căutare personalizată

marți, 11 mai 2010

Răcăciuni on my mind

Săptămâna trecută am trecut cu maşina prin comuna băcăuană Răcăciuni (poate vă aşteptaţi să spun “frumoasa comună băcăuană”; ei bine, nu, nu am să fac asta nici măcar în glumă) şi mi-a rămas pe creier. Până la Bucureşti m-am tot frecat – “Răcăciuni, Răcăciuni, de unde dracu’ ştiu eu numele ăsta?”. Putea să treacă şi Elvis pe lângă mine pe pod la Coşereni că tot nu l-aş fi observat; mintea mea era complet acaparată de Răcăciuni.
Acasă am dat, bineînţeles, pe Google. Mi-a sugerat 3 variante: “Răcăciuni Bacău” (e, să mori tu, şi eu care credeam că eram pe Coasta de Azur când am văzut plăcuţa cu Răcăciuni), “Răcăciuni harta” (la ce Dumnezeu trebuia o hartă, e o stradă lungă, cred că nici Ray Charles nu se poate rătăci acolo) şi “Răcăciuni simplu”, adică Răcăciuni-Răcăciuni. Asta mi s-a părut cea mai tentantă.
Am dat pe “Mă simt norocos” (doar sunt român, cum aţi vrea să mă simt?) şi m-a băgat pe Wikipedia de unde, logic, n-am aflat nimic. Presupun că articolul din Britannica e mai complet, dar încă n-a apărut Jurnalul cu volumul cu litera “R”. Oarecum surpinzător, existau în schimb articole despre comuna băcăuană în engleză, macedoneană (cred că Wikipedia face mişto de mine, limba asta nu există decât în filmele cu Steven Seagal, când prinde nişte terorişti est-europeni cu care nu se poate înţelege nimeni), portugheză, italiană (astea două mai aveau cât de cât informaţii, se vede că oamenii au furat laptopuri numai ca să-şi facă localitatea de obârşie cunoscută în ţările unde muncesc) şi, în fine, volapük. Asta e un fel de esperanto inventat la beţie şi unde totul sună de parcă te-ar înjura cineva. Iată doar o mostră din articolul de pe Vükiped: “Răcăciuni labon belödanis 7.769”. Şi ţie la fel!

Am dat atunci pe Google normal (nu înţeleg de ce ălalalt buton nu se cheamă “Nu mă simt norocos”). Am văzut cu oarecare oroare următoarele: formaţia Monolit din Răcăciuni pe YouTube, o fermă de vulpi polare, un lac (botezat, nu fără imaginaţie, “Lacul Răcăciuni”), un articol din Caţavencu despre comună (jocul de cuvinte din titlu m-a făcut să regret formaţia Monolit), o pagină despre Sportul Răcăciuni (la comentarii suporterii se războiau cu cei ai Măgurei Târgu-Ocna şi îi făceau pe oneşteni “ţărani care se încalţă cu fesul”), nişte crime şi accidente produse de fii satului (au încercat oamenii să nu se lase mai prejos decât vasluienii, dar cu părere de rău vă anunţ că nu le-a ieşit) şi vestea, presupun bună, că elevii şcolii de arte şi meserii din Răcăciuni au de acum apă potabilă (zic “presupun bună” fiindcă nu ştiu dacă aţi văzut vreodată elevi moldoveni de profesională, dar credeţi-mă că nu stau toată ziua la cişmea).

Şi, în fine, revelaţia: pe la a cincea pagină de Google mi s-a dezvăluit de unde ştiu de Răcăciuni. Acolo a copilărit Monica Gabor! Doar anul trecut, baba Maria din Răcăciuni le-a povestit reporterilor Libertăţii totul despre anii de ucenicie ai doamnei Columbeanu. {i atunci mi-am dat seama cât de superficială e cultura asta creată de Internet. Păi se poate ca pe atâtea versiuni de Wikipedia, unele în limbi de circulaţie internaţională, să nu se menţioneze chiar nimic de Monica?
www.dailycotcodac.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu