fi vrut să stea cu el la masă. Din păcate el s-a schimbat, a îmbătrînit, a rămas fără serviciu. Cu toate astea noi îl iubim, pentru că din an în paşte, cînd luna e plină şi vrăjitoarele dorm, fotbalul nostru cîştigă şi ne face să uităm de restul, uneori chiar şi de O-zone.

Aşadar, domnule arbitru polonez Sobieski şi românii, domnilor italieni, doamnă UEFA şi voi, toţi ceilalţi străini care aţi urmărit meciul Steaua – Napoli, cred că e clar că dacă am rămas cu astea, voi trebuie să le aveţi pe alea mişto, nu? În condiţiile astea, vă întreb, nu puteţi şi dumneavoastră, măcar din cînd în cînd, să ne lăsaţi nouă fotbalul, să vă uitaţi în altă parte şi să opriţi dracului cronometrul ăla nenorocit cu un minut mai devreme? Nu de alta, dar mi-e frică că asta e tot ce mai avem.
www.catavencu.ro

Derby însângerat la Rogojeşti

Ne găsim sâmbătă, în satul Rogojeşti, comuna Mihăileni, unde se dispută partida Bucovina Rogojeşti – AS Roma (presupunem că nu e vorba de AS Roma din capitala Italiei, poate şi pentru că nu credem că echipa lui Totti ar fi luat etapa trecută 3 goluri la Pomârla). În acest moment, scorul este de 1-0 în favoarea Romei, ceea ce spune multe despre inteligenţa jucătorilor oaspeţi – dacă aţi fost vreodată la un meci de judeţeană, ştiţi că nici măcar componenţii naţionalei Braziliei nu sunt atât de proşti să deschidă scorul în deplasare la Cociuba Mică, unde tribunele sunt atât de aproape de gazon şi locurile în care să te ascunzi de săteni atât de puţine.
Împinsă de la spate de public, Bucovina Rogojeşti atacă în valuri şi, curând, jucătorul cu numărul 10 de la gazde este oprit în plină acţiune pentru un presupus offside. Desigur, chiar şi cititoarele noastre ştiu că offside este atunci când atacantul se află în spatele fundaşilor adverşi în momentul în care pleacă pasa, însă ne aflăm totuşi la un meci de divizie judeţeană şi un arbitru cu experienţă, care a mai mâncat bătaie şi la alte meciuri, ar fi trebuit să ştie că un jucător al gazdelor nu este niciodată în offside.

Ţăranii fiind oameni practici, nu ca orăşenii, care o ard noaptea la nea Ovidiu să vadă zeci de reluări, jucătorul Nimerschi i-a reproşat arbitrului că a fluierat aiurea – desigur, asta în timp ce îl ţinea de gât, ca să se asigure că e atent la ce-i spune şi nu-i zboară mintea în altă parte. Cu o mână în gât şi înconjurat de jucătorii Bucovinei, arbitrul s-a gândit că nimic n-ar calma mai repede spiritele decât un cartonaş roşu arătat lui Nimerschi. N-o să vă vină poate să credeţi, dar, în loc să părăsească terenul şi să se îndrepte spre vestiar, regretând că şi-a lăsat echipa în zece oameni, Nimerschi a tăbărât cu pumnii şi picioarele pe arbitru, reproşându-i lipsa de valoare şi faptul că a stricat un meci aşa frumos cu maniera lui tendenţioasă de arbitraj.

Spre cinstea lor, ceilalţi componenţi ai echipei Bucovina Rogojeşti au sărit imediat să-l scoată pe arbitru din ghearele lui Nimerschi. Desigur, pentru a-l bate ei înşişi.
www.dailycotcodac.ro

Rachiul combate bronşita. Cu puţin cimbru şi păducel

Deşi acum fumează doar LM-uri din ălea albastre, soţul doamnei Dorina nu a scăpat de bronşita pe care, crede dumnealui, a făcut-o acum 15 ani, cînd a trecut de pe Carpaţi-fără pe snagoave.
De snagoave s-a apucat, de gura neveste-sii, care îl bătea la cap că îi împute perdelele. Şi rău a făcut, că s-a procopsit cu două belele: în afară de bronşită, i-au ros moliile “Răpirea sabinelor” din sufragerie, mai ales la prima sabină din dreapta, la sînul stîng şi la buric. El i-a spus că fumul de Carpaţi e bun contra moliilor, da’ Dorina, nu şi nu: să se lase el de Carpaţi, că ea scapă de molii cu naftalină.
De unde concluzia că naftalină mai bună decît un Carpaţi fără nu se egzistă.

Pastilele dau reacţii
Acum, problema domnului Gelu este bronşita. Cu sabina ciuruită a rezolvat – a pus un poster cu Nicoleta Luciu peste. Dar cu bronşita e complicat. Ampicilină şi bromhexin nu-l lasă nevasta să ia, că e naturistă. Adevărul e că nici lui nu-i prea vine să ia pastile, că nu ştii cum reacţionează la o ţuică.
Ei, şi aici a intervenit măiestria doamnei Dorina. După 20 de ani de căsătorie, domnul Gelu şi-a dat seama, în sfîrşit, ce comoară de nevastă are. “Gelule, te-am scăpat de bronşită!” i-a spus într-o zi, după ce s-a întors de la piaţă. A scos revista Medicina naturistă din sacoşă şi a deschis-o la pagina 45, unde era publicată scrisoarea unui cititor fidel: dl Sorin Muşuroi, din Iaşi. O prezentăm integral în continuare, poate vă supără tusea, sau nu ştiţi ce băutură să vă mai preparaţi în casă.

Metoda domnului Sorin Muşuroi, din Iaşi
“Scăpaţi de bronşită fără antibiotice
Din păcate, eu sînt un client fidel al acestui tip de afecţiuni respiratorii, dar am la îndemînă un remediu sigur, cu care întotdeauna îi dau de cap.
Amestecaţi cîte 50 g de isop, mentă, flori şi frunze de podbal, rădăcină de obligeană, unguraş, ace de pin, frunze de păducel, talpa gîştei, cimbru, şovîrv. Măcinaţi plantele cu rîşniţa de cafea, ca să obţineţi o pulbere fină, apoi puneţi totul într-un borcan mare. Turnaţi peste ele doi litri de rachiu sau vodcă de 39-40° (partea asta l-a convins pe dl Gelu că are de-a face cu un tratament revoluţionar al bronşitei). Legaţi borcanul la gură cu celofan şi lăsaţi-l să stea două săptămîni (cam mult, după părerea dlui Gelu). Trageţi-l în sticluţe mici, prevăzute cu dop, pe care le păstraţi în cămară. (da’ una-două sticluţe merg păstrate şi în buzunarul de la piept, că nu se ştie niciodată). Luaţi cînd simţiţi că vă paşte boala ori pe parcursul ei, dacă s-a instalat deja.”
www.dailycotcodac.ro

Barbaţii însuraţi sunt motorul economiei

Înainte să se însoare, averea oricărui bărbat încape în maximum două valize. Este vorba de un cuţit care nu taie, dar este folosit la absolut orice, de la uns marmeladă la înşurubat prize, două perechi de blugi, “blugii” şi “blugii ăia buni”, două perechi de încălţări, “adidaşii” şi “pantofii ăia buni”, două tricouri, tricoul cu Sepultura şi ăla de mers la serviciu, mobilul cu trei încărcătoare ce nu se potrivesc, laptopul jigărit, două geci (iarnă – vară), două pulovăre, ăla de la mama şi ăla jegos, plus o rezervă inepuizabilă de ciorapi pentru că orice holtei preferă să cumpere ciorapi decât să-i spele.
Bărbatul necăsătorit foloseşte la maximum toate resursele din casă. Scrumiera este tot timpul o cutie de conserve, desfăcător de bere sau de vin n-are, are doar o cană ce este folosită pentru ceai, cafea, apă sau vodcă, are un singur scaun funcţional, nicio masă, deţine doar un ibric, o tigaie şi o oală, un set de tacâmuri în care fiecare furculiţă este de altundeva. Are un singur prosop, o singură cârpă de şters pe mână. Mai are un costum cu care se duce la operă, la nunţi sau la interviuri de job.

Odată însurat, soţia sa descoperă brusc că omul trebuie echipat cu de toate: “Trebuie să mergem să-ţi iei nişte pantaloni”. “Păi am două perechi de blugi”. “Tu nu ieşi cu vechiturile alea cu mine” . “Păi nu-mi trebuie, femeie”. “Deci, ne-am înţeles, mergem să-ţi luăm două perechi de blugi, nişte pantaloni de stofă, ca să mergi şi tu bine îmbrăcat la serviciu”.

Apoi descoperă că trebuie să aibă un set complet de veselă. “Pentru ce?” .“Nu vezi că nu avem decât trei farfurii? Dacă vine cineva la noi?”. “Vine pe dracu’, cine să vină, noi ne întâlnim cu toţi prietenii în oraş”. “Mergem să luăm farfurii”.

Aşa ajunge cu un set de cuţite noi, un set de cuţite pentru uns marmelada (6 bucăţi), schimburi pentru aşternuturile de par (5-6 bucăţi), nenumărate perechi de pantaloni şi cămăşi. Câcat, am ajuns să am chiar şi pijamale.

Important pentru umanitate şi criza asta economică e că noi, bărbaţii, negociem cu nevestele cam cum negociază Băsescu cu FMI: “ORI FACEM CUM VREI TU, ORI MĂ CAR”.

Aşa şi eu, ca preşedintele nostru, i-am zis nevesti-mii când s-a întors din ţări străine cu încă o pereche de blugi, pe lângă cele 6 care le am (eu aşteptând să-mi aducă ceva “grappa” de-aia bună, ştie soţul maică-mii, Vasile, de care, sau trabucuri Mercator, tot Vasile ştie, că doar beam ca băieţii prin parc în Torino): “Mami, super idee, de mult îmi doream o pereche de blugi cu buzunarele aşezate aşa”.
www.dailycotcodac.ro

Un Masaj Erotic !

Dacă Gheorghe Furdui l-ar fi cunoscut pe Tănase C. în împrejurări cât de cât normale, cum ar fi la cârciuma din sat, probabil că l-ar fi plăcut şi chiar s-ar fi împrietenit cu el încă de la a doua sticlă; însă, oricât de sociabil ar fi fost Gheorghe, nu prea se putea împrieteni cu un tip pe care-l găsise în propria lui şură, cu pantalonii-n vine, mai ales că imediat sub el o descoperise şi pe fie-sa. În aceste împrejurări delicate s-au cunoscut, practic, cei doi. Totuşi, chiar şi aşa, Gheorghe n-a uitat de etichetă, care îi cerea să se prezinte, aşa că a pus mâna pe un par şi s-a recomandat simplu: “’tu-ţi morţii mă-tii, ce cauţi, mă, la fie-mea?”.
Analizând cu realism situaţia, Tănase şi-a dat seama pe loc că n-are nici un rost să-i spună că are gânduri serioase cu fata lui – deşi avea -, mai ales că era într-o evidentă criză de timp: dacă vroia să mai plece pe picioarele lui acasă, trebuia să se grăbească, pentru că Gheorghe mânuia parul cu multă tenacitate. Din păcate, oricât de mult îşi dorea Tănase s-o ia din loc, tehnic vorbind îi era aproape imposibil, orice încercare de a se ridica de la pământ fiindu-i retezată din faşă de Gheorghe, care suplinea cu lovituri de picior ceea ce nu izbutea cu parul, într-o coordonare perfectă.

Aflat în legitimă apărare, Tănase a lăsat deoparte orice sfială şi a contraatacat energic, urlând la intimidare: “Nu mai da, nea Gheorghe, că mă omori”. “Păi da’ tu ce credeai că vreau, mă”, i-a răspuns Gheorghe, “să-ţi fac masaj?”.
www.dailycotcodac.ro

Un Othello rural

Vasile M. bănuia, cam de doi ani, că nevastă-sa îl înşeală cu vecinul Aurel P. Nu reuşise să-i prindă niciodată (după cum reiese şi din faptul că atât nevastă-sa, cât şi vecinul Aurel erau încă vii), iar Vasile încercase în zadar, cu parul, s-o convingă pe nevastă-sa să mărturisească: femeia nu credea în relaţiile bazate pe comunicare şi sinceritate.

Pe acest fond de suspiciune a căzut Vasile acasă luni după-amiază. După ce s-a convins că nu-i nimeni acasă, inteligenţa sa nativă i-a spus imediat că nevastă-sa trebuie să fie la Aurel, aşa că a plecat s-o recupereze.
Dar, să-l părăsim pentru moment pe acest Othello rural şi să vedem ce făcea, în timpul ăsta, Aurel P. Ei bine, Aurel P. făcea prost: tocmai fusese vizitat de un executor judecătoresc, în legătură cu un teren pe care-l pierduse în instanţă. Prin urmare, Aurel nu era într-o dispoziţie sufletească tocmai strălucită, ba chiar am putea spune că era nervos şi că ar fi luat fericit pe cineva la omor.

Pe acest fond de aşteptare a lui Aurel a picat Vasile la el în târlă, în chestiunea cu nevasta. “Dragă vecine, iartă-mă, te rog, ai picat într-un moment prost. Vino mai bine mâine, te servesc cu o dulceaţă şi discutăm”, i-ar fi spus Aurel, dacă ar fi fost un tip înzestrat cu darul vorbirii; totuşi, punând mâna pe par, exact asta a vrut exprime. Din nefericire, orbit de gelozie, Vasile n-a priceput aluzia cu parul, aşa că a insistat în legătură cu presupusa prezenţă a nevesti-sii în bătătura lui Aurel. Văzând că Vasile nu-nţelege cu frumosul, anume cu parul, Aurel s-a văzut nevoit să-i spună mai direct, respectiv cu sapa, să se care dracului din târla lui. “Mă”, urla Vasile, “unde-i nevastă-mea?”. “No, aşteaptă puţin”, l-a liniştit Aurel, “că apare ea acu’, să te bocească”.
www.dailycotcodac.ro

Conceptul de ”la țară” în psihologia poporului român

Ce faceţi atunci când vi se strică iremediabil ceva, fie că e vorba de blugi sau de frigider? Trec peste cazul în care aveţi un balcon foarte mare (oricum pentru a satisface nevoile de depozitare ale unei familii româneşti medii ar trebui un balcon cam cât Casa Poporului sau, dacă se îndură totuşi să arunce borcanele cu murături stricate şi sifoanele vechi, măcar cât Versailles-ul).

Răspunsul e simplu: duceţi la ţară. Cu prima ocazie vă urcaţi veseli în maşină, încărcaţi tot ce aveţi stricat prin casă şi mergeţi să le faceţi o bucurie rudelor sau cunoştinţelor ce locuiesc în mediul rural. Ce altceva i-ar putea bucura mai mult decât un frigider imposibil de reparat, o pereche de pantaloni rupţi sau un sac de pâine veche?

E greu de spus cum a apărut în mintea orăşeanului român concepţia că semenii săi de la ţară ar fi cam ca indienii americani care cedau mii de hectare de pământ în schimbul unor mărgele colorate şi că vor cădea pe spate extaziaţi la vederea unor electrocasnice defecte şi ruginite, a unor haine pe care nu le-ar purta nici cerşetorii sau a unor alimente pe care gândacii din bucătărie le refuză cu tărie. De asemenea, ideea de “la ţară” presupune că mediul rural nu e altceva un spaţiu de depozitare practic nelimitat, unde oamenii probabil depozitează vechiturile peste lanurile de grâu, că sunt bune, îngraşă pământul. La câte frigidere se duc în fiecare an la ţară în virtutea acestei concepţii, cred că deja sătenii noştri, ca să mai aibă loc să trăiască, au început să înalţe din ele un turn Babel de care îşi mai zgârie din când în când NASA navetele spaţiale.

Una dintre explicaţiile care se oferă frecvent pentru concepţia de “la ţară” e aceea că oamenii de la sat ar fi mai descurcăreţi şi găsesc ei ceva de făcut cu vechiturile – explicaţie ce presupune că tehnologia e mult mai evoluată în mediul rural, unde dintr-un frigider defect, cu un pic de izolierband, oamenii pot încropi în bătătură un elicopter sau un accelerator de particule. Poate că de vină e şi faptul că oamenii de la ţară sunt totuşi foarte politicoşi – sau pur şi simplu îi consideră pe compatrioţii lor de la oraş nişte indivizi un pic cam limitaţi, pe care mai bine îi laşi în prostia lor, că oricum nu pricep.

Un lucru e însă sigur: dacă această concepţie supravieţuieşte în psihologia poporului nostru, în anul 3000, Muzeul Țăranului Român va expune, ca artefacte specifice unei gospodării de săteni de pe Alpha Centauri, un teleportor defect din care s-a scurs tot freonul, o sabie laser tocită căreia nu-i mai merge butonul ON/OFF şi un costum din aluminiu pentru ieşiri în spaţiu destrămat pe la cusături şi tocit în fund

www.dailycotcodac.ro

Ghidul cadourilor – ce ducem în vizită? (II)

Buun. Am lămurit ce cadou să luaţi dacă mergeţi în vizită la un bărbat sau la o femeie. Ei, asta a fost partea simplă. Să vedem ce faceţi dacă mergeţi în vizită cu familia la o altă familie. Primul lucru pe care trebuie să-l luaţi e familia – practic, în acest fel veţi avea de oferit două daruri: cadoul propriu-zis şi, mult mai preţuit, momentul în care vă luaţi dracului rubedeniile şi ieşiţi odată pe uşă.
Există o ecuaţie complexă între numărul de membri ai familiei cu care veniţi şi valoarea cadoului pe care ar fi de bun-simţ să-l aduceţi. Dacă sunteţi însoţiţi de persoane sub 14 sau peste 60 de ani, preţul cadoului creşte proporţional. Dacă sunt sub 3 sau peste 70, creşte exponenţial. Dacă sunt bebeluşi sau militari în rezervă, deja credeţi-mă că nu vă permiteţi un cadou atât de scump, mai bine staţi naibii acasă. Asta, desigur, dacă nu cumva gazdele au şi ele aşa ceva în dotare, caz în care îi puteţi lăsa liniştiţi pe plozii, respectiv apeviştii oaspeţi să se joace cu ţâncii şi/sau apeviştii gazde; liniştea pe care o veţi câştiga şi voi, şi cei la care aţi venit în vizită va face orice cadou absolut inutil.

O altă corelaţie matematică leagă valoarea cadoului de durata estimată a vizitei. Intenţionaţi să staţi cinci minute, cât să ziceţi bună ziua şi să aveţi ce comenta după aia tot week-end-ul ce urât era la ăia în casă şi ce mileu ieftin puseseră pe laptop? O colă şi nişte pateuri de la chioşc sunt mai mult decât suficiente, puteţi chiar să o rugaţi pe vânzătoare să ia pateurile cu mâna, să nu se mai obosească cu mănuşa. Pe de altă parte, dacă există riscul să vă uite Dumnezeu în vizită, prezentaţi-vă cu un vin decent (nu la PET; în ciuda a ceea ce cred majoritatea românilor, “un vinuţ de ţară” într-o sticlă de Frutti-Fresh nu e o culme a rafinamentului oenologic), prăjituri, fructe de mare, un lingou de aur etc. Ce vă faceţi însă în cazul în care aţi plănuit o vizită de cinci minute, dar vedeţi că a trecut mai bine de o oră şi nu apare nicio oportunitate de a pleca? Simplu: creaţi o diversiune pentru a distrage atenţia gazdelor – de pildă, spargeţi-le o vază Ming sau călcaţi-le pe cap animalul de casă cu toată forţa – şi, profitând de agitaţia creată, trimiteţi-vă partenerul de viaţă până la cel mai apropiat magazin ca să cumpere un cadou corespunzător.

În fine, mai există şi aşa-numitul cadou “de casă nouă”. Deşi oamenii proaspăt mutaţi într-o casă goală sau, şi mai rău, locuită înainte de un pensionar şi-ar dori să primească în dar o plasmă, un aragaz sau măcar o canapea, sunt sigur că le veţi aduce un mileu elegant de pus pe laptop, o plantă agăţătoare sau un suport pentru beţigaşe parfumate. Ar fi frumos însă să le lăsaţi şi o amintire de neşters, ca să ştie ani buni după aceea că aţi fost printre primii care le-au călcat pragul. Ca recomandări: stingeţi-vă ţigara pe covorul proaspăt cumpărat sau scăpaţi ceaşca de cafea în aşa fel încât să stropiţi peretele abia zugrăvit. Cu siguranţă vizita dumneavoastră nu va fi uitată prea curând
www.dailycotcodac.ro

Ghidul cadourilor – ce ducem în vizită? (I)

Unul dintre momentele cele mai derutante în viaţa unui om e acela în care trebuie să cumpere un cadou înainte să se ducă în vizită. Numărul celor care-şi fac harakiri într-o astfel de împrejurare nu e depăşit decât de cel al bărbaţilor care-şi pun capăt zilelor puţin înainte de ziua fiinţei iubite. Ca urmare, am încercat să vă oferim un scurt ghid pentru astfel de situaţii, ca să nu mai duceţi o cutie de trabucuri când mergeţi în vizită la o familie mormonă sau un superb album de artă la ziua lui Ray Charles.
Dacă mergeţi în vizită la o femeie, luaţi ceva fie frumos, fie parfumat (bine, nu că ar exista ceva parfumat care să nu fie şi foaaaaarte frumos). Dacă sunteţi ceva mai aspectuos decât Brad Pitt, luaţi doar o cămaşă mai veche, căreia i-au căzut nasturii de la piept. Dacă sunteţi şi dumneavoastră tot femeie, puteţi să-i aduceţi orice prostie dacă ştiţi cine a mai rămas gravidă în ultima vreme – iar cel mai frumos dar ar fi să ştiţi şi cu cine.

O vizită la un bărbat ar trebui să fie ceva şi mai simplu: dacă sunteţi tot bărbat sau femeie ceva mai puţin aspectuoasă decât Adriana Lima, luaţi bere. Însă câtă bere? Aici apare o variabilă: are nevasta sau prietena prin preajmă? Dacă da, maximum 5 beri. De ce 5? Simplu – după inevitabilul “Tu bei singur 3 beri, mami? Ştii că nu-mi place când te îmbeţi”, interveniţi dumneavoastră: “Nu, bărbatu-tău bea numai 2, eu beau 3, ca să-mi înec amarul că nu-s însurat”.

Dar, chiar vă vor ajunge doar 5 beri la 2 oameni? Evident că nu; de aceea, este recomandat să veniţi în vizită şi cu beri de rezervă ascunse prin metode specifice contrabandiştilor: de pildă, în carâmbii cizmelor, într-o geantă cu fund dublu sau în pălărie. Esenţial este ca atunci când scoateţi una din berile de rezervă, să băgaţi în aceeaşi ascunzătoare alta pe care aţi golit-o, pentru ca doamna să nu vadă niciodată mai mult de 5 beri în total. Nu numai că această metodă este simplă, dar dacă vizita este prilejuită de vizionarea unui meci al Naţionalei vă va oferi şi ceva interesant de făcut, ca să nu adormiţi.

Pe de altă parte, dacă bărbatul e singur acasă, e bine să luaţi şi mai puţine beri, maximum 4. Nu de alta, dar, neavând cine să vă oprească din băut, o să încheiaţi seara la Urgenţe, în comă alcoolică, şi zău că ar fi păcat să nu ajungeţi înapoi acasă dacă tot ziceaţi că nu vă aşteaptă nimeni.

- va urma -
www.dailycotcodac.ro

China: piloţi de avion fǎcuţi pe vapor

Peste 200 de piloţi chinezi sunt anchetaţi de autoritatea aeronauticǎ civilǎ pentru cǎ şi-au falsificat CV-urile, exagerând grosolan numǎrul de ore zbor efectuate. Autoritǎţile chineze suspecteazǎ cǎ lipsa de calificare este cauza accidentului din 24 august, când 43 de pasageri şi-au pierdut viaţa dupǎ ce un pilot al companiei Henan Airlines a ratat pur şi simplu pista de aterizare.

Sincer, noi înţelegem sǎ-ţi treci în CV cǎ ştii photoshop, cǎ ai un masterat la Harvard şi cǎ ai fost director la Microsoft – practic, fǎrǎ aşa ceva în CV nu poţi sǎ te angajezi nici mǎcar distribuitor de gumǎ Turbo. Dar, totuşi, ideea “lasǎ, frate, sǎ ajungem acolo şi mǎ descurc eu” ni se pare un picuţ nesǎnǎtoasǎ când vrei sǎ te angajezi pilot de avion.

Dar, iatǎ şi înregistrarea ultimelor minute, recuperatǎ de autoritǎţile chineze din cutia neagrǎ:

- Ia zi, frate, acu’ ce fac?
- De unde dracu’ sǎ ştiu io?
- Pǎi n-ai zis, frate, cǎ ai fǎcut şcoala de pilotaj?
- E, am fǎcut un cǎcat. Am terminat liceul de chimie. Tu?
- Școala popularǎ de arte.
- Naşpa, frate, ni se duce dracu’ şi karma. Parcǎ vǎd: iar şobolan, iar câine, iar muncitor la fabrica de textile…
www.dailycotcodac.ro

Poze

The Beer Prayer

O BERE LA TIMPUL EI.....

PROBLEMA CU BAUTURA

UN ALT DEZASTRU PE SOSELE

Români, complimentaţi-vă gajicile!

Dacă nu ştiţi cum, vă vând eu un pont care nu dă greş: ţi-o iei în braţe, ţi-o strângi zdravăn până picură din ea; ea se va uita la tine cu ochii întrebători şi mari, de o să-i poţi număra vinişoarele roşii din albul ochilor. Sânii ei îţi gâdilă kepţii, şi ţie-ţi place. Tu va trebui să-i explici, da’ cu drag, alfel nu are sens:

- Tuuuu… te mănânc, tu!
- ???
- Te mănânc, tu… şi nu te mai cac!!!
www.groparu.ro

Cum a fost la ultima înmormântare la care ai fost?

Prieteni, nu ştiu cum vedeţi voi treaba asta, dar mie mi se pare că înmormântările din România sunt tot mai triste. Aşa că eu, cum probabil vă aşteptaţi deja, vin cu o propunere care ar putea înviora atmosfera la aceste evenimente sociale.

Pe scurt, propun introducerea obiceiului cu furatul personajului principal şi la înmormântări. Pe la mijlocul pomenii, maestrul de ceremonii va lua microfonul şi va anunţa, cu o voce rezonabil de tristă: “Dragi invitaţi, s-a furat mortul!”.
Important e ca procedura să fie efectuată, ca în cazul miresei la nunţi, de oameni de încredere, prieteni ai răposatului, poate chiar rude, care să nu fi conversat prea des cu sticla înainte (sigur nu ne-am dori ca vreo doi unchi beţi să zgârie sicriul). Pentru a distrage atenţia văduvei, unul dintre complici o va lua deoparte să-i spună ceva, de testament sau datorii, în timp ce ceilalţi vor fura sicriul şi, împreună cu fotograful şi părintele (parcă sunt şi de-ăştia la înmormântări, nu?), vor pleca spre o direcţie stabilită din timp.

Mortul poate fi dus la o terasă sau chiar la meci, depinde ce a preferat răposatul. Ar putea fi ascuns într-o librărie sau aşezat frumos în faţa unui ghişeu la Electrica, în aşa fel încât să pară că se caută de bani mărunţi. Familia răposatului va fi anunţată telefonic de năzdrăvănie şi se va negocia o răscumpărare în prosoape, colive sau ce alte obiecte se mai folosesc cu aceste ocazii.

Evident că, la final, cei care au furat mortul vor primi şi o copie a casetei de la înmormântare, să o arate la prieteni când vin pe la ei: “Hai să-ţi arăt cum a fost la înmormântarea lui Popescu, ne-am spart de râs”. Cei care doresc ca, după moarte, să fie furaţi de un prieten drag sau de cineva apropiat din familie trebuie să specifice asta în testament, dar şi să scrie cu pixul pe carnetul de CEC unde-şi ţin banii de sicriu
www.dailycotcodac.ro

PROSTUL DE INTERNET....

De multă vreme vreau să scriu acest post, despre internet şi faptul că, pe lângă multe chestii mişto, a adus în viaţa mea şi ceva mai puţin plăcut: contactul cu mulţi proşti, pe care, altfel, nu i-aş fi întâlnit niciodată.

Mărturisesc: până acum câţiva ani, aveam o părere complet greşită despre media inteligenţei din această ţară. Părerea se baza pe anturaj, ca să zic aşa, pe oamenii cu care interacţionam direct. De-abia după ce am început să văd cu ce se mănâncă netul şi să pap câte-o porţie zdravănă în fiecare zi, mi-am dat recalibrat impresiile: există mulţi oameni inteligenţi pe net, dar proştii sunt de câteva ori mai numeroşi. Dar să vedem cum arată ei.

Prostul de internet e, obligatoriu, şi fudul. P-ăla care nu-i şi fudul nu ajungem să-l cunoaştem, fiindcă tace dracu’ din gură, ajutându-ne să nici nu aflăm că există. Prostul fudul nu poate însă să tacă. Pe el îl chinuie permanent o imensă şi irepresibilă nevoie de a se exprima. Se plimbă pe internet ca pe tarlaua lu’ mă-sa şi, din când în când, se opreşte să citească câte ceva: un blog, un articol de ziar etc. Fiind fudul, el are în general impresia că e foarte deştept, dar, în particular, când citeşte ceva, această impresie începe să îl preseze groaznic, obligându-l să-şi dea cu părerea. Ştiţi când eşti balonat şi simţi că-ţi explodează stomacul dacă nu mergi în secunda aia la toaletă? Ei bine, cam asta simte şi prostul de internet: că, dacă nu-şi dă cu părerea, îi explodează capul. Şi-şi dă: “Slab. Nu mi-a plăcut deloc articolul, schimbă-ţi meseria”; “Chiar trebuie să facem băşcălie de absolut orice în ţara asta? Este inadmisibil să facem băşcălie de orice, aşa n-o să ajungem nicăieri, să vă fie ruşine. Loredana”; “Foarte prost articol, nu mai intru niciodată pe acest site”, “Aşa, şi? Trebuia să râd la acest articol?”, “Deşi sunt 100% de acord cu mesajul textului, cred că autorul este un frustrat. Daţi-l afară, nu vă mai cumpăr niciodată” (deşi el n-a cumpărat nimic, a citit gratis pe net). Etc. etc. etc.

Observaţi că n-am luat în calcul categoria “oligofreni care nici măcar nu ştiu limba română”. P-ăia îi putem ignora liniştiţi, sunt mult mai puţin enervanţi decât prostul alfabetizat, care a terminat şi o facultate, poate chiar două. Probabil că asta îl şi face să se simtă obligat să-ţi bage pe gât părerile lui: prejudecata că cine termină o facultate n-are cum să fie prost. Şi tot asta îl legitimează să se ducă în subsolul unui text scris de Andrei Pleşu, de exemplu, şi să zică: “Slab. Din ce în ce mai slab. Încă puţin şi o să renunţ la a vă mai citi”. Adică, vezi Doamne, nici Pleşu nu mai e ce-a fost şi, oricât de înţelegător şi de răbdător ar fi el, prostul, până la urmă o să obosească să-i mai dea şansă peste şansă lui Pleşu. Într-o zi o să decidă cu superioritate că nu-l mai citeşte şi, gata, n-o să-l mai citească. Pentru că, mă-nţelegi, dacă nu-l validează el, prostul de internet, Pleşu nu există. Dacă el zice că Pleşu nu e OK, nu e OK şi gata. Toţi cei care scriu pe net există numai în măsura în care el, prostul, decide că sunt inteligenţi, buni sau talentaţi, e clar, da?

Bun. Acuma am şi eu un mesaj pentru prostul de internet. O să fie mai frust, aşa, o să se apropie mult de ce am gândit de fiecare dată când i-am întâlnit părerile arogante de prost. La mine pe blog, pe site-ul ziarului la care lucrez (nu neapărat la textele mele), pe Facebook, pe alte site-uri, pe alte bloguri etc. Sper că n-o să fie o problemă c-o să mă exprim mai din topor. Am şi eu dreptul să fiu foarte sinceră cu cineva atât de sincer şi de doxat ca prostul de internet, nu?

Dragă prostule de internet, înainte să mai intri să-ţi laşi icrele pe vreun site, află nişte chestii:

1. Internetul ăsta nu e o sală de clasă în care toţi ăia care scriem stăm în bănci, numai tu stai la catedră. Asta înseamnă că, atunci cineva postează un text, textul ăla nu conţine implicit şi întrebarea “Cum ţi s-a părut acest text, dragă prostule de internet?”. Iar, dacă n-o conţine, înseamnă că n-ai de ce să te simţi obligat să răspunzi “Slab!”, “Din ce în ce mai slab!”, “Foarte slab.” sau “Nu mai intru niciodată aici!”. Fiindcă, am uitat să-ţi spun, nici întrebarea “Dragă prostule, ai de gând să mai intri pe-aici?” n-o conţine nici unul dintre textele de pe net.

2. Faptul că eu şi alţii scriem texte, iar tu le citeşti, nu te legitimează să te comporţi ca dom’ profesor care-şi evaluează elevii. Nici tu nu eşti profesor, nici noi nu suntem elevii tăi. Pariez că, dacă te-aş pune să scrii ceva, n-ai fi capabil să legi mai mult de două propoziţii gângave, prin urmare nu ai nici o calitate să mă evaluezi pe mine. Eu aş putea să te evaluez pe tine la scris, tu nu poţi să mă evaluezi pe mine. Ţi-o zic verde, că ştiu că nu merge cu fineţuri. Eu pot, pentru că asta e meseria mea, tu nu poţi, pentru că eşti prost. Dacă n-ai fi prost, ai da un altfel de feedback textelor pe care le citeşti. Ai dezbate ideile din ele, l-ai contrazice pe autor inteligent şi cu argumente şi alte lucruri de genul ăsta. Dacă n-ai fi prost, nu ţi s-ar părea că ai calitatea să evaluezi talentul lui Pleşu. Dacă n-ai fi prost, n-ai intra să laşi comentarii arogante, puţind de la o poştă a autosuficienţă şi a adoraţie de sine. Dacă n-ai fi prost, te-ai abţine să intri undeva să laşi o sentinţă ca “Slab!”. Oamenii inteligenţi nu fac niciodată asta. Pe bune, pe verificatelea, fă un sondaj. Întreabă toţi oamenii inteligenţi pe care-i cunoşti dacă ar intra undeva să facă pe deştepţii cu un comentariu de genul ăsta. Mă rog, asta ar presupune să ştii să recunoşti un om inteligent… Deci mai bine nu face nici un sondaj, crede-mă pe cuvânt: un om inteligent nu intră niciodată să-i evalueze pe alţii pe net, nu intră niciodată să se dea “profesor”. Chiar dacă e.

3. Aroganţele de tipul “Nu mai calc niciodată pe acest site” nu mă/ne sperie absolut deloc. Ba chiar ne lasă reci. Şi dacă n-o să mai intri ce? Mă afectează pe mine absenţa ta altfel decât în bine? De ce ai senzaţia că mă interesează dacă mai intri sau nu? Cum poţi să fii atât de penibil încât să lansezi astfel de ameninţări cu convingerea că o să mă răneşti? Acuma, pe bune, gândeşte-te un pic: ce pierd eu dacă tu nu mai intri, în afară de un idiot care făcea pe deşteptul? Dragoste? Sănătate? Bani? Ce? Absolut nimic. Acuma du-te şi repetă în oglindă “Cum plm am putut să fiu atât de idiot să ameninţ că nu mai citesc ceva ce, oricum, citeam gratis?”

Acestea fiind zise, mai am un singur lucru de adăugat: Ştiu că am scris absolut degeaba acest text. Prostul de internet nu se va recunoaşte în el. N-ai cum să te recunoşti dacă eşti prost făcut grămadă, dar te crezi genial. Da’ ştiţi ceva? Nici nu mai contează dacă se recunoaşte sau nu. Eu măcar m-am răcorit. Pentru o vreme n-o să-i mai invidiez în tăcere pe bloggerii a căror politică de relaţionare cu “clienţii” constă în a spune “Eşti prost” de câte ori au ei chef.
www.simonatache.ro

Scuza pentru cand intarzii la serviciu

- Iar ai intarziat la serviciu. Pot sa stiu de ce?
- M-am futut azi-dimineata. Scuze!
- Si ieri dimineata?
- Da, si ieri.
- Bun. Si luni?
- Luni m-am futut de doo ori.
- Si in toata luna februarie?
- Mai ales in toata luna februarie!
www.groparu.ro

O scrisoare funny...

Draga fiule,

Iti scriu aceste randuri ca sa stii ca iti scriu. Daca primesti aceasta scrisoare inseamna ca a ajuns cu bine. Daca nu o primesti, atunci sa ma anunti pentru a ti-o mai timite o data.

Iti scriu incet pentru ca stiu ca tu nu citesti prea repede.
Acum cateva zile tatal tau a citit ca marea majoritate a accidentelor se petrec la o distanta de un kilometru de casa. De aceea ne-am hotarat sa ne mutam mai departe.

Noua casa este minunata; are si masina de spalat, dar nu stiu sigur daca merge. Ieri, am bagat lenjeria in ea, am tras de maneta, si de-atunci n-am mai vazut-o.
Vremea pe aici nu e foarte rea. Saptamana trecuta n-a plouat decat de doua ori.
Prima data, ploaia a tinut 3 zile, a doua oara 4 zile.

A propos de vesta pe care o voiai, unchiul Petre mi-a spus ca daca o trimitem cu nasturi, cum sunt ei grei, o sa coste mai mult; atunci am taiat nasturii si i-am pus in buzunar.

In sfarsit, l-am ingropat pe bunicu'; l-am gasit cand ne-am mutat. Era in dulap din ziua in care a castigat la 'De-a v-ati ascunselea'.

Sa-ti mai zic ca alaltaieri, a explodat bucataria si tatal tau si cu mine am 'zburat' din casa. Ce emotie! a fost pentru prima data dupa multi ani cand tatal tau si cu mine iesim impreuna undeva.
A venit doctorul sa vada daca suntem in regula, si mi-a pus un tub din sticla in gura.
Mi-a zis sa nu vorbesc 10 minute. Tatal tau s-a oferit sa cumpere tubul acela.

Si daca tot vorbim de taica'tu, te anunt ca si-a gasit de lucru, e foarte mandru de asta.
Lucreaza peste aproape 500 de oameni. L-au angajat sa tunda iarba in cimitir.

Sora ta Julia, cea care s-a casatorit cu sotul ei, a nascut in sfarsit, da' nu stim inca sexul copilului. N-as putea inca sa-ti spun daca esti unchi sau matusa

Taica'tu a intrebat-o pe sora-ta Lucia daca mai este insarcinata. Lucia i-a zis ca da, in 5 cinci luni de-acum; atunci taica'tu a intrebat-o daca era sigura ca era al ei.
Ea i-a spus sigura ca da. Ce fata sigura, cata mandrie! Asa fata, asa tata!

Varul tau Paul s-a casatorit si se roaga in fiecare zi in fata sotiei lui.
E fecioara!

Dimpotriva, nu l-am mai vazut pe unchiul Vasile, ala care a murit anul trecut...

Cel mai rau e fratetu' ala' mic, Ionut. A incuiat masina si a lasat cheile inauntru.
A trebuit sa se duca pana acasa sa aduca dublura ca sa ne scoata pe toti de acolo.

Bine, fiule. Nu pot sa-ti trec adresa pe plic pentru ca n-o stiu. De fapt, ultima familie care a locuit aici, a plecat cu numerele pentru a le pune la noua adresa.

Daca o vezi pe Margareta, transmitei salutarile noastre. Daca n-o vezi nu-i spune nimic.

Mama ta care te adora,
Antoaneta

P.S. Aveam de gand sa-ti pun si niste bani, dar deja am inchis plicul

Despre femeia prizoniera din mine

La mine in corp zace prizoniera o femeie.

Femeia aceasta are nevoie de tandrete, de atentie, si de ajutor – pentru ca se zbate, sireaca, sa iasa la lumina. Ea este responsabila de latura mea mai sensibila – cum este cea lirica, care m-a ajutat sa descriu in coloraturi Rembrandtiene si Van Goghoase simfonia ciorbei de peste inghiţită ghiogâlţ ghiogâlţ când fusasem in Deltă. Uneori, această femeie prizniera in mine ma indeamna sa dau cu aspiratorul, sa imi cumpar hartie igienica verde ca sa se asorteze cu gresia si faianţa de la mine din baie, şi să mananc dietetic: iaurt si sana (medicamente esentiale ca sa astup stomacul indopat cu bere, inca furios dupa noaptea de ieri).

Femeia aceasta care ea, insasi, zace in mine, simte uneori nevoia de iubire; si atunci isi ia cat poate duce. Alteori este de o blandete iesita din comun, pentru ca ulterior sa rabufneasca urland la oricine i se pare ei ca i-a gresit. Prefera sa stea indelung in cadă, si uneori ar prefera sa mearga impreuna cu inca doua-trei gajici la baie – desi arareori ii iese figura. Se uita indelung la alte gajici, incercand sa descopere acel je ne sais quoi; alteori adulmeca cu nesaţ izul de gajica lasat de cate o reprezentanta a sexului frumos in urma ei, si recită în gând Minulescu si al lui voila pourquoi j’aimais Rosine (care cica, de fapt, era a lu’ Guerlain).

Femeia aceasta, dragii mei cititori, este o lezbianca fara speranta, si ma indeamna sa vreau sa dansez cu fiecare fomeie pe care o vede pe strada; si ma mai indeamna sa le fac si alte chestii specifice lesbiencelor, si uneori, mie, chestiile alea chiar imi ies!
www.groparu.ro

Descopery Coco English Chanel

Pe Animal Planet sau pe National Geographic zicea un nene batraior care face documentare coioase neshte chestii.

Si in coioshenia lui, printre chestiile pe care le-o zis, o fost si faptul ca oamenii or inceput sa umble biped din cauza ca asa vedeau mai de departe vrun animal d-ala pe care noi il vedem numa prin Ice Age. Animalele elea cica s-ar fi servit la pauza de pranz cu câte un omulet crocant, da’ numai daca il luau prin surprindere, alfel oamenii faceau caca pe ei de frica, si deveneau si mai scarbosi la gust – afara numa daca erau femei tinerele, ca astea nush cum fac de au gust bun in orice conditii. Bun! Bun-bun!!!

Şi omu d-aia s-o ridicat ca o suricată lălâie pe picioarele lui bipede, ca sa vază cine il vrea în farfurie şi să poată fugi la mă-sa, la adăpost.

Şi o mai zis nenea documentaristu şi că oamenii or început să margă în două picioare din spate şi pentru că trăiau într-o zonă mlăştinoasă, şi dacă nu ridicau bostanu’ se cam inecau in apa aia cu pipi făcut de la omu’ care mergea dinaintea lor, in şir, că io ştiu că din instinct te pişi când intri in apă, că io aşa am făcut în toate piscinele în care am inotat, şi să ştiţi că e minciună că în Germania apa din bazin se colorează dacă te cam pişi pe ea, nu e adevarat.

Teoria Groparului asupra mersului biped:

- femeile s-or deprins să stea în două picioare ca să vadă mai bine când vinie beţivu’ dreq de la crâjmă, că azi e zi de salariu, şi lu ala micu ii trebe memorie la calc;
- ăla micu stă în două picioare ca să aibe mâinile libere să se apere dacă e vorba să şi le incaseze pentru faptele sale făcute de voie sau de nevoie;
- ăla marele, care vine clătinat acasă, are nevoie de labele din faţă libere ca să îşi bubuie şi nevasta, şi copilu, preventiv, sau pe drept, nu contează, că aici nu facem filozofie, terapia cuplului sau consiliere maritală; unde mai pui că o telecomandă e foarte greu de manipulat din patru labe, ca să nu mai vorbim de ce greu se bea o sticlă de bere numai cu dinţii, fără să te ajuţi de mâini!!!

As dori sa le multumesc prietenilor mei care mă strică pe mine care sunt un om extraordinar de cumsecade.
www.groparu.ro

Manual de mirosit femeile

O pupi uşor pe buze, rămâneţi amândoi încemeniţi preţ de-o secundă, şi îi miroşi aerul pe care-l expiră: e mirosul plămânilor ei fragili.

Vedeţi că, în cazul femeilor, le puteţi mirosi şi cu gura.

Îi miroşi colţul buzelor, dar fără ca ea să fi comis sacrilegiul de a se fi rujat: trebuie să-ţi ofere mirosul buzelor ei. Mai vedeţi că buzele uscate au alt miros decât buzele umede. Aveţi de grijă!

Cu nările fremătânde, o mângâi uşor pe obraz cu nasul, şi absorbi cu delicateţe mirosul din porii ei care se deschid, rând pe rând, ca anemonele de mare, înfioraţi de atingere.

Ajungi la urechiuşă: aici vei zăbovi un timp, pentru că acolo se întâlnesc, ca într-un cuibar de adieri, mirosul spinării sale cu mirosul sânilor, între-sânilor, sfărcurilor, umerilor şi coatelor, şi se turbionează la infinit. Fură şi puţin miros din colţul ochilor ei, merită!

Cobori uşor pe gât în jos, urci din nou şi îi inspiri şi parfumul părului. Părul le miroase frumos – întotdeauna. Ea se va mormăi că în ziua aia nu s-a spălat pe cap; aşa fac ele.

Tâmplele – nu uitaţi tâmplele. Şi fruntea.

Obrajii.

Te întorci de unde ai plecat, cu sprâncenele o mângâi pe buze, iar cu nasul îi adulmeci curbura bărbiei.

O mângâi uşor pe antebraţe, să-i răscoleşti epiderma; apoi îţi freci prelung obrajii de ele, şi din ele sorbi mireasma nesfârşită.

Bicepşii – trebuie şi ei ronţăiţi uşor, cu buzele.

Degetul meu preferat de mirosit este degetul mic, care trebuie mirosit mai ales la încheietură, acolo unde se pliază.

Genunchii au şi ei aroma lor, şi vă recomand cu căldură gambele. O delicatesă.

Ai adulmecat aproape tot; dar ai păstrat ce e mai bun pentru final.

Buricul.

Da, buricul.

Zona zero.

Emană un miros cald, de fiinţă nepământeană, catifelat de parc-ar fi plin de polen. Tu, albină ce eşti, ai grijă cu respiraţia: ăstea se cam gâdilă, se pun pe chicotit şi strică tăt. Poţi evita asta mângâind-o cu nările şi pe toată burtica, în rotocoale flămânde, din când în când.

Sper că în timpul ăsta mâinile nu ţi-au stat blege prin buzunare; după ce i-ai fremătat corpul ca pe un aluat, miroase-ţi palmele, şi savurează.
www.groparu.ro

25 de lucruri adevărate pe care nu le ştiaţi despre domnul Traian Băsescu

Remarcăm cu deznădejde şi mînie în glas faptul că, în zilele noastre, majoritatea ziarelor şi surselor de informare au ajuns, asemeni prorocului mincinos Giordano Bruno, să se folosească de influenţa pe care o au asupra populaţiei de chelneri şi mecanici pentru a o intoxica cu informaţii tendenţioase şi total părtinitoare. Considerăm că acest lucru este cu atît mai regretabil cu cît materialele mincinoase sînt de cele mai multe ori prost documentate şi ignoră cu desăvîrşire normele deontologice ale jurnalismului. În speranţa că aşa-zişii jurnalişti, care şi-au vîndut sufletele mogulilor, mai fac şi altceva în afară de a scorni bazaconii cu brînză, iată în continuare un articol imparţial, care ar trebui să servească drept exemplu presei dintr-o ţară cu adevărat democratică şi liberală.

1. Traian Băsescu este descendentul direct al uniunii dintre un dac şi o amazoană. Publicitate


Strămoşul său, Malpraxis, a intrat în istorie ca fiind singurul dac care, pînă în zilele noastre, a refuzat să se predea forţelor invadatoare romane sau să le recunoască autoritatea.

2. Cînd era mic Traian Băsescu era atît de cuminte încît dormea la prînz în fiecare zi. În perioadele de fermentaţie a strugurilor surse sigure spun că dormea la prînz chiar şi cîte 16 ore pe zi.

3. În anii '60 mai multe artefacte aparţinîndu-i lui Traian Băsescu au fost furate din locuinţa sa şi duse la Roma. Unul dintre ele - o columnă - mai poate fi văzut şi astăzi purtînd semnul de proprietate al Preşedintelui.

4. În timpul unei călătorii de lucru spre Anver, Traian Băsescu a descoperit din greşeală un drum mai scurt spre Indiile de Vest. Altruist ca de obicei Preşedintele i-a permis secundului Marian Magellan să îşi însuşească descoperirea.

5. Cînd era mic şi se plimba pe dealuri, Traian Băsescu a fost lovit de o săgeată, iar în locul acela a apărut o monastire.

6. Traian Băsescu nu are nimic de ascuns, de aceea ficatul sau este expus în permanenţă la Institutul de Medicină Legală fiind inaccesibil publicului doar atunci cînd este stors pentru a conserva alte exponate.

7. Odată, pe cînd era adolescent şi ducea merinde muncitorilor de pe un şantier Traian Băsescu a fost victima unui suicid. Din fericire cetăţeanul care a aterizat pe el sărind de pe acea monastire nu l-a rănit ci doar l-a făcut mai puternic. În plus în acel loc a apărut o fîntînă.

8. În şcoala generală, la o serbare, Traian Băsescu l-a interpretat pe Napoleon atît de magistral încît din acel moment istoricii s-au văzut nevoiţi să includă victoria sa de la Waterloo şi în cărţile de istorie.

9. În fiecare an, în mărinimia sa nemărginită, Traian Băsescu organizează o tombolă în urma căreia un tînăr nevoiaş primeşte o mare parte din venituri sale pe anul în curs. În mod curios în ultimii cinci ani tombola a fost cîştigată de fiecare dată de aceeaşi persoană, un anume Mircea B. din Constanţa.

10. Odată, deşi este arhicunoscut faptul că bea numai apă plată sau lapte degresat, Traian Băsescu a fost văzut intrînd în acelaşi bar ca şi Chuck Norris. Doar unul dintre ei a mai ieşit.

11. Încă de la o vîrstă fragedă Traian Băsescu a repudiat existenţa lui Moş Crăciun pentru că este fizic incapabil să mintă. Inclusiv să se mintă pe sine însuşi.

12. Traian Băsescu este adevăratul creator al Facebook, iniţiativa pornind din dorinţa de a reuni conturile tuturor prietenilor săi la un singur loc şi de a juca Mafia Wars nestingherit.

13. Acum cîţiva ani, Traian Băsescu a salvat de unul singur sistemul sanitar din Austria, copleşit de scandaluri, oferindu-se voluntar pentru o operaţie de hernie de disc pe care oricum şi-o rezolvase singur cu cîteva zile înainte.

14. Viaţa lui Traian Băsescu a inspirat de-a lungul timpului mai multe cărţi, filme şi seriale de desene animate. Printre ele amintim: Căpitan la 15 ani, Toate pînzele sus, 20000 de mii de leghe sub mări, Zodia Cancerului, Călătorie spre centrul pămîntului, Răscoala de pe Bounty, Harry Potter şi pocalul fără fund, Hrana Verde, Predator 2, dar şi emisiunea Abracadabra.

15. Traian Băsescu nu împarte niciodată oamenii în buni sau rai, ci doar în oameni pe care i-a creştinat şi oameni pe care urmează să îi creştineze.

16. Odată, Traian Băsescu a creştinat un protestant folosindu-se doar de mîinile goale.

17. În timpul liber Traian Băsescu este un astronom înfocat fiind responsabil pentru descoperirea şi denumirea a cel puţin 4 milioane de stele verzi.

18. Odată, pe cînd se plimbă în singur în pădure, Traian Băsescu a salvat de la moarte sigură un grup de turişti încercuiţi de un jder folosindu-se doar de privirea sa pătrunzătoare şi o sticlă goală găsită pe jos.

19. O mostră din şuviţa lui Traian Băsescu este păstrată în permanenţă într-o raclă la Vatican în eventualitatea în care Răul se va reîntoarce.

20. Traian Băsescu are atît de mulţi prieteni încît aceştia îi spun în cercuri restrînse domnul Yahoo Messenger.

21. De fiecare dată cînd Traian Băsescu plînge, undeva în lume un manelist tocmai şi-a comandat un SUV alb.

22. Traian Băsescu ştie unde este Elodia.

23. Traian Băsescu nu a fost bolnav şi nu a suferit niciodată de vreo afecţiune în întreaga sa viaţă. Singura vătămare corporală notabila la care a fost supus a fost o zgîrietură superficială, pe exteriorul reverului, provocată de un atentator minion care s-a aruncat cu dinţii în degetele sale strînse.

24. Traian Băsescu ştie cum se va termina Tînăr şi Neliniştit pentru că a fost acolo.

25. Traian Băsescu nu are chelie, cicatricea de pe capul său este doar o veşnică amintire a faptului că mai există şi oameni cu scaun la cap pe lumea asta.
www.catavencu.ro

Chestii funny despre zodii...

Daca fiecare zodie ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?

Berbec - Oprirea si stationarea interzise.
Taur - Drum ingustat. Depasirea interzisa.
Gemeni - Punct de informare turistica.
Rac - Puneti-va centura de siguranta
Leu - Drum cu prioritate.
Fecioara - Intoarcerea interzisa!
Balanta - Intersectie nesemaforizata.
Scorpion - Atentie! Succesiune de curbe deosebit de periculoase.
Sagetator - Sfarsitul tuturor restrictiilor.
Capricorn - Limitare de viteza.
Varsator - Parcare cu plata. Timp limitat 1 h.
Pesti - Drum alunecos si cu denivelari.

De cati …este nevoie ca sa schimbi un bec?

Berbeci. Nu te mai intreba, deja l-au schimbat!
Taurii. Se gandesc intotdeauna la toate, asa ca folosesc becuri care nu trebuiesc schimbate.
Gemeni. Este nevoie de cel putin doi care sa scoata din functiune vechiul bec, doi care sa cumpere unul nou, doi care sa scrie o carte despre asta si inca doi care sa discute intr-un show sau pe un forum despre bec.
Raci. Mama lor il va schimba pentru ei. Iar daca ea nu este prin preajma, atunci vor aprinde o lumanare. Dumnezeu este intotdeauna alaturi de ei.
Lei. De nici unul. Echipa de profesionisti pe care o au mereu in preajma il va schimba pentru ei.
Fecioare. De obicei una este de ajuns. Oricum, va curata priza in prealabil, va citi informatiile destinate utilizatorului si garantiile becului.
Balante. Pai, de cel putin doua pentru a cumpara becul si de alte cateva pentru a cumpara accesoriile necesare pentru schimbarea becului si poate alte cateva pentru a duce becul inapoi daca este defect.
Scorpioni. Pentru Scorpioni becul nu se schimba. El se transforma. Doar apasa pe un buton si activezi alt bec. Dar de ce intrebi? Esti de la o agentie de asigurari?
Sagetatori. Ei nu schimba becuri, dar te pot invata pe tine cum sa faci acest lucru.
Capricorni. Capricornul este ocupat momentan. Secretara va va raspunde mai tarziu.
Varsatori. Varsatorii nu trebuie sa schimbe becuri. Pot inventa unele mai bune.
Pesti. O Doamne, nu stiu. Dar becul se va schimba singur, daca asta este dorinta Domnului.

Generale

Berbec. Sincer, dinamic si direct, Berbecul nu e genul de om care sa se cantoneze in sabloane. Berbecul e spaima chelnerilor, a mecanicilor, a croitoreselor. .. ce mai! – a tuturor celor ce lucreaza in servicii, fiindca e obsedat de faptul ca trebuie sa fie servit pe loc si impecabil.
“SUNT PE FUGA”

Taur. Taurul e un semn solid, perseverent si de incredere. Dar se ataseaza atat de tare de lucruri, persoane si idei, incat ajunge, obligatoriu, sa faca fixatii. Taurul poate deveni periculos daca isi canalizeaza forta pe fagasul fanatismului (exemple – Hitler si Marx).
“CE-I AL MEU, E-AL MEU”

Gemeni. Cei mai vioi si mai adaptabili copii ai Zodiacului, Gemenii, sunt si cei mai lipsiti de obsesii si de manii. Cu ei, nimic nu e batut in cuie. Atragatori ca niste fluturi si la fel de greu de prins, Gemenii deranjeaza adesea tocmai prin lipsa reperelor fixe.
“NU TE ENERVA”

Rac. Racul fiind un diplomat, este dificil sa-ti dai seama cat de greu poate fi scos dintr-ale lui. Racul are toane si schimbari de dispozitie si poate fi superstitios, sensibil la fazele Lunii, etc. Dar, fiindca este discret si abil, obsesiile lui sunt rareori suparatoare pentru cei din jur.
“O REZOLVAM NOI”

Leu. Leul are, intr-adevar, o mare fixatie: propria-i persoana. Dac-ar fi dupa el, chiar si Soarele ar trebui sa se invarta in jurul lui! Reactioneaza foarte prompt si violent cand sunt jigniti, inselati sau subapreciati.
“NU-S FRUMOS?”

Fecioara. La cate manii (mai mici sau mai mari) are, Fecioara s-ar mai putea numi si “zodia micilor maniaci”. La cate manii (mai mici sau mai mari) are, Fecioara s-ar mai putea numi si “zodia micilor maniaci”. Cu cat imbatraneste, cu atat devine mai tipicara si mai pisaloaga. I se iarta insa multe, fiindca e inteligenta, practica, harnica si devotata.
“SA ANALIZAM”

Balanta. Balanta e un semn profund relational – pentru ea conteaza enorm sa fie placuta si acceptata de ceilalti. Maniile ei cele mai frecvente tin de nevoia de armonie: “face urat” daca-i e tulburata pacea interioara, daca ii strici ambianta sau daca o agresezi cu zgomote disonante, culori tipatoare ori cu manifestari de prost-gust.
“NU SUNT SIGUR…”

Scorpion. La capitolul obsesii si frustrari, Scorpionul detine suprematia. Este cel mai framantat si suspicios semn din zodiac. Daca i-ai gresit, nu te amagi crezand ca va uita. Nu uita niciodata si ti-o plateste cand ti-e lumea mai draga.
“MA TEM DE TRADARE”

Sagetator. Entuziast si optimist, Sagetatorul e un adaptabil care nu prea face fixatii. Daca-i spui ca e snob, se supara, pretinzand ca e doar modern si sociabil.
“CU MINE VORBESTI?”

Capricorn. Introvertit, incapatanat si suspicios, Capricornul are multe complexe, dar le ascunde cu diplomatie. Daca il jignesti sau ii strici planurile nu uita si nu iarta. Nu are simtul umorului si nu e maleabil.
” ASCULTA-MA PE MINE”

Varsator. Originalul” zodiacului, Varsatorul, e plin de contradictii si paradoxuri. Independent si incapatanat, se enerveaza instantaneu cand e contrazis sau nu e lasat sa faca ce vrea. Din fericire, ii trece repede. Iar oamenii il iubesc, fiindca e prietenos, saritor, optimist si ii contamineaza cu entuziasmul lui uneori atat de copilaros.
“ITI SPUN DREPT…”

Pesti. Enigmatici, evazivi, irationali si impredictibili, Pestii sunt cei mai derutanti produsi ai zodiacului. Avand o viziune global-intuitiva a lucrurilor, se enerveaza sau se inchid in sine cand li se cer explicatii si argumente logice.
“DEPINDE…”

Verigheta...magnet pentru fete...

Cine zicea că verigheta pe dejet e magnet de fomei, bine le zicea.

Deci amu ştiu că toţi vă veţi oripila: sex în afara căsătoriei? E imoral, nu fă asta, nu e frumos, gândeşte-te că nici ţie nu ţi-ar conveni să ţi se tragă ţapa etc.

Da’ io nici n-am ajuns bine în Deltă, că deja s-o dat una la mine.

Subţirică, faină.

- Servus, i-am zis.
- Bună, mi-a răspuns.
- Fain afară, nu?
- Frumos, zise ea.

Io nu pot vorbi decât argheleneşte.

- Te vreau, mi-a zis ea, direct.
- Mă vrei? Hmmm. Sunt foarte însurat, i-am zis.
- Acest lucru nu are nici un fel de relevanţă pentru mine, mi-a zis.
- Nasol, i-am zis. Ştii că voi încerca să rezist.
- Ştiu. Dar şi tu ştii că dacă te vreau, te voi avea!

Am luat o pauză, încercând să mă gândesc la ceva să-i dau peste nas, să-i tai avântul.

- Miroşi bine, mi-a zis în timp ce mă gândeam.

Veneam de pe un drum de vreo 20 de ore, în călduri bărăgăneşti-deltaice. Feromonii mei au mai făcut o victimă, îmi zic eu.

- Să ştii că încep să mă dau la tine! mi-a mai zis.
- Mai bine lasă-mă, mă trag eu pi cur.
- Nu, nu pot. Deci chiar nu pot. Ţin însă să te anunţ ceva.
- Zâi, zâc io, după o oarecare ezitare.
- O să vină şi prietena mea cea mai bună cu noi, şi poate chiar încă una. Vom fi împreună, mai mulţi.
- Mai bine ar sta pe curu lor, zâc io.
- Nu, nu se poate. Nu se poate! Începem.

Şi aşa s-au pişat pe Autanul meu frumos mirositor vreo 800.000.000.000 de ţânţăroaice care ne-au supt şi ne-au halit de vii.
www.groparu.com

Centura de siguranta :))

Directiva Consiliului,,


Consiliul National de Securitate al Drumurilor a efectuat testari multiple ale unui nou design privind centura de siguranta.
Rezultatele demonstreaza ca numarul accidentelor este redus cu mai mult de 45% atunci cand centura de siguranta este instalata corespunzator.

Instalarea corecta a acesteia poate fi vizualizata in cele ce urmeaza:

Am Invatat...

Am invatat... ca nimeni nu este perfect...
Pina cind nu te indragostesti...
Am invatat ...ca viata e dura...
Dar eu si mai si!!!
Am invatat ...
ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi.
Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta
persoana.
Am invatat ca atunci cind porti pica si
amaraciune fericirea se duce in alta parte.

Am invatat...
Ca ar trebui mereu folosite vorbe bune...

Pentru ca miine poate va trebui sa le retragi..
Am invatat ca un suris e un mod economic
pentru a-ti imbunatati aspectul.
Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt...
Dar pot mereu sa fac cite ceva.
Am invatat....

ca atunci cind fiul tau
nou nascut iti tine degetul in micul lui
pumn..... s-a lipit de tine pentru toata viata.

Am invatat...ca toti
vor sa traiasca in virful
muntelui...Dar toata fericirea si
cresterea au loc in timpul urcusului.

Am invatat ....ca trebuie sa te bucuri
de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei..

Am invatat ....
ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii.....
Cind sint cerute si cind de ele depinde viata cuiva..

Am invatat ca cu cit irosesc mai putin timpul...
mai multe lucruri reusesc sa fac.

Hârtia igienică cu curcubeu

Există. Serios, am văzut eu. Volare Deluxe Rainbow se cheamă şi cică “este un produs complet nou, diferit de toate celelalte produse de pe piaţă şi este o hârtie igienică multicoloră, care aduce o nuanţă de veselie în baie”.

Că e diferit de toate celelalte hârtii igienice, care nu sunt cu curcubeu, confirm, că e multicoloră confirm, dar în baie nu are cum să aducă o nuanţă de veselie (ceea ce e grav, căci oamenii de-aia se duc la toaletă, pentru antren şi voie bună). Singura nuanţă pe care poate s-o aducă în baie Volare Rainbow ăsta e una de profund ridicol.

1. Cum dracu’, pardon de expresie, să te ştergi la fund cu un curcubeu??? Nu, pe bune, cum să te ştergi cu curcubeul la fund?

2. Cum s-a ajuns la acest produs? S-a făcut o cercetare de piaţă care a dus la concluzia că oamenii îşi doresc neapărat hârtie igienică cu curcubeu?

3. Dacă-şi doresc să se şteargă la fund cu un curcubeu vesel şi multicolor, ce altceva din aceeaşi paradigmă a ridicolului ar mai putea veni în întâmpinarea dorinţei lor? Hârtie igienică cu îngeraşi? Cu pisicuţe? Cu căţeluşi? Cu bebeluşi? Cu Maica Domnului, Doamne iartă-mă, că mi-am pierdut minţile de la curcubeul ăla şi nu mai ştiu ce zic? Cu inimioare săgetate din care curge sânge? Cu prăjiturele apetisante?

Ziceţi şi voi, am înnebunit eu sau unii oameni de marketing ar trebui încuiaţi în baie cu un bax de hârtie igienică cu curcubeu, să se veselească până nu mai pot?
www.simonatache.ro

Baia şi alţi inamici ai curăţeniei

Printre marile paradoxuri, există unul pe care de veacuri filosofii şi logicienii îl ignoră cu bună ştiinţă, ca să nu vadă lumea cât sunt de incompetenţi. Haideţi să fim sinceri: orice prost poate rezolva paradoxurile Kleene-Rosser sau Grelling-Nelson (mă rog, după cum se vede din numele lor, de fapt orice doi proşti), dar îi desfid pe toţi marii gânditori, de la Aristotel la Wittgenstein, să-mi explice de ce obiectele din baie se murdăresc, paradoxal, cel mai tare.
Să luăm, pentru început, cada de baie. Este veşnic expusă la acţiunea apei şi săpunului, plus, în cazul în care e folosită şi de o femeie, la săruri de baie, bile parfumate, lumânări plutitoare, etc. Ei, dat fiind că e atât de supusă la lucruri care curăţă şi care miros frumos, cum poate totuşi cada de baie să ajungă în doar câteva zile în halul în care e?

Aţi întrebat cumva, uşor ironici, “dar în ce hal e”? Ok, ridicaţi-vă puţin de la calculator, mergeţi până la baie şi ştergeţi uşor cu degetul interiorul căzii. Acum băgaţi-l în gură, n-ar trebui să fie nici un fel de problemă.
Continuăm textul pentru ceilalţi cititori, care nu pun întrebări stupide.

Cum se pot murdări pereţii ei când zilnic iau contact cu apa şi săpunul? De ce nu se formează mâzga aia pe televizor, de exemplu, unde se presupune că apa nu ajunge niciodată? Cumva ziua, când nu se uită nimeni la el, televizorul se spală, ca să nu se facă de râs seara?

Apoi, prosoapele. Se presupune că foloseşti prosopul ca să te ştergi de apă după ce eşti curat, nu? Atunci de ce după două-trei utilizări prosopul miroase de-ţi mută nasul din loc şi trebuie spălat separat, doar cu alte prosoape, fiindcă ciorapii, de pildă, s-ar putea să facă scandal dacă încercaţi să-i vârâţi la un loc cu împuţiciunile de prosoape?

Săpunul, deşi ar trebui să scape omul de jeg, arată de fapt mult mai murdar decât individul care intenţionează să-l folosească. După primele două-trei utilizări, când, într-adevăr, e mândru şi lucios, săpunul se deformează, se umple de pete şi mizerie şi în general capătă un aer de beţiv janghinos, de-ţi vine să-l trimiţi să se spele.

Periuţa de dinţi. Pe ea n-aş fi bănuit-o până n-am văzut pe Discovery că adăposteşte mai multe bacterii decât veceul. Cum reuşeşte, e peste puterea mea de înţelegere; probabil noaptea, după ce stăpânii lor se culcă, periuţele se bucură: “Gata, s-au culcat proştii”, iar apoi se duc să se bălăcească în voie în closet.

Teoretic, şi oglinda din baie ar trebui să strălucească de curăţenie (mă rog, mai puţin în cazul în care aveţi în familie un adolescent care îşi stoarce coşurile de trei ori pe zi). În realitate, nu e deloc curată, ci plină de tot soiul de dâre albicioase, aşa încât e practic imposibil de ghicit dacă ceea ce vedeţi în oglindă e chipul dumneavoastră sau vreun duh tâmpit care sălăşuieşte în ea.

În fine, campionul incontestabil e preşul din baie. Deşi în mod normal calci pe el când ieşi din cadă, deci teoretic ar trebui să fie curat, covoraşul ăla ajunge în doar o lună să arate atât de îngrozitor, încât n-ar fi de mirare ca până şi preşuleţul de şters picioarele de la intrare să-i zică “Mai spală-te bă, hippiotule, nu vezi cum arăţi?”. De altfel, majoritatea oamenilor care încă mai au aşa ceva în baie se feresc ca de dracu’ să calce pe el.

Totuşi, există în orice baie şi un obiect care întotdeauna arată impecabil şi lucios, indiferent cât ar fi de folosit. E vorba, desigur, de coşul de aruncat mizerii. Dar, ăsta e deja un alt paradox şi nu vrem să vă antrenăm prea mult astăzi la logică, fiindcă mai încolo avem un text de-al lui Eftimie scris la beţie.
www.dailycotcodac.ro

Aloe Vera, noua regină a gustului

Bine mă, oi fi fost eu mahmur, am ras nişte beri şi câteva carafe de vin dobrogean cu o seară înainte, şi poate mă bătea şi soarele în cap, dar, de ce naiba beam IceTea cu aromă de Aloe Vera??

Trebuie să fi existat un moment important în evoluţia omenirii când trei cercetători fumaţi bine au privit cu atenţie planta de birou (căutaţi pe google să vedeţi ce-i aia aloe vera dacă nu ştiţi) şi au zis :“Băă, ştii ce ar trebui să facem cu planta asta?”; “Nu”; “S-o băgăm în şampon!”. Şi astfel au apărut zecile de şampoane cu extract de Aloe Vera.

Da’ ca să bage aromă de Aloe Vera în IceTea trebuie să fi fost ceva mai mult. Trebuie să se fi făcut un studiu printre consumatori. “Ce aromă doriţi să aibă ceaiul dumneavoastră?” Şi, deşi au fost mii, sau poate zeci de mii, de răspunsuri logice cum ar fi “castraveţi”, “pepene maro”, “sunătoare” sau “var nestins”, cele mai multe răspunsuri au fost “Aloe Vera”. Cine o fi muşcat din planta de birou să zică: “Îmi place această aromă, aş bea ceva cu gustul ăsta”?

Oricum, ăsta e doar începutul. Nu-s un consumator de iaurt, cum nu e, de fapt, nimeni în România, substanţa vândută sub numele de iaurt neavând nicio legătură cu iaurtul, dar cred că, dacă nu există, o să apară curând iaurtul cu aromă de “Aloe Vera”. De-aici până la hârtia igienică, Mirinda şi abonamentul Orange “Aloe Vera” – mai bun ca Delfinul da’ mai prost ca Pinguinul – nu e decât un pas.

Mă aştept să văd în magazine Aloe Vera Bio, pentru că, ştiţi cum sunt corporaţiile, cresc Aloe Vera în mod industrial, în sere hidroponice sau ceva de genul, nu e ca aia de la ţară, crescută natural, cu bălegar autentic de cămilă, de către un ţăran autentic ce păstrează tradiţiile, poartă tricolorul la gât iar bunicul său a luptat în războiul din ‘77.
www.dailycotcodac.ro

Privitul sanilor prelungeste viata

Sa nu mai mor! Ui acilea ce scrie: daca te uiti la o pereche de balconashe timp de 10 minute, zaaang! Traiesti mai mult cu pan’ la 5 ani. Bueeey, voi numa acuma ati aflat? Noi stiam instinctiv asta inca de pe cand faceam pe Vasco da Gama prin uter.

Teoria asta se aplica si daca esti gay?

Unii sunt “breasts men”, altii “butt men”, depinde pe ce parte feminina salivezi mai abitir. Teoria se aplica si la butt men-i?

Daca ma apuc de fumat din nou, si ma uit zilnic 10 minute la kepţi de damă, se neutralizează efectele negative ale fumatului?

Teoria se aplica si la femei? Deci asta inseamna ca fiecare femeie e o potentiala lesbiana?

Arabocii, care au acces la sânii a nu mai puţin de 4 fomei permise sau recomandate, nu mai stiu, de Coran, îşi măresc astfel viaţa cu 4 femei x 5 ani = 20 ani???

Da’ daca te apuci sa mai si pupi si sa mangai la ei, manca-i-ar Groparu de irezistibili, nu ar trebui sa maresti si mai mult efectele benefice ale sâno-terapiei?

Si intrebarea finala: trebuie sa fie aceeasi pereche de sani zilnic???
www.groparu.ro
Privirile catre pieptul unei doamne au consecinte benefice pentru sanatatea masculilor, atrag atentia cercetatorii germani. Numai 10 minute cu astfel de “indeletniciri” zilnice pot prelungi viata unui barbat cu cel putin 5 ani.

Studiul a fost publicat de catre o echipa de cercetatori germani in revista medicala New England Journal of Medicine, iar concluzia e clara: barbatii care privesc in decolteul femeilor castiga cel putin 5 ani de viata.

Secretul consta si in marimea sanilor pe care un barbat ii priveste: acestia trebuie sa fie neaparat voluptuosi.

“Numai 10 minute de privit la sani ca cei ai Pamelei Anderson echivaleaza cu 30 de minute de exercitii fizice”, a zis dr. Karen Weatherby.

Medicii au recurs la un experiment: timp de 5 ani, 100 de barbati au fost rugati sa priveasca in diverse decolteuri. Timp de cinci ani, amatorii de decoltee au prezentat presiune arteriala scazuta, un puls “mai asezat”. Medicul a recomandat barbatilor peste 40 de ani sa priveasca zilnic 10 minute sanii mari pentru a-si lungi viata...