căutare personalizată

luni, 29 martie 2010

Efectul curentului alternativ asupra vasluienilor

Fiindcă sunt sigur că în urma ultimului articol vă lăsa gura apă după ştiri proaspete din judeţul Vaslui, vă oferim cea mai recentă întâmplare din Zona Crepusculară.

Pe la ora 1 noaptea, Neculai, un bărbat de 38 de ani dintr-o comună vasluiană, a avut nefericita inspiraţie să-şi scoată nepoţelul la plimbare. O să vă rog să nu vă lansaţi în calcule complicate cum ar putea un om de 38 de ani să aibă nepot, fiindcă o să vă doară capul şi, dacă nu aţi înţeles, ăsta e judeţul Vaslui, unde viaţa sexuală se desfăşoară în două intervale: până la 16 ani şi după 65 de ani. De asemenea, decizia de a ieşi la plimbare cu copchilul la 1 noaptea nu e atât de discutabilă pe cât vi s-ar putea părea, fiindcă la ora aia toate crâşmele sunt închise, deci şansele de a deveni victima colaterală a unei bătăi cu pari sau a unei înjunghieri între concubini sunt mai reduse (nu vreau să-mi imaginez cum e într-o comună din Vaslui ziua, cred că e mai sigur să-ţi plimbi nepotul în Fâşia Gaza).

Bun. După ce au făcut câţiva paşi în jurul comunei (eu nu ştiu cum în Vaslui ai putea avea curaj să ieşi practic din sat, sunt ferm convins că rişti te atace mutanţii sau oamenii nisipurilor), copilul a fost izbit de o sete năpraznică şi s-a dus la o cişmea. Cum a apărut cişmeaua într-un sat din Moldova, pe mine unul mă depăşeşte, cred că i-aş fi dat mai multe şanse unei filarmonici sau pinacoteci, dar mă rog. Pe când nepoţelul se adăpa (singur – iarăşi vă rog să nu începeţi să faceţi calcule câţi ani ar fi putut să aibă, la ce vârstă l-a conceput maică-sa, etc, fiindcă nici Pierre de Fermat nu a reuşit să lămurească tainele demografiei vasluiene), Neculai s-a căţărat pe stâlpul de înaltă tensiune. Până în vârf, acolo unde de obicei sunt fire neizolate. Şocant pentru copil (mai puţin şi pentru cei care ştiu fizică), cam în acelaşi timp în vârful stâlpului a apărut o flamă mare, care producea sunete neplăcute auzului. Ei bine, acea flamă era Neculai.

(s-ar putea să întrebaţi din nou: bine, dar ce căuta ăla să se suie, la 1 noaptea, pe un stâlp de înaltă tensiune? Nici noi nu ştim, oamenii de ştiinţă mai au încă multe de aflat despre comportamentul vasluianului în sălbăticie)

Speriat, micuţul a dat fuga acasă şi a adunat rudele. Acestea au dat fuga şi au constat că plodul minţise: Neculai nu era deloc o flamă mare şi urlătoare, ci aducea mai degrabă cu un cărbune. De asemenea, dacă încercai să-l atingi, mai şi pişca, al dracului. Au decis atunci să scoată tot curentul din el, poate-poate aşa redevine Neculai pe care îl îndrăgeau cu toţii, şi nu Torţa Umană din Cei Patru Fantastici. Aşa că au pus mâna pe lopeţi.

Dacă nu înţelegeţi la ce le-ar fi putut folosi lopeţile, înseamnă că nu prea aţi fost nici voi la orele de fizică. Teoretic, familia lui Neculai a încercat să-l lege la pământ. Practic, au reuşit mai degrabă să-l îngroape. Din fericire pentru bărbat, nu s-a sufocat cu glodul pe care îl aruncau rudele peste ele – şi asta fiindcă deja se stinsese de minute bune din cauza electrocutării.

Medicii de la salvare au totuşi o altă versiune. Ei spun că familia a minţit că Neculai s-ar fi curentat stând acasă, la televizor, dar a fost dată de gol de faptul că ambulanţa i-a găsit cadavrul într-o postură uşor diferită: în câmp, sub un strat gros de pământ. Bănuiala lor e că oamenii au vrut să-l ascundă pe defunct ca să facă mai târziu economie: să-şi aprindă de la el becurile, să-l pună la maşină când îi lasă bateria – iar când o fi mai descărcat, să-l pună pe Neculai pe prispă ca să se prăjească de la el ţânţarii.

În cazul, puţin probabil, în care această întâmplare vi se pare rodul unei imaginaţii bolnave, iată şi sursele: Monitorul de Vaslui, Vremea nouă şi Obiectiv de Vaslui.
www.dailycotcodac.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu