căutare personalizată

miercuri, 24 martie 2010

Soluţie pentru stejarii noştri

Aflu că în îmbulezeala cu bătaie pe bormaşini de la un magazin de bricolaj din Iaşi o bătrânică a fost călcată în picioare de diverşi demenţi aflaţi în sevraj după unelte de casă şi grădină.

Sunt aproape convins că acea bătrânică este una antrenată (sper că s-a salvat mamaia), mai ales că în Iaşi au loc des astfel de grămezi organizate, cum e, de exemplu, cea de sf. Parascheeva. Altfel nu pot să-mi explic de ce a sărit cu capul înainte într-o asemenea manifestaţie.

Revenind la rugby, dacă aş fi antrenorul naţionalei aş aduce o haită de bătrânele de-astea la antrenament să-i călesc pe băieţii noştri. Bănuiesc că este mult mai usor să ţii piept unei mulţimi de francezi antrenaţi să ia pumni în gură la grămadă decât unei hoarde de moldoveni dispuşi să cumpere orice la discount, sau unui grup compact de bătrânele creştine.
www.dailycotcodac.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu