Copiii se joacă în parcul spatele blocului domnului P. Ne găsim în Berceni, deci e foarte plauzibil că ţâncii sunt pe afară şi din alte motive decât acela că n-au ce face în timp ce li se instalează Windowsul. Unul din puşti începe să urle “nino, nino”. Domnul P. simte că îl aşteaptă o zi lungă: pe vremea lui, joaca de-a maşina poliţiei dura ore în şir, până începea “Leca noş deţa”. Surprinzător, copilul se opreşte după doi de “nino” şi urlă “Danonino!”. Domnului P. nu-i vine să creadă. Se bagă în spatele perdelei şi se lipeşte cu urechea de geam – poate mai logic ar fi fost să se lipească de perete, deoarece în Berceni termopanele sunt de câteva ori mai groase ca zidurile. “Nino, nino” răcneşte iar agasant copilul, apoi, izbăvitor “Danonino”.
În sulfletul său mic şi meschin de pensionar, domnul P. se bucură. Nu numai că a scăpat de o după-amiază de “nino, nino, nino” urlat obsesiv – căci în imaginaţia copiilor, poliţia n-are nimic mai bun de făcut decât să urmărească tâlhari toată ziua – dar acum ştie şi că viitorul puştilor e pecetluit. În vreo zece ani, gândeşte domnul P, când copchilul ăsta o să se ascundă pe vreo stradă întunecoasă din Stuttgart, cu un laptop nou în braţe, o sacoşă de parfumuri sau o oglindă de bemveu, ce-o să gândească atunci când o să audă “nino, nino” în spatele lui? “A, i-auzi, trece maşina cu iaurt, poate îmi iau şi eu unul cu fructe de pădure”.
www.dailycotcodac.ro
Vreau o rochie cu buline!
Acum o lună
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu